Teen Press 
foto: Octavian Mardale – fost fotoreporter
Sunt multe lucruri de spus despre Alina Manole. E folkistă, a scos un album în martie 2009, „Luna pătrată“, are o casă de producţie şi se implică în proiectele pe care le susţine; e sociolog, dar, mai presus de toate astea, este un om care se dăruieşte celor din jur. Dar vă las să o descoperiţi singuri, pentru că merită!
R.: Care au fost primele tale tangenţe cu muzica folk şi de ce ai ales genul acesta de muzică?
Alina Manole: Muzica folk îşi alege oamenii, nu oamenii aleg muzica. Asta am mai spus-o la un moment dat şi chiar cred. Am avut norocul să am, în copilăria mea, oameni care cântau, nu neapărat pe scenă, dar oameni cărora le plăcea să cânte. Am prins microbul şi, după aceea, nu am mai putut să mă desprind deloc de stil, de gen, de nimic. S-a ales. Ajungi, la un moment dat, într-un punct al vieţii tale în care spui că, dacă nu se întâmpla asta în momentul respectiv, nu ai fi ajuns astăzi aici.
R.: Crezi că folkul românesc trece printr-o regenerare? Întâlnim din ce în ce mai multe festivaluri şi concursuri la care participă şi folkişti tineri, nu numai artişti consacraţi.
A.M.: Folkul, de vreo doi ani de zile, a început să redobândească loc în inimi de spectatori. Probabil, ca răspuns la multitudinea de informaţii din media şi a tot ce se întâmplă, poate nebun şi indecent, în mediul informaţional, foarte multă lume se reorientează către mesajul care vine din partea muzicii folk, fie că e vorba de un mesaj social, fie că e un mesaj de dragoste. Lucrurile s-au schimbat şi au devenit mai pline de contur. Sunt din ce în ce mai multe festivaluri de folk, mai multe competiţii în ţară. E o nebunie frumoasă ce se întâmplă pentru folk. Artiştii tineri sunt mai bine sprijiniţi şi băgaţi în seamă de către public, pentru că publicul este cel care decide şi dă măsura valorii unui individ.
R.: Moderezi o emisiune 100% de folk românesc, la Radio Lynx. Ai întâmpinat vreun fel de piedici în susţinerea acestui proiect?
A.M.: Deloc, deloc. Ideea mi-a venit cunoscând nişte oameni de la Radio Lynx. Îmi doream demult să fac mai mult pentru folk, nu doar să cânt pe scenă. Şi am scris proiectul de emisiune şi m-am dus la directorul de post, Alex Ciochia, care e un tip absolut bestial. Şi am început duminică, pe 4 octombrie, al treilea sezon al emisiunii, iar audienţele sunt foarte mari şi feedback-ul e foarte bun. Este extraordinar ce se întâmplă pentru folk în partea asta de Radio Lynx, pentru că, a avea o emisiune de două ore, doar cu muzică folk românească, e greu de susţinut. Şi trebuie să te gândeşti, oare publicul-spectator, cei de pe chat, cei care ascultă, cei care intră să ne şi vadă, nu se plictisesc de muzica folk? Şi atunci, în calitate de realizator, vrei să vezi date, să fii sigur. Şi constaţi că e din ce în ce mai mare audienţa pentru emisiune. Deci, contează folkul pentru ei şi pentru viaţa lor. Există puţine nişe pentru folk în lumea radio şi mă bucur că Radio Lynx a prins imediat ideea şi o promovează.
R.: Ai debutat cu poezia. Doreşti să avansezi şi în acest domeniu?
A.M.: Debutul oficial, ca să-i spun aşa, în poezie nu l-am avut încă. Am fost, la un moment dat, mai vizibilă în poeziile mele, în mediul online, unde ştii că poţi să avansezi mai repede decât în scena propriu-zisă. Poezia şi muzica merg în acelaşi ritm, am senzaţia. În ultima vreme, da, poezia s-a subordonat puţin artistului de folk, pentru că artistul de folk a fost un pic cam ocupat. Dar există în pregătire un volum de poeme, care o să iasă, sper eu, curând. Probabil în primăvară, poate la un an de la lansarea oficială a „Lunii pătrate“.
R.: Cum simţi că a fost receptat albumul „Luna pătrată“ de către presă şi de către publicul tău?
A.M.: Acum ar trebui să mă laud, nu? Eu zic că a fost primit bine. De publicul meu, cred că a fost bine primit materialul, pentru că mi l-a cerut. Şi mă bucură atunci când cântă refrenele împreună cu mine, e extraordinar. Despre presă, cel puţin toţi partenerii media pe care i-am avut pentru album şi pentru lansare au fost încântaţi de material. Un feedback foarte bun şi care m-a onorat foarte mult, este din partea artiştilor folk consacraţi. Acolo, într-adevăr, nu pot decât să mă înclin şi să mă fac mică, pentru că am primit aprecieri bune din partea tuturor celor cu care am vorbit. Mi-au spus că e un material foarte bine lucrat, de atmosferă, fain realizat. Şi asta, ştii, te dă pe spate.
