Teen Press 
R.: Spuneţi-ne mai multe despre dumneavoastră.
Ştefan Oprea: Ce să zic eu despre mine? Ştefan Oprea mă numesc, sunt în primul rând muzician, aşa zic eu, şi în al doilea rând, sunt profesor pentru că îmi place să povestesc altora despre muzică. Pot să zic că dintotdeauna am cântat. Îmi povestea mama că atunci când aveam vreo doi sau trei ani, luam tot felul de lucruri în mână şi le transformam în microfon. Cântam peste tot, auzeam o melodie la televizor şi o cântam imediat. Mama, văzând înclinaţiile mele muzicale, s-a gândit să mă dea la o şcoală de muzică. Şi ea a avut aspiraţii artistice, dar provenind dintr-o familie din anii ’70, o familie modestă, nu şi-a putut permite să îşi cumpere un instrument. Şi-a pus toate speranţele în mine şi m-a dat la pian. Am făcut un an de preşcolari în care am învăţat să citesc notele muzicale şi să cânt după note. La sfârşitul anului pregătitor am fost întrebaţi ce instrumente am vrea să facem şi bineînţeles că eu eram „spălat pe creier“ de la mama şi am zis că îmi doresc să cânt la pian, ştiind că ea îşi dorise foarte mult să cânte la acest instrument. Între timp, părinţii mei au făcut foarte multe sacrificii şi mi-au cumpărat o pianină. La vremea respectivă, costa foarte mult, nu ştiu cât au dat, dar ştiu sigur că au vândut ceva de prin casă pentru a-şi permite să îmi cumpere pianina.
Am urmat şcoala de muzică şi liceul de muzică. M-au păcălit de două ori să merg tot pe drumul muzicii. Prima dată a fost în clasa a VII-a când mi-au zis că îmi vând instrumentul, eu tocmai ce descoperisem cum să compun şi mă jucam cu sunetele muzicale, şi am zis că dau la liceul de muzică numai să nu mă lase fără pianină. A doua oară a fost în clasa a XII-a când mi-au spus că pot să fac ce îmi doresc, având în vedere că e viitorul meu. Atunci, am găsit un citat de Beethoven care sună cam aşa: „Muzica este o revelaţie mai înaltă decât orice înţelepciune şi orice filosofie…“, aşa că, m-am angajat pe acest drum având încredere în Beethoven, unul dintre compozitorii mei favoriţi.
R.: Care sunt primele dumneavoastră amintiri legate de muzică?
Ş.O.: Ţin minte că îmi plăcea foarte mult melodia „Ioane, Ioane“ pe care o cântam mereu şi mai era o melodie de la Ştefan Hruşcă, „Un copac cu flori“; le cântam pe amândouă oricând aveam public. Exersam pentru pian întâi cu ajurotul gumelor de şters în rolul clapelor, nu am avut instrument de la începutul clasei I. Cam astea sunt amintirile mele legate de muzică. Uneori aveam o temă la teorie muzicală ce ţintea de imaginaţie. Se numea „Întrebare-Răpuns“ şi eram foarte bucuros de fiecare dată când o primeam pentru că încă de atunci îmi plăcea să mă joc cu notele, nu să cânt ceva deja scris.
R.: Ce alte hobby-uri mai aveţi în afară de muzică?
Ş.O.: Îmi place foarte mult să merg cu bicicleta. Pot să zic că merg cam opt luni pe an cu bicicleta şi nu o las decât când începe să se depună zăpadă. Îmi place foarte mult şi să merg pe drumeţii la munte, chiar era să mă rătăcesc anul trecut pe un traseu de pe lângă Predeal, dar am ajuns cu bine înapoi. Îmi place foarte mult să călătoresc.
R.: De ce aţi ales muzica pentru exprimare artistică?
Ş.O.: La desen eram antitalent, aşa că muzica îmi rămăsese( n.r. râde). Îmi plăcea foarte mult să citesc şi să scriu, iar muzica a îmbinat aceste pasiuni ale mele. Eu mă descriu ca „singer songwriter“, adică îmi scriu cântecele pe care mai apoi le cânt.
