Viata de partea gresita a gardului

Viata de partea gresita a gardului


Viata de partea gresita a gardului

de Emil Drăgănescu – redactor
foto: Cătălina Cosma – colaborator foto

Trebuie să menţionez încă de la început că în cele ce urmează sunt părerile amestecate ale cuiva care a fost în liceul respectiv patru ani. Timpul a trecut, direcţia s-a schimbat, însă esenţa rămâne aceeaşi. Pe zi ce trece, colegiul de elită din Bucureşti se transformă în ceva sinistru. Nu am de gând să-i menţionez numele din motive… obiective, dar cred că o să înţelegeţi la care mă refer.

Conducerea s-a schimbat. După care a venit Sfârşitul. Începutul lui a fost subliniat de un tip (în mod ironic) nu de dimensiunea porţii – cum ar fi trebuit, ci mic, rău şi cu coadă (în anumite condiţii asta ar reprezenta un drăcuşor). Extrem de zelos şi fără prea mult interes pentru motivele pentru care „treci pe la el“, individul urmează o singură directivă. Nimeni nu intră dacă nu vrea el – şi el nu vrea pe nimeni. Timpul trece şi oamenii devin din ce în ce mai nemulţumiţi de faptul că nu sunt lăsaţi să intre/ iasă între anumite ore. Cu o privire goală, se scuză mecanic şi spune că aşa a primit ordine de la director. Majoritatea se ceartă cu el, dar legea e lege. Puţini sunt cei care chiar intră.

Dacă ai întârziat şi numai cinci minute, ai probleme – absenţele din prima săptămână de şcoală sunt la fel de valabile. În fiecare zi se strâng din ce în ce mai mulţi elevi la poartă. Pe parcurs, individul respectiv devine mai „maleabil“. O parte din mulţime crede că o să fie bine.
Un nou an şcolar începe şi se dovedeşte contrariul. De data asta eşti lăsat să intri în curte, dar uşile liceului sunt încuiate în ore. Absolut toate. Dacă ai nenorocul să ajungi în timpul orei şi să ai vreo problemă cu cineva din liceu, e doar problema ta. Trebuie să aştepţi pauza. Am rămas uimit când am aflat asta. Din afară pare ireal, dar se întâmplă.

Lăsând la o parte resentimentele personale, oare nu s-a gândit nimeni ce se întâmplă în caz de vreo urgenţă? Trebuie căutată persoana care are cheile uşii? Dacă ia foc ceva? Bănuiesc că e o dilemă nu chiar atât de presantă. Important e să fie securitate „pentru boboci“ – şi securitate este! Numai că nu chiar în sensul larg al cuvântului.
Nu este un fapt izolat! Ne mai mirăm la sfârşit de an unde se ajunge. Multe persoane neavizate ar putea spune că este bună direcţia pe care o iau luat-o lucrurile. Totuşi, cine ar vrea să stea într-o cuşcă? Sau colivie. Lăsând la o parte glumele „interne“, realitatea este tristă.
Am văzut toţi „regretele“ ministrului Educaţiei când s-a constatat rata de promovabilitate la Examenul de Bacalaureat 2011. Directorul de la liceul despre care vorbesc, fiind o extensie a voinţei ministrului, execută fără să pună întrebări. Important e să te arăţi ferm şi dârz în faţa elevilor care sunt, la urma urmei, nişte putori, nu? (*insert sarcasm here*). Oricum, le faci un bine pentru că nu vor să stea în clase şi să fie atenţi la o materie structurată prost. Aşa că de ce să le mai dai privilegiul acesta? Afară cu ei!

Din păcate, vorbind cu mai multe persoane, am aflat că nu este un fenomen unic. Se întâmplă peste tot asta. Cel mai bine e să încurajezi învăţatul cu lacăte aşezate strategic, după părerea multora. Peste toate aceste „mici“ inconvenienţe privesc superior gorilele albastre sau negre sau cine ştie în ce alte culori specifice firmelor de pază. Mă îndoiesc că se va schimba ceva fară o reacţie din partea voastră, a celor obligaţi să stea afara de către minţi înguste, dar superioare.
Zidul Berlinului revine în tendinţe, numai că te afli de partea greşită. Eşti de acord cu asta?

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published.