Deshiderea light


Deshiderea light

de Luiza Butoi – seminarist
foto: Domnica Chişcă – fotoreporter

De ce să mă chinui să scriu pentru oameni care nu citesc? Ha, pun pariu că nu te aşteptai să încep alegoria asta de idei inexistente în momentul de faţă în mintea mea. Mint. De fapt, mai frumos aş putea să spun: vă păcălesc. Nu voi pune niciodată pariu pe aşa ceva pentru că, în fond, nu avem cum să ştim ce gândeşte fiecare. În plus, nu a rămas nimeni impresionat de întrebarea mea banală şi aşa mi se pare şi firesc, până la urmă. Cu toate acestea, încep să vă spun ceva. Aoleu, am uitat! Da, da, da, staţi calmi, vă mint din nou. De fapt, mai frumos aş putea să spun: vă păcălesc. Hm, aţi mai citit asta o dată? Vai, nu au corectat articolu’! Neaaah… Nu-i aşa. Am scris eu de două ori. Acum depinde de tine cum vrei să o iei.

Ştii, poţi gândi diferit. Poţi să nu mă crezi pe mine şi să crezi că da, chiar au greşit ăştia din Teen Press când corectau articolul. He, he, ce nebunie ar fi! Unde? În materia ta cenuşie, în cele patru-cinci-şase(cai)-şapte grame de suflet, în pielea ta pe sub care fuge un artist al lumii trecătoare. Acolo ar fi nebunia ta, acolo ar fugi nonconformistul din tine, tipu’ ăla sau tipa aia care vrea să creadă altceva. Care crede altceva pentru că aşa vede „chestiile“ şi nu ca să se dea mare şi să le arate oamenilor cât de genial sau genială este acel el sau acea ea. Pe-acolo ar locui nebunia ta şi, cine ştie, poate ar schimba ceva în acel micuţ-micuţ tu.

Hm, dar să ştii că această nebunie ar face ceva spre deosebire de exhibiţionismul celorlalţi. Şi ştii ce? Ar ajuta muritorul. I-ar arăta altă cale, altă deschidere mai uşoară, mai aeriană şi totuşi cu doar unul-doi milimetri depărtată de sol. Ei, da, hai că, într-un fel, chiar sună bine: deschiderea (mă amuză că asta pe germană se citeşte „deşiderea“) light. Această nebunie, de a crede că eu acolo am scris din greşeală de două ori, te face să priveşti lumea din muuulte puncte de vedere. Adică, vreau să înţelegi şi că pentru a avea o mentalitate light trebuie să crezi. Şi aici nu mă refer la credinţa în Dumnezeu sau în Satana sau în Buddha, nici în cea din voi. Nu mă refer, frate, la credinţele astea. Ce sunt eu? De la mănăstire sau de pe Acasă, pentru a vă ţine aici predici despre cum să ai încredere în tine şi să crezi în vreo divinitate? Lăsaţi-mă, frate, în pace – să fim serioşi, să nu fim poeţi! Ei, şi uite că totuşi suntem toţi poeţi şi în acelaşi timp şi serioşi.

Să fii poet. Ei, ce frumos şi boem sună. Ca dragii pictori ai Impresionismului. Dar cu toate că sună astfel, nu este imposibil şi, cum am mai spus, fiecare dintre noi este atât poet, cât şi serios. Nu vă gândiţi la versurile la care nu ai inspiraţie sau la şcoala la care ţi se atrage atenţia mereu că ai părul prea lung, nici la mama care te ceartă că are de plătit o factură de şase(cai) milioane pentru că ai vorbit tu prea mult la telefon. Ştii când? He, he, când îi vezi pe Badea şi pe Lennon ţinându-se de mână şi râzând că au văzut un păhărel cu lapte bătut că fuge pe cer. Atunci ai mentalitatea light, atunci chiar crezi în ceva, iar dacă voi vă gândiţi la iarbă, mă mir de ce mai citiţi Teen Press.

Eh, dar poţi şi să crezi că am scris de două ori atunci la început. Păcat că îţi complici viaţa. Ştii de ce? Că te întreb acum eu pe tine: He, he, în regulă, prietene, dar de ce am scris de două ori că vă păcălesc şi nu vă mint? Şi tot că stai să te gândeşti o secundă la asta şi uite că am câştigat. Ce? JOCUL!

La naiba. I lost it.

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published.