Amintire

de Clara – cititor

Demult cat in departare
Icoana chipului senin,
Dar parca valuri in eternal frematare
Lasat-au in urma doar venin;

Iar castanii aplecati,
Batuti de vant si vijelie,
Se-ndoaie ca strabuni ingandurati,
In fata vremii ce-a sa vie

Si pasesc pe searbada tarana
Cu chip palid; ochiu-n gol
Incearca a gasi din amintire o farama
A ce-a fost demult, candva…

Frunze moarte cad si zboara
In eternul lumii dans,
Precum vremea ce pe frunte-si cara,
Soarta lumei in pasi de vals.

Totu-n lume-i doar o clipa de iluzie:
Desi bine n-a-nceput, iata se sfarseste-acum;
Timpul trece, efemer intotdeauna,
Iar de-a fost ceva a ars, ramas-a numai scrum…

Precum pescaru-n ape-nvolburate
A prins in a sa mreja un peste fermecat
Astfel noi, in vieti de durere tulburate,
Gasit-am a amorului scanteie, ce-n suflet am ferecat.

Dara candela odat’ aprinsa
Arde-n flacari purpurii,
Iara ceara-ngalbenita
E arsa lin de flacari vii.

Iar al nostru tainic amor
Aprins de-o calda scanteire,
A ars macinat de-un vremelnic dor,
Pan’ ce-a ramas doar scrum dintr-o frumoasa amintire.