Teen Press 
foto: Vladimir Pogonariu – redactor
După multe greşeli ale statului român, poporul, care până atunci doar „dădea din gură“, a decis să facă într-adevăr ceva. Nu doar un protest liniştit de două ore. De data aceasta, se pare că e cu totul altceva.
Uitându-mă la ştiri şi văzând ce se întâmplă în centrul Bucureştiului, primul meu impuls a fost să spun că nu este adevărat. Auzisem ceva, dar nu credeam să fie atât de rău. Apoi mi-am dat seama că e pe bune, că nu e de glumă.
La un moment dat, un tip arunca cu pietre în jandarmi, aceştia cădeau… Am început să mă gândesc că nu e bine ce se întâmplă, că toate sutele de oameni ar trebui să meargă acasă şi totul să decurgă la fel ca până acum, că trebuie să acceptam totul etc. Dar era exact invers, vedeam din ce în ce mai multe scene violente la care jandarmii nu au mai făcut faţă în final.
Şi atunci m-am gândit mai bine… Pentru a-mi lua o adeverinţă de la medic, trebuie să o plătesc, în condiţiile în care plătesc şi asigurare de sănătate. Oamenii legii, poliţiştii, mă claxonează pe stradă şi îmi spun lucruri de genul: „Păpuşică, nu vrei să te ducem acasă?“. Dar când ai nevoie de ei, nu mai sunt să ajute „păpuşica“. Am 40 lei alocaţie. Să fim serioşi, ce înseamnă 40 lei pe lună pentru noi, în ziua de azi? Despre sistemul de învăţământ nici nu vreau să vorbesc. Îmi e teamă să mă gândesc cum voi da BAC-ul, la ce facultate voi intra (şi cum!) şi cum va arăta viitorul meu în condiţiile în care azi se dă o lege, iar mâine este înlocuită.
În următorul moment mi-aş fi dorit să fiu şi eu acolo. Da, oameni buni! Aveţi dreptate să faceţi ceea ce faceţi! Lucrurile merg din rău în mai rău. Aşa că de ce să acceptăm situaţia, să stăm cu mâinile în sân? Pentru că dacă nu facem noi ceva, nimeni nu va face în locul nostru. Speranţa că poate va fi mai bună ziua de mâine nu mai funcţionează; totul se înrăutăţeşte.
Şi ce dacă distrugem oraşul? Nu la fel fac ei cu vieţile noastre? Parcă am fi nişte cobai pentru toate ideile ce le apar peste noapte. Şi clar nu sunt singura care simte lucrurile astea. Fiecare dintre voi are sigur o nemulţumire. Sau mai multe. Sau e total nemulţumit. Dar vreau să cred că nimeni nu este indiferent. Sau că cineva este mulţumit de sistemul din România.
Acum alta este temerea mea. Nu aş vrea să cedăm, să se stingă ce a început. Mi-aş dori ca toţi să lupte mai departe pentru vieţile lor, pentru viitorul lor, pentru drepturile lor. Sunt curioasă dacă în condiţiile în care probabil 99,99% din populaţie are ceva împotriva sistemului, vom mai renunţa atât de uşor ca până acum. Acum rămâne ca timpul să decidă. Şi apoi vom vedea: mică sau mare este puterea românilor?
