Teen Press 
foto: Ion Mateş – fotoreporter
„După mine, aş deveni tattoo artist, dar ce o să zică tata?“. Cam aşa sună ideile unora dintre noi, atunci când ne gândim la viitor. Şi anume gândurile acelora cărora le pasă de cei apropiaţi.
Nu e rău să îţi pese de părerea celor din jur, dar e păcăt să nu-ţi pese de părerea ta. Mai ales acum, când trăieşti înconjurat de vise pe care vrei sa le împlineşti cândva. În aceste momente când ai trecut de perioada în care toţi vor să fie ori doctori, ori şoferi de maşini de curse sau mai ştiu eu ce alte vise au copiii care sunt acum clasa a I-a.
După părerea multora, părere pe care o adopt şi eu, în această perioadă se definitivează aspiraţiile şi se fixează scopul în viaţă. E momentul în care începem să ne dăm seama la ce ne pricepem sau la ce ne atrage, însă după acest moment, trebuie să înfrunţi şi părerile celorlalţi.
Te loveşti de părerea părinţilor care credeau că tu vrei să faci facultatea de medicină (deşi tu niciodată nu ţi-ai dorit asta) sau de părerea celui mai bun prieten care are o părere diferită despre viaţă şi te sfătuieşte să îţi deschizi un bar.
Ce se întâmplă în acel moment cu visele tale? Se fărâmiţează ca o felie de pâine, încetul cu încetul, până când se distrug complet de la atâtea păreri negative pe care le primeşti.
Şi totuşi, nu trebuie să renunţi să crezi în tine şi în visul tău, chiar dacă o mie de oameni ţi-ar cere asta. Ştiu că mesajul ăsta îl au un milion de filme şi două milioane de cărţi, dar o mai spun şi eu pentru a mia oară.
Dacă îţi place să desenezi şi visul tău este să desenezi pe pielea oamenilor, atunci nu renunţa. Dacă visul tău este să scrii cărţi, atunci scrie cărţi, dacă primele o sută nu sunt bune, vei învăţa din greşeli şi cartea cu numărul 101 va fi cu noroc.
Întotdeauna te vei lovi de critici şi de persoane care te vor face să vrei să laşi totul baltă şi să renunţi. Nu eşti primul şi nici ultimul, au fost atâtea nume mari care au trecut prin ce treci şi tu, şi totuşi asta nu i-a oprit şi nu ar trebui să te oprească nici pe tine.
Poate nu e cazul tău, cel care în acest moment citeşti acest articol, dar e cazul unuia dintre colegii tăi de clasă cu siguranţă. Şi, dacă vreodată devine şi cazul tău, nu uita că trebuie să crezi şi să vrei.
Articolul are un mesaj frumos (il stim cu totii, dar frumos). Eu am tinut cont de parerea celor din jur din nefericire, si culmea, vroiam la medicina. Ai mei nu m-au lasat, asa ca acum, nu mai ma duc la medicina. Este prea tarziu sa ma razgandesc, sunt in plin bac, si la medicina se da admitere. Oricum, are si multe parti rele medicina in Romania (1000 ron dupa mai mult de 6 ani de studiu?!) , deci nu pot sa zic ca imi pare foarte rau ca nu am dat. In schimb cu japoneza i-am batut la cap, pana m-au lasat sa ma duc, si acum e bine.
In principiu parintii iti vor binele, deci trebuie sa cantaresti si ce au ei de zis, daca devii tattoo artist s-ar putea sa cam faci foamea. Sunt altii care fac foamea si cu 2 facultati, though.
Ideea e bună, dar prea folosită. Și în Teen Press s-a repetat. Na, ți-ai exprimat și tu punctul de vedere care nu e WOW, ci banal, la fel ca al multora. Cei care au puterea să schimbe ceva și de asemenea dorința, o vor face, cei care nu, vor citi articolul și nu se vor crede parte din el.
Cine se aseamana, se aduna… (presupun)
Bv 😉