Într-o lume în care frumusețea fizică și lucrurile materiale au ajuns să fie ceea ce contează cel mai mult, este inadmisibil să umblăm pe stradă, arătând ca și când am merge la cules porumb pe câmp. Până la urmă, cine știe ce persoană sofisticată poate apărea de după colț, cu tot cu ultimul model de smartphone, și să ne facă de râs pe tot Facebook-ul?
Bineînțeles, nu putem lăsa așa ceva să se întâmple, însă, din păcate, nu toată lumea dispune de resursele necesare pentru a se transforma peste noapte, dintr-un nimeni, în băiatul de aur, după care tânjesc toate fetele. Și cum minciuna, sau, hai să zicem exagerarea, că parcă sună mai bine, te ajută mereu la necaz, nu văd de ce nu ar funcționa și în cazul nostru.
Așadar, tot ce ne trebuie este o cameră video, o minte iute și practică și puțin Photoshop. Ce este de preferat să evitați? O persoană care să te dea de gol. Pentru „mușchiulosul“ din filmuleț, toate bune și frumoase, până să intre prietenul lui în imagine și să îi strice toată șmecheria. Nu știu câte fete i-ar fi căzut la picioare dacă i-ar fi ieșit, însă un lucru este sigur: numărul like-urilor ar fi fost considerabil mai mare, decât în mod obișnuit.
Poate ați observat, poate nu, dar mereu când stăm de vorbă cu o persoană de care ne simțim amenințați, tindem să recurgem la astfel de exagerări. Ceea ce până la urmă demonstrează lipsă de maturitate, prin faptul că nu avem curajul să confruntăm adevărul, în esență, este doar o minciună bine gândită (sau nu). Să luăm ca exemplu, exagerarea pe care fiecare dintre noi a spus-o măcar o dată: „Nu am luat cinci pentru că nu am învățat, ci pentru că am avut patru compuneri a câte minimum două pagini fiecare, în 50 de minute și, colac peste pupăză, mai are și profa boală pe mine! Zi și tu, mamă, se poate așa ceva?!“.
Nu numai că părinții nu cred o iotă, pentru că și ei obișnuiau să spună aceleași bazaconii când erau de vârsta noastră, dar pe lângă doza de morală pe care o primim de pe urma notei mici, se adaugă și rușinea încercării ratate de a mai înfrumuseța situația. Adevărul răcoritor iese mereu la iveală, tocmai când te aștepți mai puțin, însă Sprite te ajută să îți limpezești mintea și să judeci lucrurile la rece.
Oh, sau când vreți să faceți pe cineva gelos, fabulând că v-ați afla la o petrecere nebună, când, de fapt, sunteți la plajă pe balconul blocului? Mda, păi, sincer, nu știu cine o să se simtă mai prost în final: tu, că îți dai seama ce viață nașpa ai, sau adversarul tău, că nu a putut ajunge la așa-zisa petrecere? Diferența este că el poate să facă mereu ceva amuzant pentru a nu sfârși, vezi Doamne, cu buza umflată, însă tu vei rămâne în continuare singur, pe balconul tău, ascultând menelele vecinilor. În afară de o potențială arsură, să sperăm că te vei alege de pe urma acestei experiențe și cu învățătura că efectul exagerărilor este de foarte scurtă durată. Știi cum se zice – un pas înainte, doi înapoi!
Dacă creativitatea de care dăm dovadă atunci când punem la cale un astfel de șiretlic ar fi folosită pentru a ne ajuta să devenim pe bune persoanele care pretindem a fi pe Internet, lumea ar fi un loc mai bun. Însă, până atunci, ia un Sprite, răcorește-ți mintea, uită de stereotipuri și doar fii tu însuți!