o mare de...

o mare de...

de Andra-Maria Măciucă – redactor
foto: Adriana Isăilă – seminarist foto

Vorbim de mult şi, de fapt, de foarte puţin. Următoarele rânduri sunt pentru cei care fac parte din mulţime, care şi-au pierdut identitatea în turmă. Această turmă are numai oi creţe, oi care, surprinzător sau nu, au aceeaşi culoare, urmăresc aceeaşi direcţie şi acelaşi ţap.

Ţapul, tipologia băiatului „perfect“, este, deseori, motivul pentru care turma se va împărţi, la un moment dat, în alte turme, mai mici.

Ocazional, în turmă se mai iveşte câte o oaie neagră, o oaie care e privită drept un lup de către bietele oiţe albe. Doar pentru că e originală şi behăie diferit. Ei bine, tocmai acea oaie ar trebui integrată, pentru că ea nu are nevoie de un păstor şi poate să conducă chiar ea turma. Dar poate de asta se tem multe…

Tot mai mulţi liceeni caută să iasă în evidenţă, stând în preajma oamenilor consideraţi „populari“, fumând sau făcând alte lucruri care nu le stau în caracter doar ca să se integreze într-o turmă pe care, prin inteligenţă, ar putea să o evite. Pentru că, de multe ori, a sta printre oameni populari nu înseamnă a avea încredere în propria-ţi persoană, ci din contră. Care mai este satisfacţia de a ieşi în evidenţă dacă o faci „pe spinarea altora“?

Devine şi mai trist totul, atunci când realizezi că până şi lucrurile care ar trebui să fie frumoase sunt afectate de efectul de turmă. Cu siguranţă unii dintre voi aveţi acel prieten căruia, deşi i-aţi dovedit în repetate rânduri că sunteţi oameni valoroşi, au tânjit mereu după acele persoane net inferioare atât lor, cât şi vouă, doar pentru că acele persoane sunt în centrul atenţiei… Atenţiei cui?

Poate că sunt eu de modă veche – dat fiind faptul că a devenit o modă să fii „popular“, aşa e mai „cool“ -, dar întotdeauna am mers pe principiul „puţini, dar buni“.

Probabil că a fi singur printre oameni nu mai este de mult timp un sentiment rar. Pentru că prieteni sunt considerate cunoştinţele, ar trebui să stăm cu un dicţionar în faţă, poate aşa ne-am aduce aminte sau, de ce nu, am afla ce înseamnă a avea un prieten.

Ne înecăm într-o mare de minciuni: îi minţim pe cei din jur, ne minţim pe noi. Apoi, credem că am ieşit la suprafaţă, dar înotăm chinuit într-o mare de întrebări (de multe ori retorice, iar când o întrebare nu mai aşteaptă răspuns, deja apare o mare de probleme): „Ce ne dorim de fapt?“, „Cine suntem?…“ Această ultimă întrebare poate fi explicată simplu prin vorbele: „Cine se aseamănă se adună“ sau, mai nou, am putea schimba aceste cuvinte cu: „Suntem ceea ce tânjim să avem“. Dar am uitat să tânjim cu cap!

Tot ce rămâne este o mare de oi care îşi urmează destinul de a trăi şi muri albe, chiar dacă, la naştere, şansa la viaţă le-a permis să aleagă dintr-un întreg spectru.

Recommended Articles