O plimbare noaptea prin centrul Bucurestiului

de Irina Sanda – colaborator

Cu toţii avem uneori sentimentul acela ciudat de nepăsare când credem că pur şi simplu nu ne pasă dacă ni se întamplă ceva, indiferent ce ar putea să însemne acel ceva, când vrem doar să ne plimbăm singuri fără să ne preocupăm de restul lumii şi să ne concentrăm asupra gândurilor noastre.

Am ieşit afară în ninsoare, în toiul nopţii… Merg încet spre Bulevardul Unirii. Încet, din cauza micilor troieni de pe trotuar. Este ora 1 noaptea. Nimeni pe stradă, puţine maşini şi pot traversa foarte lejer, fără să ţin cont de lumina semaforului, iar pe unele străzi pot merge la fel de bine ca pe trotuar. Merg, merg, merg… lăsând urme în stratul de zăpadă care s-a aşternut pe stradă, încă alb şi întins, care nu a fost deocamdată dat la o parte de oamenii grăbiţi care vor pleca dimineaţa la serviciu, sau de cei care se chinuie cu lopeţile să îl cureţe. Nu cred că vor reuşi. Ninge tare de ceva timp şi nu sunt semne să se oprească.

Uitându-mă la fulgii mari de zapădă care cad, am impresia că mă aflu într-un glob transparent plin cu apă în care fulgii albi se tresar la cea mai mică mişcare. Dacă nu ar ninge, probabil ar fi mult mai întuneric, dar cum lumina felinarelor se reflectă în zăpadă, este mult mai uşor, aşa pot vedea mai bine. Nu că fără zăpadă nu s-ar vedea bine.

Străzile sunt lumiate, nu ai cum să te pierzi. Nu cred că fac reclamă la vreo firmă care se ocupă cu iluminatul stradal, nu? Ora 2 şi 10 minute. Toată intersecţia de la Piaţa Unirii este aproape lipsită de maşini. Niciuna nu stă la semafor. Nu înţeleg cine ar aştepta culoarea verde la ora asta. Ambulanţele trec grăbite, probabil îndreptându-se spre urgenţe. Nu au nevoie de sirenă, drumul este liber. Un grup de oameni, vorbind şi răzând întruna şi tare, trece pe trotuarul de vis-a-vis. Or fi ieşit dintr-un club şi se îndreaptă spre casă, dar după cum observ, cred că se întreabă în ce direcţie este casa… Mă rog, în afară de asta totul este frumos în jur, şi asta în mare parte datorită zăpezii. Şi a zonei unde mă aflu acum. Nu cred că dacă m-aş afla printr-un cartier mai spre sudul extrem al Bucureştiului, la ora asta, ar mai fi la fel de frumos.

Este aşa linşte. Dar stai. La prima impresie este linişte. Dar dacă asculţi mai atent, mereu se vor auzi nişte lătrături de câini în Bucureşti. Animalele astea latră întruna. Chiar dacă noi ne-am obişnuit cu sunetul, el sună acolo, undeva pe fundal.

S-a făcut ora 3. Merg pe o scurtătură, cu paşi leneşi înapoi spre casă la căldură, haine uscate, şi poate o cafea.

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published.