Editorial
foto: Cătălina Cosma – fotograf
Hai să recapitulăm:
– trăim într-un colț uitat de lume;
– suntem supuși la supunere;
– avem dreptul la păreri, dar în mod cert ele nu contează;
– suntem liberi!… liberi să ascultăm de ceea ce ni se impune;
– suntem stat european, avem un standard de trai, dar trăim în mizerie și foame cruntă;
– suntem modele, modele care bagă șpagă în buzunar fără vreo jenă;
– pe-un picior de plai, pe-o gură de rai, iată vin în cale, se cobor la vale, trei turme de miei, cu trei ciobănei, care se dau politicieni;
– iar noi, poporul? Buni de plată!
Trăim într-o Românie a nepăsării, unde mizeria, ignoranța și indiferența sunt ridicate la rang de artă. Dar mai trebuie să te mire ceva? Atunci când ești crescut având drept etalon persoane ce se bat cu cărămida în piept că vor schimba lumea, însă ele nu se pot detașa de interesul propriei bunăstări, mai poți spera la o schimbare?
Statutul de român implică deja prin propria-i definiție resemnarea, lupta nemaifiind o soluție atunci când, practic, nu exiști în ochii autorităților ori, mai simplu, în ochii celor care au resursele și mijloacele de a schimba ceva. Se spune că puterea emană de la națiune, iar regimul democratic ne garantează acest drept, dar închidem ochii. Oamenii care sunt aici să ne ajute, care vorbesc pentru noi, ne întorc spatele și îți văd de propriul interes.
Acesta este și cazul celor de la „În Culise“, prieteni de-ai noștri, actori cu potențial colosal. Ca să ne înțelegem, acești oameni emană talent prin pori, iar prin munca pe care ei o fac se vede cu vârf și îndesat pasiunea, dăruirea și munca depusă. Totuși, poți trăi din pasiune? Poți mânca pasiune. Îți poți plăti chiria din pasiune?
Ei, știți și voi că nu. Să fim realiști, trăim într-o lume a materialului. D-asta, și băieții noștri, la fiecare reprezentație a lor pun în vânzare bilete. Destul de corect până aici, până la urmă și abonamentele la bibliotecă sunt pe bani. Prețul biletelor nu este exagerat, dimpotrivă, la îndemâna oricui: 15-20-30 de lei, unele spectacole fiind chiar cu intrarea liberă. De asemenea, trebuie menționat și faptul că nu vorbim de o mână de actori, ci un număr însutit: 200 de actori, după cum și reprezentațiile sunt variate.
Totul este de apreciat. Să faci artă atunci când nu ai mare lucru de câștigat, dat fiind că o femeie de serviciu care spală veceuri câștigă mai mult, este chiar de admirat. Ce s-a gândit statul român să facă? „Hmmm, parcă aștia au veniturile cam mari. «Mai taie din ele, dă-le dracu’!»“. Destul de corect, e normal să te doară undeva de alții. Totuși, parcă lipsește un detaliu nesemnificativ: motivul.
Mai cu o doză de ironie, mai cu o senzație de scârbă, Ministerul Culturii – Institutul Național al Patrimoniului a introdus o nouă taxă: timbrul monumentelor istorice. Timbrul reprezintă 2% din valoarea fără T.V.A. a biletelor de intrare și se virează lunar în contul Institutul Național al Patrimoniului. „Subliniem faptul că procentul de 2%, reprezentând timbrul monumentelor istorice, nu diminuează veniturile, acesta aplicându-se suplimentar prețului inițial, fără T.V.A.“ Adică, în traducere, acest 2% din prețul biletului se adaugă la valoarea sa inițială.
Așadar, după ce că venitul, câștigul este minimal, statul român este atât de recunoscător încât mai bagă o taxă. Ați zice de ce e așa mare lucru un 2%. Ei, bine, aceasta nu este singura taxă suportată de teatrul independent: avem 24% T.V.A., 5% timbrul teatral, 2% impozitul pe bilete, 1% Crucea Roșie, 16% impozit pe venit, 5.5% sănătate, 10.5% pensii, 100 lei U.C.M.R.-A.D.A., 16% impozit pe profit, 16% impozit pe dividende, iar acum 2% Monumente. @Statul român, vedeți că ați ratat vreo 10%, prieteni, ce facem?
Pentru ce, sau, mai bine spus, care este pretextul acestui timbru? Fiecare clădire-monument cu bulină roșie, clădire cu risc ridicat de prăbușire, primește acest procent din veniturile celor care au respectiva clădire în folosință. Hai, să fim serioși! Când ați văzut ultima oară o astfel de clădire renovată sau reabilitată? Ca de obicei, luăm bani fără a face ceva concret cu ei. Și, după cum ar spune „cârcotașul“ român, există oameni cu funcții importante care trebuie întreținuți.
Iar acesta este doar un caz: teatrul independent. Cu toții avem părinți ale căror salarii sunt diminuate lună de lună, cu toții avem salarii, sau vom avea cât de curând, care se supun acestor taxe și cine știe, poate vor mai apărea peste noapte altele. Dar statul ne ajută!
Pe tine cum te-a ajutat ultima oară statul?
