Ghidul inteleptului

de Silvia Petre – redactor
foto: Oana Bănică – colaborator foto

Zilnic, din toate părţile, suntem bombardaţi de imaginea unor aşa-zise persoane importante, idoli de urmat, datorită faptului că au ajuns în lumina reflectoarelor, pe scenă, la TV sau în politică.
Foarte mulţi îi blamează, îi etichetează, îi încununează cu epitete dintre care cele mai politicoase sunt „prost“ şi „incompetent“. Şi poate că sunt, într-adevăr, aşa. Dar, hei!, de ce ar fi ei de blamat pentru asta? De ce e aşa de rău să fi prost?
Un om prost este etern mulţumit de situaţia sa, oricare ar fi aceea; un om prost este o sursă vitală pentru mulţi alţii, care ştiu să profite de pe urma lui şi să-l manipuleze. Un om prost ştie să se apere cu nişte cuvinte al căror înţeles nu-l poate percepe, dar pe care le aruncă nemilos în stânga şi în dreapta.
După cum putem citi în Biblie: „Fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor este…“, iar în cazul acesta continuarea ar fi „o viaţă mai bună“.
Căci nu ştiu cum e pe alte meleaguri (sau poate ştiu, dar astfel certitudinea ar fi una părtinitoare), dar aici, la noi, nu face bine să ai ceva în cap. De ce? Pentru că mori de foame – bineînţeles, nu în sensul propriu, însă deloc departe de acesta – şi ţi se atribuie cele mai puţin încântătoare trăsături de caracter.
Un om prost este mereu fericit, pentru că nu ştie că e prost, nu conştientizează la intensitate reală, are alte repere, alte valori (dacă are), iar observaţiile mai mult sau mai puţin directe ale celorlalţi nu-l ating – cu siguranţă nu vor decât să fie simpatici.
Până data viitoare, dragi cititori, încă este vacanţă. Bucuraţi-vă de ea şi fiţi toleranţi cu toţi oamenii, orice culoare ar avea pielea lor, orice naţionalitate ar avea, sau… oricât de „înzestraţi“ ar fi. 🙂