Pentru a marca cei 5 ani de activitate, Revista LZR a pregătit o petrecere aniversară care va avea loc miercuri, 8 aprilie 2015, în clubul Fabrica din București. Se anunță o atmosferă incendiară, demnă pentru sărbătorirea de abia împlinitei jumătăți de deceniu.
Revista LZR propune tuturor liceenilor din capitală să nu își facă alte planuri pentru data de mai sus, să-și adune gașca, să scoată hainele roșii de la naftalină și să se pregătească de ceea ce se se anunță o petrcere ieșită din tipar! Tema principală Red Flame- caracterizată printr-o explozie de culoare și de energie- promite că se va lăsa cu scântei și cu praf de stele, și nu oricum, ci pe ritmurile melodiilor trupei Vița de Vie. Ca la orice aniversare care se respectă, surprizele vor fi prezente, garantând distracția chiar și pentru spectatorii dintre cei mai exigenți.
De-a lungul celor 5 ani de activitate, Revista LZR a inspirat elevii atât prin mediul online, cât și prin varinta printată. Premiată cu nenumărate distincții de la concursuri naționale, revista nu pare că ne va dezamăgi nici de acum încolo! Ea funcționează datorită tinerilor care o alcătuiesc, caracterizați de inițiativă, dornici de schimbare, pentru care limitele sunt doar o chestiune de timp, iar vorbele vin mereu mână în mână cu faptele.
Invitația este lansată cititorului din fața unui ecran de orice fel, licean de profesie, doritor de evadare din cotidian, gata să între într-o lume vibrantă care izolează monotonia zilnică măcar pentru câteva ore. Merită încercuită data de 8 aprilie( pică miercuri), ceasul să fie setat de la ora 20:00, iar toate hărțile să ducă la club Fabrica.
Costul unui bilet pentru petrecere este de 25 de lei, iar în ziua evenimentului va fi 30 de lei.