An după an, ciclul se repetă şi, după „chinurile facerii“ din clasa a 12-a, eşti (sau nu) la facultatea mult visată. Greul abia acum începe, indiferent de alegerile făcute. Toţi, de la persoanele de la secretariate şi până la posibilii viitori profesori, se poartă uneori de parcă le-ai fi duşman.
În mare parte crezi că apele s-au liniştit. Greşit! Ai învăţat pe rupte un an întreg, ai trecut de admitere cu brio şi eşti oficial student. Totuşi, nu ştiu câţi dintre voi, viitorii studenţi, nu sunteţi uşor scârbiţi de toată birocraţia inutilă. Statul la cozi interminabile, locurile subvenţionate de la buget mult prea puţine şi concurenţa mult prea mare au început să fie o adevărată tradiţie.
Acestea sunt doar câteva din problemele cu care se confruntă cineva care, în loc să se relaxeze, are parte de mai mult stres, indus artificial de organizarea mult prea greoaie (sau de lipsa ei?), dar şi de nepăsarea multora.
„Distracţia“ începe imediat după examenul de Bacalaureat. Oricât de mult ţi-ar fi plăcut liceul la care ai învăţat patru ani, nu poţi să nu-l părăseşti nemulţumit. Nu pentru că ţi-ar produce neapărat nostalgie holurile lui, unde încercai să scapi de orele de chimie sau curtea (acum) goală, unde te furişai, după ore, la un ultim joc de baschet. Alte mici amănunte contează în liceul pe care tocmai urmează să-l părăseşti: secretarele! Ele joacă un rol foarte important în „ecosistemul“ birocratic din liceu. Cu o privire mereu sictirită, caută noi modalităţi prin care să se dea în lături de la atribuţiile lor. Ori e pauză de cafea, ori nu e program cu publicul sau, pur şi simplu, n-au chef de tine. Problema e că lumea are nevoie de ele şi madamele sunt conştiente de asta. După zeci de minute pierdute, aşteptând la uşile secretariatelor, constaţi că unele acte sunt greşit completate sau incomplete.
Te întorci doar pentru a lua-o de la capăt la… facultate. Aici, lucrurile stau cam la fel. Dacă nu îţi pun beţe în roate secretarele blazate, în mod sigur se va găsi cineva să aibă vreo problemă cu tine. „Meniul“ include cozi, aglomeraţie, spaţii strâmte şi lipsă de interes pentru candidaţi. Da, voi cei de la Facultatea de Litere! – sunteţi exemplul meu negativ (valabil şi pentru ASE!).
Adăugaţi şi numărul absurd de mic de locuri (la facultăţile unde chiar contează dacă intri sau nu – ca la Limbi Străine, cu 70 de candidaţi pe un loc!) şi aveţi răspunsul la întrebarea: „Merită să vreau să termin liceul repede?“ Răspunsul meu este „nu“. Meditaţi la asta când vă plângeţi de vreo notă mică. Bucuraţi-vă de liceu şi de toate perioadele interesante ale acestuia. Cu „drame“ sau petreceri.
După ce terminaţi cei patru ani veţi vedea că este o diferenţă enormă. Te poţi simţi uşor debusolat să o iei de la capăt, atunci când aşteptările sunt mult mai mari. Totuşi, nu o luaţi ca pe un îndemn la a evita facultatea (lol, cum sună!). Stau şi mă gândesc: probabil, cei mai interesanţi ani abia acum încep, dar la fel de bine pot începe şi în străinătate (după părerea multora). Sunteţi dispuşi să riscaţi?
Lumea se plânge că tot mai mulţi tineri pleacă în străinătate, dar când stai patru ore la o coadă pentru a te înscrie şi ţi se închid uşile în nas, pe motiv că nu mai e program cu publicul, începi să-ţi pui întrebări. Dintr-o dată, ţări ca Olanda, Irlanda sau Suedia nu mai par atât de îndepărtate, iar facultăţile lor devin chiar atractive.
Ca să nu închei acest articol într-o notă pesimistă, „anti-învăţământ românesc“, trebuie subliniat faptul că şi o facultate mai puţin renumită îţi poate oferi posibilitatea unui un job destul de bun. Trebuie să ştii să profiţi de oportunităţi (teoretic). Astfel, dacă reuşiţi să evitaţi complicaţiile sau să le ignoraţi, sfârşitul de liceu poate fi superb (mai ales după ce aţi terminat examenele).
„Welcome to the real world, Neo!“