Teen Press 
foto: Alexandra Dumitru – redactor
Cu modele precum Metallica şi o energie care se poate simţi atunci când se află pe scenă, trupa Arkham are un viitor luminos în faţă. Cei patru membri ai formaţiei sunt liceeni aflaţi pe ultima sută de metri: Alex la chitară, Mafy la bass, Teo la baterie şi un student în anul patru ca vocal, Johnny. Am purtat o discuţie cu ei, în încercarea de a afla detalii despre perioada de început şi despre viitoarele lor proiecte.
R.: Puteţi să ne spuneţi cum s-a format trupa Arkham şi cum a ajuns în formula actuală?
Arkham: Practic, Mafy şi cu mine suntem fondatorii trupei (n.r. Alexandru Drulea şi Alessandro Mureşan). Noi am început o trupă acum vreo doi ani şi jumătate, în care iniţial cântam blues. Apoi, trupa aia a ajuns pe diferite căi, s-a destrămat într-un final şi am rămas doar noi doi cu ideea să cântăm thrash. Am căutat oameni ca să putem pune pe picioare proiectul. Şi am dat anunţuri. Am pus afişe pe stradă şi, până la urmă, l-am găsit pe Johnny, care m-a sunat într-o zi spunându-mi că doreşte să cânte cu noi, deoarece el cântă thrash. După aceea am pierdut legătura timp de vreo două luni şi, în timpul vacanţei de vară, l-am sunat, ne-am întâlnit în Cişmigiu, mi-a plăcut vocea lui şi ne-am „combinat“ la o trupă. Între timp, l-am luat ca toboşar pe un tip de la mine din liceu, Matei, care era de fapt bassist. A cântat cu noi o vreme, vreo trei sau patru luni, cred. Apoi a început să meargă cam prost cu el şi l-am găsit pe Marius, care chiar era baterist. Odată cu el, a venit şi un alt tip la chitară, Adi, care era foarte bun prieten cu Marius şi Johnny. Am cântat în formula asta câteva luni, timp în care am avut şi două concerte în „Bikers“, un bar de lângă şcoală. După aceea, trupa s-a destrămat şi am rămas doar eu, Mafy, Johnny şi cu Marius, într-un fel. Dar, pentru că nu avea timp pentru a veni la repetiţii, am decis să îl excludem din trupă. Aşa l-am „conceput“ pe Teo. Asta se întâmpla acum vreo două luni, timp în care am lucrat la piesele noastre şi la câteva cover-uri. După vreo lună şi jumătate am susţinut un concert la „Teen Press Open Doors IV“, în formula curentă. Şi restul e istorie.
R.: Ce anume v-a apropiat pe voi patru?
Arkham: Presupun că muzica. Aş putea spune că Metallica a fost punctul comun. Eram patru, eram „The four horsemen“, eram exact cum trebuia.
Teo: Eram conduşi de baterie!
R.: Aţi mai cântat şi în alte formaţii înainte?
Alex: Da. Eu, împreună cu Mafy, am mai cântat într-o trupă de blues, numită „Maple Bricks“, care momentan nu mai există.
Teo: Eu am fost într-o trupă no name, în sensul în care chiar nu aveam nume.
Johnny: Iar eu am cântat tot într-o trupă no name, care făcea coveruri Megadeth.
R.: De ce aţi ales să cântaţi thrash, de ce genul acesta de muzică?
Teo: Mi se pare că genul ăsta se potriveşte tuturor membrilor formaţiei şi, după cum am zis, genul ăsta ne-a unit, prin asta ne descărcăm noi nervii. Sincer, eu, unul, îmi descarc nervii pe tobele alea, din cauza asta am rupt opt cinele până acum.
Alex: Şi douăzeci de seturi de beţe… 🙂
R.: Sunt multe trupe de liceu apărute în ultimii ani, o tradiţie începută de nume mari precum Phoenix. Credeţi că veţi rezista şi peste ani?
