Teen Press 
foto: Ioana Muntean – fotoreporter
Nu este interesant cum noi, oamenii, ne lamentăm încontinuu? Nu ne trebuie un motiv pentru asta. Dacă am încerca să ne surprindem într-un moment de tristeţe, apoi am căuta câteva motive, ne-am da seama că viaţa nu-i chiar atât de grea precum credeam. Însă, preferăm să ţinem în noi toate dezamăgirile şi toate greşelile pe care le-am făcut, în loc să ne învăţăm lecţia şi să trecem mai departe.
Unora le place să spună că viaţa e naşpa. Ehe!, şi cât de mult iubesc să zică asta! Pur şi simplu adoră să rostească aceste cuvinte, le spun din inimă, le emană prin fiecare por. OK, poate că exagerez; totuşi aşa este. Cum se împiedică de ceva, cum întâmpină o problemă, gata: viaţa e naşpa! Ei bine, viaţa nu este naşpa, ci oamenii sunt. Pentru că niciodată nu ne bucurăm de ce avem, ci vrem mereu mai mult. Cât mai mult. A avea aspiraţii şi ambiţii este ceva firesc, excelent chiar. Ce s-ar întâmpla dacă nu ne-am dori să facem nimic? Am fi nişte omuleţi monotoni şi extratereştrii ar râde de noi, probabil.
Mereu ne dorim lucruri pe care nu le putem avea. Ironia sorţii, cum s-ar spune. Cu ceva efort, am putea obţine tot ce vrem, spun unii, dar nu este chiar aşa. Unele lucruri nu pot fi obţinute, pur şi simplu. Şi atunci, ce este de făcut? Hai, aţi învăţat poezia: daţi vina pe viaţa cea naşpa, în loc să priviţi mai atent în jurul vostru şi să învăţaţi să apreciaţi ceea ce aveţi deja. Ar trebui să deschidem ochii, căci sunt persoane cărora le pasă de noi şi lucruri frumoase cărora nu le acordăm suficientă atenţie.
Soarta te-a lovit fix în cap, eşti rănit, dramatizezi, bagi hiperbole la greu, nu mai este nimic de făcut. Buuun! Te enervezi, dar nu faci nimic să schimbi situaţia. Este ca şi cum ai merge pe un coridor fără sfârşit ce are uşi pe ambele părţi. Înaintezi din uşă în uşă, ca un colindător mic şi îngheţat de frig, sperând ca cineva să îţi deschidă, să îi poţi cânta, apoi să primeşti acadele, câţiva bănuţi şi poate o lecţie de viaţă. Dar atunci când cineva nu este acasă, nu vrea să-ţi deschidă sau are alte treburi mai importante, ce rămâne de făcut? Să mergi mai departe, căci o uşă sigur ţi se va deschide, până la urmă. Dar nu, noi nu facem asta. Noi rămânem în faţa unei singure uşi. Batem în ea cu pumnii şi cu picioarele, ne uităm la ea, mai batem un pic şi aşa mai departe. În apartamentul de vis-à-vis, o familie aşteaptă cu uşa deschisă. Te aşteaptă pe tine. Şi tu ce faci? Stai cu ochii aţintiţi la uşa aceea blestemată, ce nu vrea să ţi se deschidă. Nu vezi nimic în jurul tău, nu observi celelalte uşi ce stau deschise special pentru tine.
Refuzi să treci peste, refuzi să uiţi eşecurile şi te complaci în aceleaşi stări neplăcute. Pentru ce faci asta? Nu te ajută cu absolut nimic. Treci peste, frate! Coridorul are multe uşi…
coridorul are multe usi degeaba. daca nu intri pe usa care iti place si te duci in alta parte o sa traiesti cu sentimentul de dezamagire, neimplinire si o sa te intrebi mereu ”cum ar fi fost daca..?’
