Suntem ceea ce nu suntem

suntem ceea ce nu suntem

de Raluca Băceanu – redactor
foto: Cătălina Cosma – seminarist foto

Am constatat recent că oamenii, în general, nu ajung să înţeleagă alţi oameni în adevăratul sens al cuvântului. Ideea ar fi următoarea: indiferent de cum eşti, de cum te simţi şi oricât de deschis ai fi privind starea ta, nici chiar apropiaţii nu te vor înţelege pe deplin. Dacă stai să te gândeşti, e aberant să speri acest lucru. Ar fi posibil doar dacă respectiva persoană căruia te confesezi, să aibă cumva acces la emoţiile tale, ceea ce e imposibil. Empatia nu e de ajuns.

Oricât am vrea să fim mai deschişi, mai sociabili, senzaţia de singurătate pe care o resimţim uneori, nu va dispărea niciodată. Cred, cu absolută convingere, că ceea ce proiectăm noi asupra unei persoane, gânduri, sentimente, nu doar că nu vor fi receptate pe deplin, ci mai mult, abia dacă vor fi înţelese, iar asta în funcţie de experienţa anterioară a persoanei în situaţii asemănătoare cu ale tale.

Ceea ce e demn de reţinut aici, e că experienţa e unică pentru fiecare persoană. Cu alte cuvinte, ceea ce simţim, simţim diferit de restul lumii, indiferent de ce ar fi acel lucru.

La situaţia de mai sus se aplică şi faptul că suntem percepuţi ca persoane în funcţie de capacitatea asertivă, dar şi intelectuală a altor persoane. Suntem mai mult ceea ce nu suntem, pentru că reprezentăm mai mult o percepţie, decât o realitate. Doar noi ne percepem aşa cum suntem în realitate şi nu putem face nimic în legătură cu asta.

Într-un fel este trist să conştientizezi cele de mai sus, dar asta e realitatea. Dacă tot interiorul ar fi la îndemâna oricui, poate am avea mai mulţi prieteni, sau, dimpotrivă, poate propriile noastre drame interioare ne-ar îndepărta de apropiaţi…

Interesant ar fi că oricât ar fi de adevărate cele spuse, vom căuta mereu persoane cu care să simţim că împărtăşim acelaşi tipuri de experienţe, de emoţii, de sentimente, cu care să ne simţim pe aceeaşi lungime de undă.

Nu putem însă trăi singuri, deşi, la un punct cert al vieţii, vom constata că suntem unici, deloc asemănători unii cu alţii… iar de aici constatările vor deveni din ce în ce mai sumbre, din păcate.

Leave a Comment