True story, bro!

true story bro

true story bro

de Diana Popa – redactor
foto: Ioana Muntean – fotoreporter

De la o vreme am observat pe la noi prin liceu, un mic fenomen care pare să se infiltreze chiar şi în cele mai banale situaţii din viaţa de zi cu zi a liceanului, care are prea mult timp cu care nu ştie ce să facă.

Recunosc, iniţial am fost destul de confuză când am primit o maximă de la un coleg, care mai apoi a rânjit dubios şi întrebând: „Problem?“

A durat ceva vreme până când i s-a făcut cuiva milă de ignoranţa mea totală şi, sub prextul de a „înţelege şi eu noul val de glume“, am făcut şi eu cunoştinţă cu „9gag.com“, prin urmare pierzându-mi sufletul, într-un pact cu demonii timplui pierdut.

Asta se întâmpla într-o oarecare seară ploioasă de octombrie în care eu şi câţiva prieteni (care tocmai sărbătoreau colectarea sufletului mai sus menţionat) am fosut supuşi unei terapii de râs. Nimic rău în asta, însă când subsemnata se gândeşte că ar fi bine să mai dea şi pe acasă… Surpriză! Ceasul era 2 şi un sfert… Noaptea.

După o panică generală şi nişte scatoalce bine meritate de la ai mei, m-am gândit să mă duc totuşi să dorm… însă cu Internetul (piei, ispită!!!) la îndemână şi glume care încă îmi ocupau mintea – activitatea comună cunoscută ca „somn“ a ajuns ultimul lucru la care puteam să mă gândesc. Deci ce să fac? 9gag!

Inevitabil, a doua zi, dimineaţa mea s-a deplasat puţin către prânz, când, în mod normal, în casă ar fi destul de linişte. Însă acum răsuna clar şi răspicat râsul isteric al părinţilor mei. Chiaună de somn m¬-am dus în sufragerie, ca să văd ce naiba aveau ai mei atât de amuzant de spus. Mama era la laptop, tata în spatele ei, amândoi cu rânjete imense (şi dubios de familiar), iar în finalul debordant în care mă observă holbându-mă vine şi întrebarea stas:„Problem?“

Cu toate că multe dintre glumele de pe 9gag par ofensive în diverse feluri, majoritatea oamenilor pare să le înţeleagă şi chiar să le guste, transformându-se într-o colecţie veritabilă de prostie umană adunată din toate colţurile lumii, de care oamenii deştepţi şi cu mult timp la dispoziţie o pot folosi drept material brut de caterincă.

True story, îţi mănâncă mult din timpul pe care şi aşa nu îl ai, însă râsul face bine şi sunt nenumărate situaţii din viaţa de zi cu zi care se pt clasifica „a la 9gag“. Cum românul merge pe principiul „să moară şi capra vecinului“ e oarecum liniştitor să vezi că nu eşti Forever Alone în ceea ce ţi se întâmplă, iar atunci când realizezi că ştii lucruri care te asociază cu o generaţie de care merită să fii mândru, te simţi mai epic decât puştiul care mănâncă nisip.

Şi, desigur, există întotdeauna „that awkward moment“ în care îţi aduci aminte că… parcă, parcă mai aveai ceva de făcut… da’ hai că mai merge o pagină de 9gag!

True story, bro!

Recommended Articles

4 Comments

  1. foarte tare articolul!! tin sa ma gandesc, insa, cum ar fi sa se uite si parintii mei pe 9gag(mai ales ca este si la bookmarks ;;) ). Hope it never happens :))

  2. S-ar putea sa ramai suprins 😀 Ai mei au avut o reactie destul de buna, cu toate ca unele dume sunt cum sunt 🙂 Bine, presupun ca depinde si de simtul umorului pe care il au… sau nu 😛

  3. newfag redactor is newfag. try lurking some moar on older sites pt un adevarat articol epic. Caci subiectul mi se pare intradevar fascinant asa – superfolklorul internetic al zilelor noastre.

    1. Only Newfags Say Newfag :)) 4chan a fost candva 9gag-ul de azi. Si era tare la moda printre unii liceeni pe vremea cand noi ne castigam indepdenta 😀

      Asteptam si un raspuns de la Diana 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *