Pune punctul pe J!

de Casandra Săpoiu – colaborator
foto: Oprea Bianca – colaborator foto

Am făcut un scurt sondaj printre câţiva teenageri, pornind de la următoarea întrebare: „Ce este acela un semn diacritic?“. Variante de răspuns:
a) un semn de circulaţie;
b) un simbol matematic;
c) gestul profei prin care te atenţionează că te critică;
d) altă interpretare.

Pentru cei care nu ar fi ales varianta d), conform DEX, semnul diacritic e un semn grafic care dă unei litere a alfabetului o valoare specială.

Au fost destule opţiuni pentru varianta b), nesemnificativ pentru a) şi destul de multe pentru varianta c).

Rezultatul nu mă miră, având în vedere că în epoca SMS-ului, a mess-ului şi a facebook-ului comunicăm printr-o „limbă nouă“, paralelă cu cea adevărată, cea conformă cu normele de corectitudine în vigoare.

Personal, susţin folosirea acestei „limbi moderne“, pentru rapiditatea comunicării în situaţia folosirii site-urilor de socializare, dar consider absolut necesar să fim capabili să ne exprimăm corect atunci când trebuie.

Ce-i drept, este mult mai uşor să ne ajutăm de prescurtări sau de cuvinte din engleză, you know :-), pentru a simplifica puternic mesajul şi pentru a câştiga timp. Consider însă că trebuie să folosim acestea doar „de la internaut la internaut“, pentru că am fi priviţi ciudat când i-am da profei de istorie un mail care să conţină exprimări precum: „W8 ku tml k sunt p DND.“ Sună bine, nu? După o fază de acest gen, va trebui, clar, la oră să spui câte ceva despre daci şi romani. :-p

Acum, fără glumă, my friend! De fapt, vreau să scot în evidenţă faptul că toţi am ajuns să fim dependenţi de net, am ajuns să întrebăm dacă putem da „Like“ pe facebook pentru orice. Uneori, nici nu suntem online şi ne trezim că e natural să răspundem „cpl“, „ofc“ (nu e nevoie să traduc, nu?).

Pentru „boala“ asta tratamentul ar fi să iei zilnic jumătăţi de cuvinte (dacă rămân firimituri, iei chiar şi numai litere), să le arunci pe net, te înţelegi cu alt „bolnav“, dar, când ieşi în lume, iei pastila întreagă, adică cuvântul cu toate literele lui, cu cratime, „i“-uri şi… diacritice.

Ai grijă că situaţiile de urgenţă sunt cele când trebuie să iei porţia completă. Deci, pune cratima, pune al doilea „i“ atunci când trebuie, pune virgula, pune punctul pe J!