R.: De ce nu v-aţi limitat la a fi cântăreţ şi aţi ales şi cariera de profesor?
Ş.O.: În primul rând, muzica este o parte foarte importantă a existenţei noastre, chiar dacă nu ne dăm seama, suntem mereu înconjuraţi de muzică. În al doilea rând, îmi întreb mereu elevii cât înseamnă muzica pentru ei şi mi se răspunde că foarte mult. Atunci le spun că pentru ceva care înseamnă atât de mult, ştiu atât de puţine informaţii. De aceea am ales să fiu profesor.
R.: Care este intrumentul care vă ajută să vă exprimaţi mai bine din punct de vedere muzical? Ş.O.: În ultima vreme cânt mai mult la chitară, poate şi din considerente practice, e mult mai uşor să cari o chitară decât un pian. Cânt în egală măsură şi la pian şi la chitară, nu am un preferat. Mai am acasă un cornet şi un clarinet de prin anii ’50. Nu ştiu foarte bine să cânt la cele două, dar pot să redau câteva note şi să creez mici linii melodice.
R.: Care a fost cea mai grea parte în cariera dumneavoastră de artist?
Ş.O.: Pot să spun că cel mai greu e să găseşti cadrul potrivit, ceea ce înseamnă o sală de repetiţii, un studio, oameni care vor să facă acelaşi lucru ca tine, adică muzică din pasiune, fără gargară şi fără speranţa de a deveni superstaruri peste noapte. Dacă găseşti oamenii potriviţi şi cadrul potrivit, lucrurile merg de la sine.
R.: Care e cea mai frumoasă parte din cariera dumneavoastră de muzician?
Ş.O.: Cea mai frumoasă parte e să fii pe scenă şi să vezi că oameni te ascultă cu plăcere, că îţi cântă cântecele şi că pun valoare pe ceea ce gândeşti tu. De exemplu, eu am lansat un disc, un extended play, numit „Trisonata“ care conţine patru piese şi am rămas uimit că după concertul de lansare s-au vândut aproape toate exemplarele. E o chestie excepţională, să ai genul ăsta de feedback. Nu mă voi îmbogăţi vreodată din muzică, dar fanii care mă susţin, cumpară discul şi ştiu că ei în mod direct contribuie la activitatea mea de artist.
R.: Mulţi adolescenţi renunţă la pasiunile lor artistice pentru că membrii familiei le spun binecunoscuta sintagmă „cu arta mori de foame“. Ce părere aveţi despre acest lucru?
Ş.O.: Pot să zic că e foarte greu cu arta în România pentru că pentru a trăi din artă trebuie să găseşti un culoar , o nişă în care să îţi exerciţi pasiunile, dacă vrei să faci ceva serios, oricine poate să îţi zică acest lucru. Muzicienii profesionişti din România au de obicei norocul să se angajeze într-o filarmonică sau într-o orchestră, de exemplu, dacă sunt violonişti sau contrabasişti. Ori dacă nu,cântă într-o instituţie, au o trupă în care cântă des şi câştigă bani, fie că e vorba de mainstream sau un cover band de evenimente.
R.: Ce sfaturi aveţi pentru cei ce îşi doresc o carieră în muzică?
Ş.O.: Cel mai important este să se gândească foarte bine la ceea ce îşi doresc. Este necesar să aibă şi o meserie, pentru că în România nu poţi trăi din muzică decât dacă eşti muzician profesionist care cânta alături de cântăreţii de mainstream, altfel nu poţi face bani din asta. E adevărat că ies uneori şi bani din muzica făcută cu pasiune, dar e foarte mult de muncit până atunci.
R.: Aţi fost şi sunteţi profesor în scoli şi licee. Ce v-au învăţat elevii?
Ş.O.: Am învăţat foarte multe lucruri. În primul rând, să am răbdare cu ei pentru că şi ei au foarte multă răbdare cu mine, având în vedere că uneori pot fi afurisit. De obicei, vor doar să le cânt dar eu le zic mereu că am şi de predat şi pentru cântat să vină pe la concerte. În al doilea rând, am învăţat să nu pornesc cu premiza că ştiu tot pentru că multe lucruri învăţ şi eu de la ei.
