Alexandru Stefan Ciacoi, bobocul pianist

ciacoi_alex-diaconu_ana-colaborator_foto-teen_press-11

de Andreea-Alina Ionescu – redactor
foto: Ana Diaconu – colaborator foto

Un boboc talentat al Colegiului Naţional „Spiru Haret“, Alexandru Ştefan Ciacoi, a continuat să cânte la clape, obţinând la Eurovision locul II pentru numărul de voturi din partea publicului şi locul IV în medie cu juriul.

R.: Povesteşte-mi cum a început viaţa ta alături de clapele pianului?
A.C.: Când am împlinit 6 ani, părinţii mi-au cumpărat o clapă micuţă, iar vecina mea – care făcea Conservatorul – s-a oferit să mă înveţe să cânt. Timp de un an am învăţat aproximativ totul, apoi am încercat să cânt dincolo de partituri şi am fost foarte încântat de ceea ce puteam să fac. Pe urmă, am descoperit trupele rock. Ascultam Linkin Park şi multe alte melodii, ataşându-mă de trupe aleatorii de pe youtube, precum Sonata Arctica. Şi de aici a început distracţia.

R.: Unde ai avut ocazia să cânţi până acum?
A.C.:
Păi… am cântat în clubul Big Mamou, în Fly, Elephant Pub & Live Music. De asemenea, şi în şcoli şi licee, la serbări şi evenimente. Recent în Coşbuc.

R.: Cum au reacţionat colegii şi prietenii tăi când au aflat de pasiunea pentru pian?
A.C.:
Pasiunea am început-o oarecum cu prietenii. Lăsasem baltă clapele pentru o vreme şi a venit un prieten care se apucase recent de chitară: „Băi Alexe, vrei să cânţi ceva?“, iar eu am acceptat şi de atunci am început să mai avansez. În ultimii trei ani, pot spune că am avansat radical.

ciacoi_alex-diaconu_ana-colaborator_foto-teen_press-3

R.: Spuneai la început că ai încercat să cânţi dincolo de partituri. Asta pentru că nu îţi trezeau niciun fel de interes sau pentru că îţi dădeau bătăi de cap?
A.C.:
Eu nu prea mai cânt după partituri, mai mult mă orientez după ureche. Dar, în caz că mă lasă urechea şi treaba e prea rapidă, mai arunc un ochi. Momentan nu am întâmpinat dificultăţi.

R.: Pe lângă pian, ştiu că faci parte şi din trupa Metal Fist. Cum merg lucrurile, împaci atât pianul cât şi trupa?
A.C.:
Deocamdată totul merge bine. La început ne-am numit „Metal Fist“, dar ne-am modificat numele în „Lethal Instinct“. Cu trupa momentan o ţin în repetiţii şi în compoziţii. Avem un an împreună şi vrem să debutăm odată cu lansarea unui album. Cine vrea să guste din power metal, poate accesa site-ul meu: https://www.youtube.com/alexmatrix1995 .

R.: Te implici foarte mult în muzică, de ce nu ai ales un liceu care se axează pe asta?
A.C.:
Păi da, dar, nu e o chestie sigură cu muzica. Dacă ratezi momentul, te faci profesor şi trăieşti de pe o zi pe alta. Am vrut să ajung la un profil mult mai realist şi să transform pasiunea pentru muzică în altceva decât o simplă carieră.

R.: Un mic sfat pentru teenpressişti?
A.C.:
Sfat? Dacă sunt pasionaţi de un lucru să continue, dar fără să se lase influenţaţi. Ei ştiu cel mai bine ce le place.

ciacoi_alex-diaconu_ana-colaborator_foto-teen_press-7

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *