Interviu cu Andrei Munteanu, un tanar regizor

Interviu cu Andrei Munteanu, un tanar regizor

Interviu cu Andrei Munteanu, un tanar regizor
de Sara El Habashi – colaborator
foto: Raluca Anculete – fotoreporter

Andrei Munteanu, născut pe 24 decembrie 1983, la Chişinău, a debutat în 2008 cu spectacolul „MaghenDavidul dragostei“ de I. Nessys, iar primul spectacol pe care l-a montat la Bucureşti a fost „ Sora mai mare“ de Al. Volodin, la Teatrul Evreiesc de Stat, în 2010. În 2008 a obţinut două premii pentru regia spectacolului „ MaghenDavidul dragostei“ la Festivalul de teatru „Leul de aur“, din Lvow, Ucraina, şi la Festivalul de teatru „Întâlnirile din Minsk“.

Redactor: Ce v-a determinat să alegeţi regia ca meserie?
Andrei Munteanu:
Dorinţa de a fi alături de actori.

R.: Cum a început colaborarea cu Teatrul Evreiesc de Stat?
A.M:
M-a invitat domnul Hary Eliad, fostul director al acestui teatru, să montez un spectacol aici. După aceea, mi-a spus că asta este casa mea şi trebuie să fiu aici mereu.

R.: Aţi lucrat câteva luni cu „Arena di Verona“, în Italia, pentru reluarea spectacolului de operă „Carmen“ în regia lui Franco Zeffirelli. Cum a fost?
A.M:
A fost o experienţa nemaipomenită. În primul rând, pentru amploarea acestui spectacol şi, în al doilea rând, pentru ocazia de a-l vedea pe maestrul Zeffirelli, de două ori doar, pentru că este la o vârsta foarte înaintată, dar a fost o experienţă de neuitat.

R.: Cum a mers colaborarea cu „Arena di Verona“?
A.M:
Foarte prost. Teatrul „Arena di Verona“ este un fel de fast-food al spectacolului de operă, pentru că Arena este mai mult pentru concerte, operă. Pentru teatru, trebuie să ai foarte mult decor şi atunci se pierde sensul operei. Opera este un gen de cameră, trebuie să fie închisă, acustica trebuie să fie foarte bună. La „Arena di Verona“ se pun microfoane, orchestra se sonorizează în plus şi sunetul este distorsionat şi atunci se pierde şi teatralitatea. Dar, este o formă de teatru.

Interviu cu Andrei Munteanu, un tanar regizor


R.: Exista vreo diferenţă între teatrul italian şi cel românesc?
A.M:
Teatrul românesc este mult mai bun. Avem o şcoală de teatru, în primul rând, mult mai bună, o cultură teatrală mult mai bună şi un public mult mai educat, care cunoaşte mult mai bine decât publicul italian dramaturgia clasică şi dramaturgia contemporană. Pentru moment. Să vedem ce va fi mai departe.

R.: Cum ar arăta teatrul ideal pentru dumneavoastră?
A.M:
Teatrul ideal nu există. Teatrul este un proces şi ca orice proces, este mereu în schimbare, adică ceea ce a fost bine astăzi, peste 10 ani e datat, nu mai e bun.

R.: Cum vi se par noile generaţii de actori, de la dumneavoastră încoace?
A.M:
Generaţia mea a fost, zic eu, bună. Sper să reprezinte cu demnitate teatrul românesc. Din păcate, generaţiile care vin acum sunt mai orientate spre chestiile mai facile, nu au răbdare să muncească, nu au răbdare să caute. Teatrul înseamnă, în primul rând, repetiţii, iar pentru repetiţii e nevoie de timp, răbdare, cunoaştere, e nevoie de lectură multă, să cunoşti oamenii, să ai experienţă de viaţă. Generaţiile care vin sunt talentate, dar din punctul de vedere al meseriei, nu posedă foarte bine tehnica actoricească. Şcoala trebuie să fie mai atentă, trebuie să le dea mai multă tehnică.

Interviu cu Andrei Munteanu, un tanar regizor


R.: Prea multă teorie şi prea puţină tehnică?
A.M:
Şi teoria este foarte importantă. Culmea este că, acum, s-a tăiat toată teoria. Eu, când eram student, se învăţa estetică, istoria filozofiei, foarte multe lucruri, acum nu există nimic, nişte chestii practice şi atât. Restul citiţi voi. Dar ce să citesc? Unde să mă duc? Ce să fac cu asta? Cum se aplică în munca mea? Ca să nu mai spun că există tineri actori care nu au pus niciodată mâna pe cartea lui K.S. Stanislavski, „ Munca actorului cu sine însuşi“.

R.: Dacă ar fi să alegeţi un loc anume din Europa, unde v-ar plăcea cel mai mult să faceţi teatru?
A.M:
Pentru moment, cred că cel mai bine este să fiu la Bucureşti, în România, pentru că procesul teatral este în cadrul unui sistem foarte bine definit, cu nişte reguli foarte clare. Sistemul european de teatru este foarte diferit. E una în Germania, este cu totul altceva în Italia, în Franţa este complet diferit. Depinde ce îţi doreşti. Eu îmi doresc să lucrez într-o trupă, cu oameni pe care îi cunosc, pe care îi văd în fiecare zi, să-i văd după faţă că nu au chef de repetiţii azi, dar mâine au. E mai uşor de lucrat aşa, decât să fii într-un teatru în care nu cunoşti pe nimeni, habar nu ai de stânga, dreapta.

R.: Ce sfaturi le-aţi da liceenilor care vor să aleagă aceast drum?
A.M:
În primul rând, să vină la teatru, în al doilea rând, să citească. Să vadă toate spectacolele posibile, absolut toate, ca să îşi facă o impresie despre teatru şi să îşi cultive un gust teatral şi atunci vor decide dacă vor să rămână admiratorii teatrului sau să intre în lumea teatrului, care este o lume foarte complicată, unde trebuie să ai foarte multă răbdare, mai bine zis, înţelegere a procesului ca să rezişti în teatru, mai ales pentru tineri. Dar, cred că înţelegerea procesului este fundamentală.

R.: Să înţeleg, o catalogaţi ca o meserie grea?
A.M:
Este foarte grea. Meseria de actor este mult mai grea decât cea de regizor. Eu, cel puţin, nu aş putea niciodată să fiu actor, adică statul acasă, eu-regizorul cu mine, inventez piesa, mă gândesc, vin la repetiţii şi o fac. Actorul trebuie să vină la repetiţii, să asculte ce i s-a spus, să mai aducă și ceva pe deasupra, părerea lui. Un actor trebuie să se ocupe permanent de voce, de corp, de mijloace de exprimare, să se ducă la workshop-uri, să facă un film etc. Este o viaţă teribilă, care îţi distruge sănătatea şi la 40 de ani eşti o epavă, dacă faci meseria cu adevărat.

Recommended Articles

2 Comments

  1. Extrem de util articolul si o adevarata inspiratie!

    1. Multumesc 🙂 ma bucur ca ti-a placut 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *