Cine a spus că cei din faimosul Vianu nu pot să se distreze? Pentru o seară, și mai exact 3 noiembrie, liceeni au pus bine de-o parte informatica și caietele de matematică și s-au îndreptat spre Chaboo încă de la ora 20.00. De la vanși la tocuri și de la blugi la fuste scurte, vianiștii erau pregătiți să zguduie clubul pentru, cum spun ei: „cel mai tare bal al bobocilor“.
Nu avem ce să comentăm. Au fost punctuali și prezentatorii Robert Muntean și Teodora Ciocan, care au urcat pe scenă să încingă atmosfera la ora promisă. După ce au mulțumit sponsorilor ca Primăria Bucureștiului, Victoria Models, BBY, Avon, Oriflame etc., fără de care balul nu ar fi avut același farmec, trupa Fresh Skillz a spart gheața cu un număr incendiar de street dance. Până și bobocii s-au oprit să își mai caute mesele și colegii de mult pierduți pentru a le admira coregrafia. Cine a spus că vianiștii sunt buni doar la mate?
Și dacă toată lumea era nerăbdătoare să îi cunoască pe boboci, am avut onoarea să cunoaștem și alți liceeni talentați, ca Andra Gogan care ne-a făcut să cântăm în cor: „what can i what can i do do do“. Continuarea o știți și voi.
Concursul de Miss și Mister a debutat cu defilarea de zi și cu o scurtă prezentare a bobocilor. În timp ce unii își numărau pașii precauți fără să facă prea mult contact cu publicul, alții au intrat cu încredere pe scena Chaboo-lui cu stofă de învingatori. După o foarte scurtă pauză, a urmat și numărul lor de dans. Ne-a surprins cât de repede au putut să se schimbe fetele din rochii în blugi și cămăși în carouri. Nici nu mai spun că dansul acestora a făcut ravagii în rândul invitațiilor, iar când a răsunat melodia „Bubble Butt“ în boxe, nimeni nu a mai putut sta locului.
Ce am observat că îi place publicului întotdeauna este proba surpriză. Aceasta este singura care scoate la iveală spontaneietatea bobocilor, la fel ca și inventivitatea acestora. În această probă surpriză bobocii au fost nevoiți să extragă câte un bilet ce conținea trei cuvinte cu care trebuia să alcătuiască o declarație de dragoste originală. Combinațiile de cuvinte nu erau unele favorabile, ceea ce a făcut totul mult mai amuzant. S-au remarcat cei cărora nu le-a trebuit mult timp de gândire, iar băieții au reușit să facă fetele din mulțime să se topească una câte una.
Deja când am văzut că pe scenă s-a adus o masă pe care s-au aranjat niște laptop-uri, ne-am dat seama ce va urma. Șuie Paparude nu ne-a dezamăgit nici de data asta, ei fiind experimentați cu balurile bobocilor. Mai are rost să zic ce au cântat? Cu toții știm faimoasele melodii precum „Cu zâmbetul pe buze“, „Soundcheck“, „A fost odată“ etc., care până și pe cele mai stilate boboace le-a făcut să țopăie pe tocuri în ritm cu ei.
Proba de seară ne-a emoționat puțin, deoarece pe fundal au fost cântate melodii ca „Skyscraper“, „My heart will go on“ etc. Bobocii au defilat etalându-și costumele bine alese, dar au dat dovadă și de multă grație, ce a fost bine apreciată de public. Timizii de la prima probă au fost mai încrezători și puteai să citești pe fața lor expresia de gata, am terminat și cu ultima probă.
După ce lumea a aplaudat fiecare boboc pentru clasica metodă de a se alege Miss și Mister Popularitate, trupa The NewPath Band a lui Andrei Miercure a ridicat lumea în picioare. Se vedea că nu aveau pic de trac de scenă, iar trupa formată din Iacob Pastina (toboșarul), Teodora Opriși (vocalista), Daniel Frangulea (chitaristul) și Alex Parker (clăparul), ne-a încântat cu piese ca „Say something“, „Get lucky“ etc. S-au bucurat de sonorizare excelentă, și de un public și mai și.
Trebuia să vină și momentul mult așteptat al serii, anunțarea rezultatelor concursului de miss și mister. Toată lumea făcea presupuneri, iar pariurile erau în toi când bobocii au intrat pe scenă mai emoționați ca niciodată. În aer plutea suspansul când s-au anunțat următorii:
Locul 3: Veronica Hera și Rareș Crăciunescu
Locul 2: Irina Andras și Călin Enache
Popularitate: Davia Stoenescu și Nicolas Visaoianu
Locul 1: Sabina Achinca și Ștefan Teau
Urlete nu au întârziat să apăra, iar în timp ce alții dădeau palma entuziasmați, alții încurajau de lângă scenă bobocii nefericiți ce nu au câștigat nimic.
Ultimul moment al serii a fost Connect-R, care a adus cu el doi dansatori ce ne-au lăsat cu gura căscată. Și dacă e început de noiembrie, liceeni nu s-au săturat din a cânta „Eu vara nu dorm“ alături de artist.
Muzica bună a continuat până pe la ora 4, când lumea s-a hotărât să mai și plece cu gândul că trebuie să se trezească de dimineață. Dacă a fost o seară reușită? Mai întrebați? Tot ce pot spune este că vianiștii știu să se distreze poate la fel de bine cum știu să facă și probleme la info.