R.: Ce părere v-au făcut aceştia?
Ş.O.: În cei şapte ani de activitate mi-au făcut o părere foarte bună şi mă întâlnesc cu plăcere cu foşti elevi de-ai mei pe stradă – am fost şi diriginte de patru ori – sau foşti elevi din generală în liceele în care predau.
R.: Care e cea mai frumoasă amintire a dumneavoastră din perioada în care aţi fost profesor?
Ş.O.: Sunt foarte multe, dar cel mai mult am fost impresionat acum vreo doi ani de Crăciun de către un elev de-al meu de la şcoala nr.195 care mi-a dat un cadou. A modelat din plastilină un cadou pe care scria „Sunteţi cel mai bun profesor şi vă iubesc“. Era clasa a V-a şi mi s-a părut un lucru extraordinar, mi-a umplut sufletul de lumină. Încă îl mai am.
R.: Ce părere aveţi despre muzica de la radio?
Ş.O.: Muzica e în principal produsă pentru a se vinde. Nu e o muzică care vrea neapărat să transmită ceva, nu e artă chiar dacă respectivii îşi spun sau sunt numiţi artişti. E efectiv un produs de studio, nimic gândit, e ceva făcut cu sunete repetitive în care versurile spun cam acelaşi lucru. Părerea mea este că sunt foarte puţine melodii la radio care pot fi definite ca artă muzicală, tot ce auzim la radio de obicei e divertisment.
R.: Care e, din punctul dumneavoastră de vedere, diferenţa dintre muzică comericială şi artă muzicală?
Ş.O.: Nu am nimic împotriva muzicii de divertisment, ne ajută să ne destindem. Problema este că majoritatea persoanelor care ascultă acest tip de muzică sunt adolescenţii, ce îşi caută un model în viaţă, iar versurile acestui tip de muzică promoveaza nonvalori, cum ar fi comportamentul huliganic sau o viziune foarte proastă asupra femeilor. E o diferenţa între muzica de divertisment şi muzica făcută cu pasiune, fără versuri care promovează nonvalori, punând accent pe ceea ce vrea cântăreţul să transmită. Produsul de studio reflectă foarte bine modul în care melodia e cântată live, în acelaşi timp este foarte bine gândită toată structura cântecului, de la versuri, până la procedee de orchestraţie şi armonizare .
R.: Cum vedeţi industria muzicală din România în viitor?
Ş.O.: În viitor s-ar putea schimba multe, dar trebuie să fim cu toţii mai solidari şi să încercăm să schimbăm ceva. Pentru a se schimba ceva trebuie să încurajăm posturile de muzică independente şi să facem cât mai multe case de discuri independente. Industria muzicală din prezent nu permite muzicii “altfel” decât ce e la radio să se exprime unei audienţe largi. Frâiele sunt ţinute de casele de discuri mari care nu vor promova niciodată valoarea, ci kitsch-ul. Nu vrea nimeni tineri educaţi cu atitudini, ci doar consumatori servili, fără nici un ideal.
R.: Dacă aţi avea ocazia să cântaţi cu orice artist, pe cine aţi alege?
Ş.O.: Aş cânta cu Dave Grohl de la formaţia „Foo Fighters“, e una dintre formaţiile mele preferate. Pe lângă faptul că semăn foarte mult cu el, deşi eu sunt mai frumos (n.r. rade), are o anumită sensibilitate care se apropie foarte mult de ceea ce gândesc şi simt eu.
R.: Unde vă putem vedea în concerte?
Ş.O.: O să pornesc un mini-turneu pentru a îmi promova EP-ul numit „Trisonata“ care va dura aproximativ şase luni. Deocamdată avem şase sau şapte concerte programate, să vedem ce se mai întâmplă şi pe unde mai ajungem.
R.: La ce să ne aşteptăm în viitor de la dumneavoastră?
Ş.O.: Undeva, într-un an aş vrea să lansez şi un disc, poate toamna viitoare. Veniţi la concerte şi păstrăm legătura pe www.facebook.com/stefanopreamusic sau pe grup la www.facebook.com/groups/stefanopreamusic
