Punct si de la capat?

de Irina Brătan – seminarist
foto: Roxana Leocovici – fotoreporter

Ce generaţie, dom’le, ce generaţie! Mai mereu mă plâng de ea, dar na!, că am şi motiv.
În vara asta am fost la aniversarea unei prietene de-alor mei. Ştiu, sună extrem de plictisitor, snob etc., dar prima impresie nu-i mereu cea corectă.

Ei, petrecerea s-a ţinut la munte, într-o sală de repetiţii dedicată micilor muzicieni de azi. Am avut acolo ocazia să întâlnesc fel şi fel de oameni… „vechi şi noi“, cu vârste variând între 30 şi 40 de ani.
Ce-am văzut în noaptea aia n-am mai văzut vreodată: „bătrâni“ cu paharul la gură şi ţigara în mană, „bătrâni“ cântând la tobe şi făcând head-bang, ori „bătrâni“ dansând şi făcând karaoke, râzând, ţipând, sărind de fericire. Şi poate că nu ştiu eu prea bine cum să vă induc acel sentiment, iar acum nu vi se pare cine ştie ce, dar gândiţi-vă… cât de des vedeţi oameni în toată firea debarasându-se de griji şi simţindu-se, încă o dată, ca la 15 ani? Sau… cât de des faceţi chiar voi asta?

Spre exemplu, o parte dintre noi, ăştia „micii“, am uitat să ne trăim viaţa şi ne tot pierdem în veşnicele probleme „existenţiale“, de la „Azi nu mă lasă ai mei la calculator“ şi „Ieri am spart avioane cu faţa mea“, până la „M-a părăsit iubitul cu care am fost două zile şi pe care nu l-am mai văzut de alte trei“. Dar oare ne-am întrebat dacă toate astea sunt atât de deranjante? Cred că am putea să punem accentul mai mult pe problemele care sunt cu adevărat… probleme.

Unii cred că, dacă se joacă de-a frustraţii pe viaţă, par mai maturi sau mai înţelepţi. Pe lângă faptul că nu sunt, acum îi mai întreb eu pe aceia dintre voi care se simt vizaţi: de ce să păreţi altfel? Odată că nu sunteţi voi şi odată că ar trebui să fiţi bucuroşi că sunteţi încă nişte plozi (simte-te!, chit că ai 29 de ani sau ceva mai mult). Veţi avea destul timp pentru nervi omorâţi, păr smuls şi lacrimi vărsate.

Ăştia ajunşi pe la jumătatea vieţii (în cazul în care porneşti de la premisa că mori de bătrâneţe) pot s-o dea în mintea copilului şi noi nu? Partea naşpa e că noi avem minte de copil, însă jucăm rolul străbunicii (vorba vine). DE CE?

Hai să nu ne mai pese în general de ochii şi gura lumii şi să fim mai… noi (pronume personal)! Suntem tineri şi frumoşi şi ar trebui să profităm de asta…