Tara covrigariilor


de Laura Zadunaischi – fost redactor
foto: Andrei Lumpan – colaborator foto

O să vorbim despre ceva comun zilelor noastre, aici în ţara tuturor posibilităţilor şi a nici unei şanse. După cum aţi observat dimineaţa când luaţi autobuzul, puteţi să vă opriţi la orice colţ de stradă şi să vă luaţi un covrig. După febra saloanelor de înfrumuseţare şi a farmaciilor lipite una de cealaltă, ne-am umplut de covrigării şi, să nu uităm, de casele de schimb valutar. Dacă nu ai bani, amanetezi ceva sau te îndopi cu un covrig ca să treci peste depresie, să nu mai chiorăie maţele a buzunare goale.

Am întrebat de curând un nigerian ce îi place la noi în ţară şi mi-a răspuns că oamenii simpli, pentru că au tendinţa să se descurce în orice condiţii. A avut dreptate, în ce ţară mai vezi atâta inventivitate ca la noi? Oamenii se descurcă, îşi lipesc o oglindă făcută în China în locul oglinzii retrovizoare şi vând batiste prin tramvai. Alţii îşi deschid covrigării şi fac cozi, că românul e specializat la asta şi cu asta se îmbată zi de zi. Cum babele ocupă locurile în tramvai, plimbându-se până la piaţă sau până la o destinaţie închipuită, aşa se opreşte omul în drum, la o covrigărie.

Că are poftă sau nu, i-a intrat în reflex să dea ultimul leu, rest de la shaorma. Sau poate chiar are poftă, că românul e inventiv, se întoarce la rădăcinile lui comuniste şi ne scoate pe tavă cârnatul în covrig, care îţi lasă gura apă. Ceva americănesc în parte, ceva pur românesc, dacă există aşa ceva, ceva semidoct, semioccidental, semi orice, ca la români. Între covrigelul cu măr şi un fel de hotdog, te alegi cu un meniu de carbohidraţi care să îţi rotunjească formele până la o formă desăvârşită – sfera. Dacă vă întrebaţi ce a putut să îmi răspundă nigerianul când l-am întrebat cum i se par românii, o să înţelegeţi şi ce legătură are asta cu covrigelul de ciocolată şi bezeaua roz.

Acesta mi-a spus că sunt prea mulţi oameni cu burtă. Nu, zău! Mă mir, mă siderez în propria ţară mică şi amărâtă, oare de ce? Păi, de aia, că sunt covrigării mai multe decât erau shaormerii într-o vreme. Am ajuns la concluzia că ce e mult strică, după ce am realizat că tot văzând covrigării oriunde mergi prin Bucureşti, ajungi cu ochii injectaţi şi creierul spălat, iar în final te alegi acasă cu un ambalaj de covrig mototolit în buzunar.

Nu-i poţi rezista, aşa că îl cumperi vrei, nu vrei. Poate prin meseria asta atât de cerută, de covrigar, am găsit soluţia pentru cei care au picat bacul. În ţara nici unei meserii, dar locul managerilor şi asistenţilor de manageri, după 70% nepromovaţi la bacalaureat, poate covrigăriile sunt adevăratul viitor al generaţiilor care vin din urmă, iar bacul profesional pentru brutari este crema. Ne vom alege cu o ţară de manageri care se opresc să cumpere de la covrigării covrikingi şi covridogi. Mai rămâne un singur lanţ al patimilor nestinse care să închidă cercul lui Dante din Bucureşti, şi anume casele de pariuri. Mi se pare şi logic, după ce rămâi lefter, să mănânci covrigi. Asta pentru că suntem un popor plin de speranţe.

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published.