Teen Press 
foto: Ana Diaconu – fotoreporter
Viaţa e o scenă. Depinde ce piesă de teatru jucăm şi depinde şi de genul piesei. Dacă avem noroc, vom primi un rol simplu; dacă nu, lucrurile vor fi mult mai complicate. Nimic nu e uşor, dar nu ne putem plânge de orice problemă, mai ales dacă nici nu am început cum trebuie să facem acel lucru. Chiar dacă pe scena vieţii oricine se poate amuza, cu excepţia actorului, nu trebuie să ne pierdem speranţa. Nu se vede până în spate, nu se văd toate eforturile depuse pentru a ajunge la ce ne dorim, ci se vede doar ce am pregătit şi doar cu ce am rămas din pregătire.
Tot mereu auzim: „Viaţa nu e roz. În viaţă nu poţi să faci numai ceea ce îţi place“. Greşit! Viaţa e mult mai roz decât cred unii. Viaţa e cât de roz vrem noi să fie! Fiecare priveşte din ce unghi vrea, dar trebuie să ştim foarte bine din ce unghi să privim, altfel totul pare negru. Nu ar trebui să ne umplem timpul cu activităţi ce nu le ducem la bun sfârşit „teferi şi nevătămaţi“. Să ne ocupăm timpul cu activităţile noastre zilnice şi să nu exagerăm când vine vorba de rezolvat probleme, pentru că aşa ne complicăm iar şi nu e bine.
Ne-am întrebat vreodată cât de mult vrem să trăim, ca să înlăturăm piedicile din faţa noastră pentru a ne bucura de viaţă? Nu, nimeni nu a făcut asta. Iar dacă e cineva care a făcut asta şi îşi doreşte din tot sufletul să trăiască şi să desfacă neînţelegerile în bucăţele pentru a le dizolva în cel mai scurt timp, atunci e fericit şi ştie că orice ar fi în faţă nu îl va împiedica să-şi trăiască viaţa. Orice problemă se poate desface şi distruge, dar trebuie voinţă. Noi avem sigur voinţă şi sigur putem să trecem peste orice problemă. De reţinut e faptul că e bine să trăieşti fiecare clipă din viaţă ca şi cum ar fi ultima. O vorbă înţeleaptă pe care ar trebui să ne-o amintim zilnic.
Viaţa e simplă. Observarea fiecărui lucru ce ne-ar îmbunătăţi ziua ar adăuga o bilă albă vieţii noastre, de la cea mai colorată floare până la cel/ cea mai frumos(ă) băiat/ fată, iar „actorul“ de pe „scenă“ s-ar considera că a primit un rol uşor.
Când creştem, pur şi simplu încetăm să mai trăim pentru a vedea frumosul vieţii, ci trăim pentru a merge la serviciu. Nimic nu mai e drăgălaş şi colorat, totul trebuie rezolvat. Viaţa e nasoală. Parcă atunci când am creşte, s-ar impune regula de a nu mai trăi şi visa. Trebuie să facem loc şi lucrurilor frumoase!
În general, oamenii oftează şi îşi plâng de milă, dar niciodată nu au luat măsuri pentru a-şi îmbunătăţi viaţa. Nu au mişcat niciun deget. Au aşteptat să se schimbe ceva, dar au avut o mare surpriză. Nimic nu se schimbă dacă stai, aştepţi şi nu iei iniţiativă.
Pentru a atinge fericirea măcar cu vârful degetului, trebuie să ne zbatem mult, iar prin asta mă refer că ar trebuie să dăm clişeele la o parte, să înlăturăm evenimentele neplăcute şi persoanele ce ne tachinează. Să punem punct nefericirii şi, orice vârstă am avea, să ne considerăm copii veşnic.
