Aberatii adolescentine sau De ce (nu) te plac, batrane!

Aberatii adolescentine - Ana Diaconu - fotoreporter - teenpress


Aberatii adolescentine - Ana Diaconu - fotoreporter - teenpress

de Alexandru Tudosoiu – redactor
foto: Ana Diaconu – fotoreporter

Iar umpleţi autobuzul! Iar mă sufoc în transpiraţia voastră! Iar mă puneţi să mă dau jos de pe scaun… Mijloacele de transport au devenit, se pare, un drept exclusiv vouă, relicvelor. Ardeţi oxigenul degeaba, doar ca să vă plângeţi de cât de bine era în cretacicul vostru. Vrei respect? Dă respect! Respectă-mă pentru că stau aici în faţa ta, gândesc şi respir… Bucură-te de ambrozia locurilor din autobuz, bătrâne, pentru că altceva nu mai pupi în viaţa asta.“
Ce sunt astea? Sunt cuvintele unui adolescent, sunt cuvintele mele.

Mdap, aşa gândesc. Sau mai bine spus gândeam. Dar oare care adolescent nu gândeşte aşa? Cu toţii am avut zilele noastre când bătrânii stăteau pe capul nostru şi ne băteau la cap cu „generaţia asta tânără, lipsită de respect“. Voiau să te facă să te simţi ca ultima fecală din lume, doar pentru că ai ţinut cu dinţii de puţin respect personal. Ştiu, pentru că şi mie mi s-a întâmplat, nu numai o dată…

Dar oare avem dreptate?

Desigur, din punctul meu de vedere, ca adolescent, aşa am fost crescut. Vrei respect, dă respect. Dar de fiecare dată mi se zicea că bătrânii erau „o excepţie“. „Pentru că sunt mai în vârstă decât tine şi de-aia!“. Clasicul răspuns… Nu am reuşit să înţeleg deloc, până azi. Nu o să vă ocup neuronii să vă explic probleme mele (da, sunt om şi am probleme). Să zicem doar că am aflat cum e să tragă toţi de tine, în acelaşi timp, să fii tu responsabil de tot ce merge prost, să răspunzi de tot şi toate în faţa tuturor, fără drept de apărare. Te rogi pentru două minute de linişte, ca în sfârşit, când le ai, să te gândeşti la alt calvar care urmează. Simţi că nu mai poţi… Vrei să renunţi. Viaţa nu mai e roz… Aha, asta era! Viaţa nu este niciodată roz şi abia acum îţi dai seama de acest fapt.

Până acum te-au protejat părinţii, mai mult sau mai puţin. Acum începi să dai uşor-uşor pieptul cu lumea, să vezi cât de plină de resturi şi împuţiciuni este… Şi acolo, în mijlocul oamenilor, cufundat în problemele tale, îţi pică ochii pe un bătrânel. Trecut de 80 de primăveri, stă zâmbitor, prea mândru că să ia un loc. Şi deodată îţi dai seama că nu eşti singurul care are astfel de probleme. Îţi dai seama că el îndură de zece ori mai multe probleme decât tine, zilnic, de 60 de ani. Şi totuşi a trecut peste ele, a luptat… Şi pentru asta ar trebui să merite respect.

Desigur, o să uiţi asta… Poate o să-l respecţi, dar, când îţi va fi bine, vei uita de ce trebuie să înduri în fiecare zi…

„Tot o să-ţi răspund ca un porc ce sunt, doar de dragul de a te vedea cu faţa constipată de uimire şi jignire.“

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *