Vindem dragoste cu minute in retea

Lumilor, voi vă mai uitaţi la TV? Între 2 statusuri şi 5 like-uri, mai deschideţi şi cutia aia cu culori şi sunete, în afară de a mări zgomotul de fundal? Şi dacă da, vă uitaţi şi la altceva decât la filme? Şi dacă da, mai … Ups, prea departe. Să o luăm cu începutul.

Dacă aveaţi un mood destul de asemănător cu cel al unui câine lăsat afară pe vremea unui muson, aţi fi făcut unul dintre acţiunile cele mai neplăcute, mai ruşinoase şi defăimătoare din toată istoria televiziunii moderne: aţi fi urmărit reclamele.

Admiţând că am cam exagerat cu adjectivele, unele sunt chiar faine (şi nu mă refer la cele cu o anumită ciocolată românească care, în loc să aibă steagul României pe ambalaj, îl avea pe cel al Americii – serios?!).

Un exemplu de reclamă de tipul ,,Jos pălăria!“ e de la o anumită firmă de telefonie mobilă, o reclamă foarte drăguţă. Unei tipe X îi place de tipul Y şi mereu îi strecoară bileţele secrete în ghiozdan/haină/orice are buzunare. Într-o zi, tipa îl vede că rupe anumitul bileţel. Hopa! Aici se termină povestea de dragoste, pare-se. Dar, ca să nu se supere toţi omuleţii sentimentali din faţa ecranului, la sfârşit tipul apare cu o floare-origami din toate bileţele trimise de tipă. Inteligent final, nu? ,,Întâmplările frumoase merită povestite! Ia-ţi o cartelă SIM…“ Blah, blah, şi visul s-a terminat. Nu prea are legătura, nu? Dar reclama e bine punctată: îţi vinde o poveste de dragoste, te identifici cu personajul, final fericit şi toată tocăniţa, şi îţi dă impresia că dacă iei cartela SIM-minune, ţi se întâmplă şi ţie.

În ultima vreme sunt muulte reclame din astea, cu ceva creier în spatele imaginii, chiar dacă cele mai multe nu au nici cea mai mică legătura cu produsul de vândut.

Dar voi, lumilor, voi mai ţineţi minte vreo reclamă din asta care v-a atins o coardă sensibilă şi un sertăraş din memorie?