R.: De ce ai ales să colaborezi cu Tudor Olaru şi Adrian Cristescu pentru crearea albumului „Luna pătrată“?
A.M.: Cu Adrian Cristescu am început. L-am cunoscut în urmă cu un an şi ştiam că are un studio. Am mers acolo şi i-am spus că vreau să lucrez cel puţin două piese. Am început să cânt şi Adrian, care avea pianul lângă el, a început să mă acompanieze. Din momentul acela, toate au curs. Între mine şi Adrian există o empatie muzical-artistică extraordinară. De asta am lucrat albumul cu o plăcere extraordinară, pentru că ne veneau idei fiecăruia, acasă la el, după care ne vedeam la studio şi ne dădeam seama că e aceeaşi idee. Tudor Olaru, sau Teddy, e un prieten pe care-l ştiu de mai multă vreme decât pe Adrian, şi care face parte din trupa Ză Duff. În perioada în care îmi lansam albumul, l-am rugat să vină cu mine în formula de prezentare a spectacolului de lansare, care a inclus cinci instrumentişti. A trebuit să-mi construiesc o echipă şi l-am rugat pe Tudor să-mi fie bassist. Apoi, iarăşi, am intrat într-un circuit de empatie artistică, încât acum cântăm în trio, facem repetiţii şi toate curg într-o anumită formă.
R.: Cum simţi energia publicului? Cum îl guşti?
A.M.: E o senzaţie extraordinară de fiecare dată. Nu pot s-o descriu, sincer. Pentru că tu eşti acolo, artist, pe scenă şi vrei să dăruieşti cât mai mult din energia piesei în sine. Şi vezi că ai rezonanţă, că ai ecou. Şi atunci toate reperele tale se pierd. Eu vorbesc tot timpul despre o umilinţă pe care artistul ar trebui s-o aibă în faţa publicului. Publicul este cel care vine, cel care plăteşte bilet, cel care îl suportă sau nu pe artist, asta ţine foarte mult de cât de bine ştie artistul să-şi facă treaba. În momentul în care publicul te aplaudă şi zâmbeşte cu tine când ai un mesaj mai funny sau când se întristează alături de tine, la o piesă de tăiat vene, cum spun eu, deja nu mai există distanţă de la scenă la cei din faţa ta. Când chiar ai un concert reuşit, simţi toată energia că-ţi vine aşa în stomac şi te iau şi mai mult emoţiile pe scenă, în timpul concertului, de bucuria pe care o vezi în jur şi atunci te bucuri şi tu şi intri în joc.
R.: Ai terminat sociologia. Crezi că asta te ajută în relaţionarea cu publicul?
A.M.: Nu ştiu, nu m-am gândit la asta. Alina Manole e şi sociolog şi artist, în aceeaşi măsură. O vreme a fost doar sociolog, pentru că trebuia să trăiască. Acum, e în continuare sociolog şi munceşte, dar e şi artist deopotrivă. Cred că dobândeşti o lejeritate în a comunica cu ceilalţi, iar lejeritatea asta vine din cât de deschis eşti cu sufleţelul tău şi cu inima. Pentru că, dacă ţi-e teamă de ceea ce ar putea vedea oamenii din faţă înăuntrul tău, atunci eşti pierdut. Îmi deschid tot timpul sufletul celor din faţa mea.
R.: Ai în vedere şi alte proiecte muzicale? Un alt album sau colaborarea cu alţi artişti?
A.M.: Albumul doi va începe să fie lucrat acuş. Dacă nu în noiembrie, probabil sigur în ianuarie. Tocmai pentru că deja există piesele. Şi piesele sunt cântate în concerte. Există planul cărţii de poeme, de care spuneam. Şi, între timp, mai lansăm şi spirijim artişti tineri, prin casa mea de producţie. Am scos albumul lui Ovidiu Mihăilescu, „Cipilica“, album de folk. Tocmai am avut, acum două zile, lansarea Hilight Kenosis, albumul „Glowing“. Şi mai avem ceva planuri şi proiecte, tocmai pentru că ştim ce înseamnă să cauţi o mână de ajutor şi să nu ţi se ofere.
R.: Ai susţinut concerte în diverse cluburi din ţară (Iron City, El Comandante, Folk Club Casa Eliad) şi pe scene, precum Folk You, Om Bun, Folk Maraton etc. Ai dori să experimentezi şi alte scene din România sau din afară?
A.M.: Există un proiect legat de un concert în afară, aşteaptă răspunsul. Cât despre concertele din ţară, încă n-am atins toate oraşele. Şi scopul meu cam ăsta e. Nu în fiecare oraş din România găsesc un spaţiu potrivit tehnic pentru muzică. Nu fiecare oraş are vreun club în care să existe o minimă sonorizare şi în care să poţi cânta. Am prieteni care mă cheamă din aceste oraşe (eu prieteni le spun tuturor celor care îmi scriu) şi încercăm să găsim soluţii. Mi-aş dori să pot ajunge să cânt în Republica Moldova, pentru că şi acolo am prieteni foarte dragi, care cântă şi ei folk şi care cred că, acum, odată cu schimbarea vechiului regim, vor putea să se manifeste artistic ceva mai bine.