Alex: Da! Cu siguranţă vom rezista, pentru că suntem prieteni. Iar Teo nu are nimic de spus aici, nimeni nu are nimic de zis aici, pentru că sunt convins că vom face faţă.
R.: Unde aţi concertat până acum şi cât de greu v-a fost să vă aranjaţi concertele?
Arkham: Nu pot să spun că ne-a fost foarte greu. Ocaziile au venit pur şi simplu. Am avut doar trei concerte cu cel de la „Open Doors IV“. Mă rog, în formula asta am avut un singur concert, cel de la Ecran Club. Cea mai mare problemă a trupei a fost mereu sunetul, nu concertele.
R.: Şi veţi mai susţine concerte în viitorul apropiat?
Arkham: Da, vom avea concerte destul de curând. Peste aproximativ două luni vom avea un posibil concert în Big Mamou. De asemenea, vom încerca să ţinem concerte în mai multe cluburi şi vom cânta, probabil, în Iron City, LMC şi Downstairs.
R.: Legat tot de concerte, o modalitate simplă de mediatizare sunt concursurile. Pe lângă faptul că reprezintă o competiţie care stabileşte un anumit standard, vă ajută să deveniţi vizibili în domeniul muzical. Aţi participat sau vă doriţi o astfel de experienţă?
Arkham: Da, ne dorim. Spre exemplu, acum este concursul acela iniţiat de trupa Byron, „Rock Your High School“, dar nu ne-am înscris. Ideea e în felul următor, genul pe care îl cântăm noi este destul de trecut, ca să zic aşa. Nu prea mai sunt multe trupe azi care să cânte thrash. Sunt numai trupele de metal extrem, cum ar fi black, death, grind, ori trupe de alternativ, care s-au axat pe indie. Dacă ar exista un concurs de trupe mai pe stilul nostru, nu blues sau rock‘n’roll; adică să fie o potrivire… Şi atunci sigur am concura şi noi. Numai că noi nu avem bani de un demo. Un demo este extraordinar de scump în ziua de astăzi şi cum noi suntem nişte oameni faliţi… 🙂
R.: Cum simţiti publicul care asistă la concertele voastre? Consideraţi că este receptiv la piesele şi la energia voastră?
Mafy: La concertul nostru de la Teen Press a fost foarte puţină lume, dar bună. Un public de calitate. Eu am fost foarte mândru. Publicul a fost foarte receptiv, iar noi ne-am simţit bine, în ciuda emoţiilor, cele ale lui Alex în special.
R.: Cât de greu credeţi că îi este unei astfel de trupe să se lanseze pe piaţa muzicală din România?
Mafy: Foarte, foarte, foarte greu, pentru că piaţa nu acceptă aşa ceva.
Alex: Foarte greu. Piaţa este axată, după cum am mai precizat, pe două tipuri de trupe: ori metal extrem, ori trupe de alternativ.
Teo: Iar dacă vrem să ne lansăm, va trebui să avem videoclipuri cu tipe, mai degrabă dezbrăcate decât îmbrăcate.
Alex: Sau să avem pile foarte mari… pe care, din păcate, nu le avem.
R.: Pe viitor, în ciuda acestor neajunsuri, vă doriţi să scoateţi un album?
Arkham: Da. Avem deja nouă piese compuse, dintre care trei sunt aproape definitivate în sală şi încă mai vin…
R.: Ce înseamnă Arkham pentru voi?
Arkham: Cred că ar fi necesar să explicăm de unde vine cuvântul „Arkham“, în primul rând. Este oraşul în care H.P. Lovecraft, un scriitor de horror, îşi plasează majoritatea acţiunii din nuvele. Noi ne-am ales acest nume pentru că vrem să avem influenţe din scrierile lui, care sunt destul de potrivite cu genul thrash.
R.: Aveţi vreun mesaj pentru cititorii revistei Teen Press?
Arkham: Dacă vreţi thrash de calitate, veniţi la concertele noastre!
