Vama sau 2 Mai? Tu, prietene!

de Luiza Butoi – redactor
foto: Ioana Muntean – fotoreporter

Nu suport să încep un articol cu „nu“ sau cu „mergeam pe stradă şi…“, dar acum voi face o excepţie de la ce îmi place pentru că eu cred că e mai important să faci ceea ce simţi. Cu alte cuvinte (de fapt, aceleaşi), mergeam pe stradă spre 41, spre liceu, într-o zi şi am văzut un om d-ăsta bine făcut, un tip de la bancă, ce avea în loc de stomac o gaură neagră, imensă în care nu înţeleg cum au putut intra atâtea. Părea el mai şmecheraş aşa, ştiţi voi, cum sunt unii care se dau foarte mari în public prin ţinută şi chipul ăla plin de aroganţă. În fine, era fericit băiatu’. Mergea pe stradă, adică pe unde merg maşinile, apoi se urca pe bordură şi tot aşa. Şi la un moment dat, când a dat de doamna cu alcoolul din drumul spre 41 de la Sir (cunoscătorii ştiu) a coborât de pe bordură şi a mers mult departe de ea pe şosea, iar după ce a trecut de ea, s-a urcat înapoi pe bordură.

De ce am prezentat scena asta? Pentru că mi-am repetat-o în minte fără să vreau câteva momente mai încolo. Şi m-am gândit pur şi simplu ce o fi fost în mintea lui Burţi-Lăţi-Lungilă când a evitat-o pe doamna aceea. M-am gândit că poate aşa cum a gândit nenea ăsta, gândesc mai mulţi oameni ce trăiesc în ţara asta. Nu am cum să fiu sigură, dar cred că s-a gândit mai degrabă la „Îh, ce dreacu’ e asta? Să mă dau naibii mai încolo că poate-mi dă rabie“. Mi-aş dori să se fi gândit în felul ăsta: „Bă, să mă dau mai încolo, că poate o deranjez cu burta mea pe doamna asta“. Mă rog, fără partea cu burtea -.-… Dar ideea este că aici este o diferenţă de mentalităţi. Şi mi-ar plăcea atât de mult să cred că tipu’ de la bancă a avut-o pe cea de-a doua! Dar asta nu ţine de de mine, ci de alegerea lui.

Cu alte cuvinte, ce facem mereu? Alegem. Nu între soare şi stele, nici între Hendrix şi Led Zeppelin, nici între 2 Mai şi Vamă. Nu alegem între x şi y, unde cele două sunt necunoscute (sau cunoscute) într-o funcţie strict crescătoare pe un interval de înţelegere a sinelui. Dar este funcţia aia chiar strict crescătoare? Este măcar la majoritatea oamenilor crescătoare simplu? Facem ceva ce este mult mai greu de ales; şi vreau să mă refer de data asta la alegerea noastră.

Alegerea asta nenorocită a noastră, care ne caută şi ne urmăreşte ca o umbră, nu ne va lăsa niciodată în pace. Dar dacă tu mergi înainte şi uiţi ce a fost, cum să alegi? Cum să te alegi pe tine, cum să îi alegi pe alţii? Pentru că a ne alege pe noi înseamnă a ne alege viaţa, iar pentru viaţă ai nevoie de oameni. Dacă anul trecut în Vamă ai călcat în nisip pe o seringă, te mai întorci? Evident, da’ ce, eşti prost? E doar o seringă, fraţilor! Nu trăim în trecut, nici în viitor, ci în prezent. Mergem înainte, privim spre viitor cu mintea şi ochii deschise şi nu uităm să ne uităm şi în spate. A merge înainte însă nu înseamnă mereu a găsi ceva nou. Doar pentru că anul trecut a fost pe jos ceva ce putea să-ţi dea SIDA (mi-am amintit de un video despre punkeri cu Costel de prin Vamă) nu înseamnă că te închizi într-o cameră în Primăverii şi nu mai ieşi în viaţa ta din casă şi ajungi să fii agorafobic. Nu, frate! Te duci şi vara următoare sau când o fi şi găseşti altă doză de sifilis pe jos, prin nisip. Atâta timp cât ştii să gândeşti, totu’-i bine, ce naiba! Mă şi enervez. Bă. Să fim serioşi! Nimeni nu stă după tine. În lumea asta suntem doar noi şi viaţa pe care ne-o alegem, adică într-un fel tot noi. Deşi nu fumez/beau ştiu că uneori, atunci când oboseşti, pentru a scăpa de nenorocita aia de umbră chinuitoare din spatele tău, fumezi, bei sau te întâlneşti cu Maria Ioana.

Uneori e bine să uiţi de umbra ta, scapi de un stres pentru 3 ore aşa. Dar poate că, de fapt, nu e bine. Dar asta nu e treaba mea, nu e treaba profesorilor, nu e treaba altora. Asta este treaba ta! Treaba ta, frate! Nu sună frumos? Dar, cine ştie, poate că noi suntem umbra din spatele alegerii noastre. Dar mie nu-mi place să gândesc aşa.

Ce verzi şi uscate tot îndrug? Nu te uita, prietene, fii fericit! De ce? Nu pentru că poţi tu, ci pentru că alţii nu pot (observaţi nuanţa), iar tu trebuie să fii un arogant, aşa cum, de fapt, suntem cu toţii de multe ori, dacă nu faci asta deja.

Ah, da, deci ce alegi într-un sfârşit? 2 Mai sau Vamă? Vamă sau 2 Mai? Mă întreb ce ar face burtosu’ ăla în Vamă. Săracul, ar fugi ca apucatu’ şi s-ar duce în mare, crezând că acolo e scăparea. Dar propoziţia asta a fost prea „poetică“ pentru Gaură Neagră.

Pace vouă!