foarte tare articolul , Irin’ 🙂
Pe de o parte sunt de acord cu ce zici tu, Irina, pe de alta parte nu sunt. Chiar sunt unele momente inevitabile din viata unui om peste care nu poti sa treci pur si simplu. Asta se face in timp. Si evident pe moment, ori zici ca “viata de naspa”, ori plangi, ori te manifesti altcumva. E normal. Nu putem tine totul in noi, asa ca e mai bine sa il dam afara, zicem 2 vorbe pe moment, de preferat care sa nu ii raneasca pe ceilalti (adica “viata e naspa”..viata nu se va simti ofensata), si trecem mai departe. Intodeauna vom trece mai departe, chiar daca nu vrem noi, timpul tot ne va trage. Daca vrem si noi, cu atat mai bine. Cat despre faptul ca vrem ceva ce nu putem avea, si nu apreciem ceea ce este in jurul nostru (asta e oricum exagerat, sunt sigura ca fiecare dintre noi apreciaza intr-o oarecare masura ce are), este din cauza faptului ca omul vrea mereu ceva nou, vrea schimbare, se satura de monotonie. Cat despre acea usa, sunt sigura ca se afla ceva pretios in spatele ei de vrem atat de tare sa ni se deschida. Cred ca cel mai bine e sa fim cu ochii si urechile ciulite si la celelalte usi, sa vedem cand se deschide una, dar sa ne uitam si la cea care nu vrea sa se deschida. Daca va veni momentul sa alegem, e de preferat sa o facem cat mai logic, gandindu-ne la ceea ce ne face pe noi fericiti. (si fericirea celorlalti ne face pe noi fericiti..asta asa ca o paranteza) De acord cu LL, iar articolul chiar imi place, m-am gandit de cateva ori la subiectul asta, iar articolul tau mi-a dat oportunitatea de a-l aprofunda. Cand o sa fiu intr-o situatie de genul sper sa fac ceea ce trebuie.
Ne plângem, căci e ca cu Dumnezeu. Nu faci ceva bun, ești un nimic pe cale de cădere psihică și socială, atunci clar, Doamne ajută! sau viața e nașpa. Omu’ e un animal care se automotivează ușor și-n situații ciudate. De articol… hm, comparat cu altele, bun, dar nu aprofundezi subiectul, conturezi cadrul, problema, dar atât, nu termini.
ideea pozei si poza in sine mi se par geniale 😀
Merci, merci 😀
si….daca ne plangem de oamenii care se plang…..nu suntem si noi cumva printre ei?
“[…] am căuta câteva motive, ne-am da seama că viaţa nu-i chiar atât de grea precum credeam […]”
No… amu, pe bune, sunt singurul de aici caruia i se pare toata treaba asta trasa de par? Adica ok, merge sa zici ca viata nu e naspa (ca deh nu o sa se sinucida nimeni acum, neaparat din motivul asta, luat separat), insa… iar un articol metafizic, in care n se spune ca totul e misto si viata e de fapt frumoasa… srsly.
Daca vreti sa surprindeti, veniti cu alte idei fratilor, asta a tot fost exploatata intr-o forma sau alta.
Ah da, nici nu prea inteleg corelatia pozei cu articolul, dar asta poate e de la mine. In fine, schimbati perspectiva si ideile, pentru Dumnezeu!
Pareri diferite, in functie de firea fiecaruia, de tipul de caracter, de modul de a privi viata…Asta inseamna ca articolul “spune” ceva din moment ce a declansat dispute 😉 Felicitari !
@ LL: Daca nu incercam mai multe usi, nu vom afla care e cea mai buna alegere. Merci frumos pentru aprecieri! 🙂
@ Andreea: De acord cu faptul ca nu putem tine totul in noi si ca e normal sa ne manifestam nemultumirile, problemele, etc., dar in final, dupa cum ai zis si tu, tot trecem mai departe.
De multe ori, ceea ce vrem nu este neaparat si ceea ce avem nevoie, poate ca usa e blocata cu un scop… 😀
@ Mircea: Nu m-am plans neaparat, doar am scris despre “fenomenul” asta. Sa fim seriosi, toti ne plangem la un moment dat, e inevitabil, dar nu ar trebui sa devina un obicei.
@ The Underdog: Mi-am exprimat doar parerea. Pentru mine, personal, viata chiar e misto, per total, daca fac abstractie de micile chestii care imi stau in cale. 🙂