Cui nu i-ar plăcea să controleze fiecare moment din viaţa sa? De foarte multe ori ne gândim cum ar fi dacă am avea o telecomandă cu care să controlăm timpul. De exemplu, în timpul unui test să oprim timpul şi să ne furişăm ca nesimţiţi pe lângă băncile colegilor mai răsăriţi, şi să ne atribuim cu delicateţe micile informații, atât cât să luăm şi noi nota 7.
Sau să trecem peste certurile cu părinţii, prietenii, şi în fond peste toate lucrurile enervante din viaţa noastră, pentru că aşa ne gândim mereu. De fapt, dacă am avea posibilitatea să controlăm astfel timpul, majoritatea am vrea să reparăm greşelile făcute, pentru că suntem oameni și toți facem greşeli, și partea nasoală este că nu ne dăm seama la momentul respectiv că prin ceea ce rostim sau facem, săvârşim de fapt o greşeală, şi ajungem să regretăm peste un timp. Și normal, vrem să aflăm și viitorul, de ce nu? Pentru că dacă eu sunt bine astăzi, iar mâine mă împiedic de o scară şi mă lovesc cu capul de podea, vreau să ştiu. Ne putem îndeplini orice vis cu mare uşurință.
Toţi vrem să ştim ce se petrece mâine sau poimâine sau peste o săptămână, iar dacă am putea controla astfel viaţa, ar fi extraordinar. Ne-am juca copios cu cei din jurul nostru, în sensul că putem să oprim timpul la şcoală în timpul cursurilor şi să schimbăm total poziţia şi privirea colegilor şi profesorilor, sau să zburdăm prin liceu fericiţi, făcând orice ne taie capul, şi nu numai la şcoala.
Posibilităţile sunt nemărginite, dar toată tevatura asta minunată are şi o parte rea, pentru că dacă am controla ce se petrece în jurul nostru şi am trece prin viață precum gâştele prin apă, atunci am pierde toate lucrurile frumoase. Pierdem zâmbetul celor dragi, pierdem momentele de prisos din viaţa noastră, pierdem evoluția celor din jurul nostru şi a noastră ca oameni, pentru că dacă am îndrepta greşelile înainte ca acestea să se producă, atunci nu am mai avea ce să învăţăm.
La sfârşitul zilei vom fi nişte bătrâni fără pic de înţelepciune şi mai senili decât o nucă de cocos. Şi dacă am putea să îndeplinim toate visurile noastre fără să folosim nici măcar 10% din puterea noastră, atunci înseamnă că nu am meritat să trăiesc şi aş fi cel mai nefericit om din lumea asta, pentru că nu am realizat nimic cu adevărat și nu am cu ce sau de ce să mă mândresc.
Nu avem de ce să controlăm cel mai frumos lucru existent, şi anume viaţa. Mi s-a spus de multe ori: oricât de rea poate fi viața, trăieşte-o, fii impulsiv, realizează cele mai trăsnite lucruri și nu mai gândi așa de mult pentru că nu este întotdeauna spre binele tău.
Oricât de rea este viaţa, trebuie să înveţi să savurezi lucrurile mici, deci stop fast forwarding, just play.
Ce multa dreptate ai. Mi-a placut cel mai mult ultimul alineat. Mai demult chiar stateam prea mult sa analizez situatia inainte sa ma apuc de ea si cateodata imi imaginam ce s-ar putea intampla rau si nu mai voiam sa fac acel lucru. Dar am realizat ca exagerez si am zis ma eu ma gandesc prea mult daca s-ar intampla ceva rau asta ar fi, trecem peste oricum.
sunt de acord in mare parte…dar exista momente cante-o data care chiar ai vrea sa le evitzi…momente foarte urate care sunt accidente nevinovate dar cu rezultat foarte dezastruos…cum ar fii te joci si din greseala ii spargi capu lu unu….si aici nu imi place sa ma laud dar vb din proprie experienta…as fi dat orice sa nu fii trecut prin asta…ma bucur ca tipu traieste dar nu isi mai aminteste nimic din ziua respectiva…. dar cu toate astea la fel ca si Lianei….imi place ultima parte si cam asa traiesc..savurez fiecare moment mic de bucurie si le cam ignor palea urate….viata e prea scurta sa ramai suparat …. BE HAPPY ! ^_^