Ou prafuit

oul_prafuit-oana_stefanescu-fotoreporter-teenpress

de Bianca Maria Stanciu – tehnoredactor
foto: Oana Ştefănescu – fotoreporter

Vouă vă plac ouăle, fie ele prăjite, fierte sau bătute? Eu una, fără doza de bulion, pe care să o presar deasupra oului, nu-l pot mânca. Această pastă din roşii fierte este pentru mine ca sarea în bucate. Fără bulion aş simţi că mănânc un ou prăfuit… naşpa, un ou care n-are nicio noimă pentru canalul meu digestiv.

Mda, şi totuşi când m-am dus în vizită la un prieten, acesta m-a servit cu un ou ochi care mă privea stingher, atât de gol… săracuţul de el. Ah, şi să nu uit să menţionez că nu era bun de nimic, gen „iaaac“. Ce ai face tu în această situaţie? Ai pune valoare aşa cum ştii tu mai bine să pui asupra lucrurilor nesemnificative? Sau l-ai înghiţi printre gâlgâiri insipide?

Eu, una, în calitate de adolescentă, într-o generaţie „a tinerilor din ziua de astăzi“, aş alege să fac ceea ce vreau. Şi dacă vreau să adaug valoare unui simplu ou prăfuit, pur şi simplu pun bulion peste el. Gen „iaaamiii“.

Oricum, eu vă sfătuiesc să nu abuzaţi de ceea ce vă place; nu numai că vi se face rău, dar vi se ia îngrozitor de acel aliment sau obiect care vă colorează acţiunile. Şi vă dau exemplu icrele. Îîîh, acum că am pomenit de ele mi s-a facut greaţă.

Dar, odată, îmi plăceau foarte mult, le adoram pot spune. Însă am făcut prostia de a mânca icre în fiecare zi. Hmm… şi nu doar dimineaţa administram acest aliment în stomac, ci de cel puţin trei ori pe zi. Vă daţi şi voi seama că, timp de o lună, să foloseşti aşa, de dragul crezării că adori un lucru al tău, care te defineşte în mare parte, zilnic, ţi se scârbeşte la propriu.

Şi, totuşi, să trecem peste partea asta dură a vieţii, care ne învaţă delicateţea personalităţii chiar şi prin alimente, şi să ne întoarcem la „ouălele noastre“ 😀

Să presupunem că ai o poftă nebună de a mânca ouă fierte, însă în frigiderul tău a rămas doar unul.
Îl iei în ambele palme cu grijă… că doar nu vrei să îl spargi. Când te pregăteşti să îl pui la fiert, mama ta intră în bucătărie şi-ţi spune că are nevoie de oul tău pentru cozonac. Cozonac, wtf?! Doar a trecut perioada Crăciunului? Însă mama insistă… că cică vecina care locuieşte singură nu a avut parte de cozonaci. Aici intervine costul de oportunitate: Îl vei mânca sau renunţi în favoarea vecinei?

Uneori chiar şi ouăle ne învaţă că atunci când cineva are nevoie mai mare de un lucru anume, trebuie să renunţăm la ambiţia spongioasă de a fi aşa cum vrem noi.

Până la urmă, gândeşte-te că în astfel de situaţii chiar nu ai cum să pierzi ceva. Vecina ta va mânca un simplu cozonac în care există… ouă prăfuite 🙂

Recommended Articles

4 Comments

  1. Desi ma pierd eu in aceste metafore ale tale, acum nu pot sa nu-ti apreciez punctul de vedere, bine ales. Felicitari!

    PS – este vreo parafrazare cu “oualele noastre”? Daca nu, forma corecta sper ca stii ca este “ouale”.

  2. Mi-a plăcut treaba cu ambiția spongioasa. Nu mi-ar fi trecut niciodată prin cap o asemenea alăturare.

  3. Bianca Maria Stanciu - tehnoredactor

    Speri bine. Şi-ţi mulţumesc pentru aprecierea exprimată.

  4. Bianca Maria Stanciu - tehnoredactor

    Comentariul precedent era adresat lui Rǎzvan, am uitat sa adaug “@”.
    So @ Eliza, mersi pentru feedback, şi mǎ bucur cǎ ţi-a plǎcut 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *