Cand traim fara principii


Cand traim fara principii

de Cătălin Petran – tehnoredactor
foto: Andreea Stoian – fotoreporter

„Cel care îşi preţuieşte privilegiile mai mult decât principiile le va pierde pe amândouă“ Dwight David Eisenhower

Din timpuri străvechi oamenii au încercat să descopere sensul vieţii, să desluşească misterul din spatele existenţei umane. De când au apărut primele civilizaţii şi primele societăţi, oamenii au încercat să găsească scopul vieţii, au căutat acel ceva care să dea un sens vieţii lor, acel ceva către care să tindă pentru a putea merge mai departe.

Deoarece nimeni nu a făcut descoperirea supremă, fiecare om şi-a căutat propriul scop în viaţă, urmându-şi propriul drum, tinzând către propriul ţel.
Unii oameni au mers înspre cele mai înalte idealuri, alţii s-au mulţumit să ducă o viaţă simplă. Dar toţi şi-au ales ceva în care să creadă. Ceva mai presus de ei, către care să se îndrepte atunci când le era greu. Ceva absolut, care nu lăsa loc de interpretare.

Unii au ales religia, alţii au ales banii, iar alţii n-au ales nimic dintre cele două, fiecare căutând totuşi să-şi atingă scopul sub îndrumarea alegerii făcute. Unii au făcut din alegerea însăşi un scop. Un singur lucru mai stătea între om şi scopul său. Şi anume limitele. Limitele autoimpuse de specie pentru a asigura continuitatea. Pentru a vedea până unde se întind limitele, oamenii au definit noţiunile de bine şi rău. Odată stabilite, fiecare om a fost liber să-şi aleagă regulile după care dorea să existe, cunoscând posibilele repercusiuni ale faptelor sale, fiind conştient de faptul că la un moment dat va trebui să decidă între două contraste, între două lucruri relative, considerate dintr-o anume perspectivă bune, iar dintr-o alta rele.

Şi astfel au apărut principiile. Noţiuni morale, menite să uşureze viaţa oamenilor, principiile practic făceau alegerea în locul celui care îşi încredinţa existenţa lor. Unii oameni au ajuns să trăiască doar conform principiilor, abaterea de la acestea reprezentând o crimă împotriva lor înşişi.
Din păcate, ca orice alt concept, principiile sunt relative. Oamenii au ajuns în situaţia de a alege între principii şi lucrurile pe care le iubeau, între moralitate şi comoditate, între a face ceea ce trebuie şi ceea ce voiau, între spiritualitate şi lumea fizică. Mulţi au făcut sacrificiul suprem şi au devenit nemuritori.
Dar ce mai înseamnă principiile în ziua de azi? Cine mai este dispus să trăiască după moralitate şi nu după comoditate? Cine mai este dispus să facă ceea ce trebuie?

Dreptate, cinste, loialitate, corectitudine, responsabilitate, demnitate, curaj, spiritualitate, onoare. Noţiuni care cândva însemnau ceva, lucruri care în vremuri străvechi erau piatra de temelie a societăţilor, principii pentru care au murit oameni: au ajuns istorie. Monumentele le-au fost distruse, templele le-au fost pângărite, eroii le-au fost mânjiţi cu noroi.

Dreptatea a ajuns să se vândă la kilogram, fiind de vânzare pentru oricine dă mai mult.
Cinstea este o metaforă invocată de proşti sau săraci, care n-au destui bani ca să-şi cumpere dreptate.
Loialitatea este chiar mai ieftină decât dreptatea, putând fi cumpărată de peste tot, având termenul de expirare variabil, în funcţie de cumpărător.

Responsabilitatea reprezintă o povară prea grea pentru umerii oamenilor din ziua de azi.
Demnitatea este prea scumpă atunci când ţi-e frig şi foame.
Curajul şi-a pierdut sensul, ajungând să fie confundat cu nesimţirea tupeistă lipsită de margini sau cu nesăbuinţa extremă.
Spiritualitatea a ajuns un x într-o ecuaţie cu n necunoscute.
Onoarea a dispărut de tot.
Devenite nulităţi, subiecte de batjocură, elemente demne de filme cu cavaleri în armuri strălucitoare, principiile încep să dispară. În lipsa lor societăţile şi oamenii şi-au găsit alte repere „morale“.
Şmecheria, tupeul, nesimţirea, grobianismul, aroganţa, sunt „calităţi“ care în ziua de azi te pot propulsa în vârful ierarhiei sociale. Şi te pot menţine acolo foarte mult timp.

Ajunşi într-o lume în care nimic nu mai contează, în care orice este permis pentru atingerea scopului, în care călcatul peste cadavre, şantajul şi manipularea sunt o necesitate, nu un compromis, am devenit nepăsători.
Am încetat să luptăm. Am încetat să ne pese. Acceptăm să devenim sclavii proastelor moravuri, care sunt peste tot în jurul nostru şi pe care le tolerăm cu nepăsare. Acceptăm să trăim într-o lume fără viitor. O lume dezordonată fără repere şi fără orizonturi. Acceptăm să trăim fără principii.
Unde vom ajunge? Cât mai trebuie să îndurăm până să ne trezim? Cât vom mai tolera tot ceea ce ni se întâmplă?

Trăim fără să ne pese. Suntem conduşi de lideri falşi şi impotenţi. Suntem îndoctrinaţi şi creduli. Nu credem în nimeni şi nimic. Nu avem idoli adevăraţi, nici personaliţi demne de urmat. Nu ne pasă de nimeni şi de nimic. Suntem o generaţie fără principii şi ne merităm soarta!

Recommended Articles

3 Comments

  1. Este extraordinar articolul tau Cătălin! Felicitari! Din cauza mitei si chestiilor de genul este Romania asa cum este (nu se percepe TVA deci statul nu are bani suficienti..de-aia facem imprumuturi de miliarde de euro..cred…sau dolari hmm..oricum, si dam inapoi mult mai mult..etc etc). Am incercat sa am oarecum demnitate, atunci cand nu am vrut sa aplic pentru bursa la scoala, dar evident am confundat-o cu mandria, si din inconstienta am pierdut.

    Daca ai vointa, pe deasupra si principii aproape orice e posibil..mai putin in Romania, eventual si in alte tari, in diferite situatii. It suxx! Ceea ce imi place e faptul ca generatia noastra deja se revolta impotriva acestor lucruri, sper sa putem schimba ceva, si sa fim mai puternici decat toti din aceeasi generatie cu noi care se ocupa de combinatii de la varsta asta, si calca pe urmele mult prea “cinstitilor” lor parinti. Imi place cum ai trecut usor si intr-o anume logica de la un punct la altul, si imi plac si metaforele pe care le-ai folosit.
    Cat despre poza…fața celui de-al doilea tip e priceless…iar fata cu banii pare cat se poate de inocenta….hmm could have been better.

  2. Chiar imi pare extrem de rau ca principile “stravechi” au disparut. Era ceva sa mai existe si acum. Ar fi fost o lume mai buna decat acum. Imi pare rau!!! Nu stiu de cate ori as spune-o dar as spune-o mereu si o mai spun o data. Imi pare rau!

Leave a Reply

Your email address will not be published.