Rateu temporal

Rateu temporal

Rateu temporal

de Alexandru Tudosoiu – redactor
foto: Ioana Muntean – fotoreporter

Curg secundele la vale, spre infinit, spre necunoscut. Fug zilele în neant de zici ce-i aia. Timpul trece şi trece repede. Te trezeşti uneori că vrei să stai două secunde să-ţi mai tragi şi tu sufletul şi te trezeşti hăt!, târziu că cele 10 minute de răgaz s-au transformat într-o oră sau, pentru cei ca mine, în zece. Omul nu a fost dotat cu noţiunea timpului.

Aşa se face că, la un an de la începerea liceului, stau şi mă uit în spatele meu. Îmi place ce văd: în prostia mea, mă gândesc că nu am stat chiar degeaba, că după ce trag linie îmi ies câteva chestioare la socoteală. Nu am alergat după chestii să mă laud după-aia ceva de genul ,,Uite ce am făcut eu!“. Am stat cuminte în banca mea, m-am relaxat, am făcut chestii după chef, timp şi LIPSA chefului.

Acum vreo câteva zile, mă întâlnesc cu nişte foşti colegi de generală şi ieşim şi noi la un suculeţ, ceva. Ştiam că şi-au înfiinţat o trupă, dar ţineam minte că tipii nu o aveau cu muzica acum un an şi nu mă aşteptam la ceva special. Am fost la sfârşitul zilei la studio la ei… Nu pot să zic că mi s-au înecat corăbiile, au făcut implozie direct! Erau geniali! După nici un an de învăţat, tipii erau într-adevăr geniali: toboşaru’ era ca posedat, chitaristul la fel. Ştii cum e când primeşti una în ce-ai mai scump între picioare? Aşa m-am simţit şi eu: nu mă aşteptam şi a durut cu atât mai tare. Eu am o chitară de vreo doi ani de zile şi încă nu ştiu să cânt, iar când i-am văzut pe ei, pur şi simplu m-a trăznit: nu am fost în stare să duc nimic din ce îmi propusesem acum Dumnezeu-mai-ştie-cât-timp, nici măcar să zdrăngăn mai acătării din ,,mandolina“ aia.

Am făcut şi eu chestii anul ăsta, dar nu cred că măcar unul dintre ele a fost plănuit. A fost un an ,,pauză“, am zis că stau şi mă bucur de bobocie. M-am bucurat, dar cu ce preţ? Am pierdut un an, fără dramatism. Am stat degeaba atâta timp, nu am reuşit să fac nimic din ce mi-am propus. Şi chestia asta doare.

Fraţilor, cum să vă zic eu vouă? Nu staţi ca proştii! Nu faceţi ca mine! Faceţi ce vă taie capul, când vă taie, cum vă taie. Nu ziceţi că o să faceţi asta mâine, că acum vreţi să vă odihniţi. Vorba aia: o să ai destul timp să te odihneşti în mormânt. Profită de timp, de viaţă. Ai doar una, dacă vrei să te odihneşti, n-ai decât. Dar mi se pare cea mai mare risipă posibilă.

Nu freca menta degeaba!

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published.