Mi-am sarutat lumea pe gura!


Coltul meu

de Amy – cititor

Si cand te-am prins de mana , ma tineai strans, stiai ca-mi place. Radeam tare , sa ne auda toti, sa vada ca suntem fericiti. Nu o sa te mint , dragul meu , o sa ne pierdem un pic pe drum , sa vezi tot orasul , noaptea. Strazile oarbe plangeau sub noi , si le masuram din priviri , unde ne duceau , unde ajungeam , dar de fapt nu conta, eram cu tine , flori vara sau fulgi de nea iarna , toamna frunze uscate sau primavara invie , si dimineata nu mai venea , nici c-o asteptam , acasa nu mai vreau , aici e casa mea, pe strazi , ce gluma proasta , de parca nu ai putea merge incontinu in cautarea unui loc care nu exista , nu-l gasesti , e prea bine ascuns.
Bucuresti , orasul meu bolnav , cat te ador, atat de trist si vulgar , cu o imagine inocenta iar realitatea noastra, draga de ea , o mascam, de ce sa nu parem fericiti intr-un oras trist? O fericire intrata deja in putrefactie , dusa atat de mult la extrem incat e imposibil sa mai para a fi naturala. Dar in fine, am ajuns sa explorez societatea aceasta de dementi , datorita tie, si vreau sa te-ntreb , cam cat romatism ai prins pe aleile din Cismigiu? Cam cati betivi ai gazduit pe Lipscani? Cati fumatori si-au aprins o tigara in statiile de autobuz ? Cata lume asteapta alta lume? Cati au asteptat metroul ? Printre claxoane , oameni care dor si ploi si vezi cate-un apus de soare , cand vine noaptea , si bantuiam strazile , aici , in raiul meu de beton.
Cum suflai un pastel de fum sub ochii mei si cum lasai mana usor pe spatele meu si fumul zbura , cine stie unde, si cu acelasi priviri ne stabileam iar intalniri. Vreau sa uiti ca m-ai uitat.
Ma trezesc obosita , nu mai fac fata , dar hai ca mai incerc , mai am multa lume incoltit pana sa aflu unde ma aflu. Si-o sa reusesc , chit ca imi zac morti pe covor toti, eu inca mai am viata.

4 thoughts on “Mi-am sarutat lumea pe gura!”

Leave a Comment