Mascarada cu petarde

mascarada cu petarde

mascarada cu petarde

de Laura Zadunaischi – redactor
foto: Cătălina Cosma – colaborator foto

Ascult un colind și încerc să umplu măcar o pagină, în fumul unei petarde care se scrumează pe frumoasa-mi tastatură. Nu voi folosi în continuare clișee specifice sezonului, este doar o iluzie, dragi cititori.

Mă chiombesc lugubru și râd de mintea încrețită de nesomn, poluare, tutun, mă scuzați… petarde și de un Crăciun ezoteric cu părinții. Mă tem că doar ei îl înțeleg și sunt departe de a fi o inițiată într-ale fastelor țintuite cu precizie în calendar. Mascaradă pentru hoții prinși în capcana lor. Vreți cadouri? Vă dau. Vreți să vă colind? Vă colind. Vreți să ne aruncăm și să ne săpunim în zăpadă? Bine… asta nu vreți. Atunci nu mă puneți nici pe mine să împodobesc bradul, pe care tot eu va trebui să îl culeg.

Să treacă petardele pe deasupra capului vostru, să vă foiți voi pe la balcon să le aruncați. Poate pe mulți îi jignesc, revoltându-mă în felul ăsta, dar sigur o parte vă simțiți așa. Simțiți ironia din spatele unor rude amuzate de spectacolul petardelor, care mai apoi se plâng că mașina le este asediată de un atac atomic, neținând cont că și ele fac același, dar exact același lucru cu mașinile altor vecini. Dacă măcar o dată nu aș mai fi auzit eternul: „Hai la Sala Dalles!“, dacă nu ar mai fi paranoia citadină că s-a mai pus un câte un bec la câte un colț de stradă, apropo pe banii noștri, aș fi redus la spații mai mici revolta asta.

Deși se vorbește de leduri cu 80-90% mai economice față de becurile obișnuite, asta nu a oprit cu nimic stingerea unui cartier întreg acum doi ani, când au aprins pațachina aia de brad. Și nici acum, în vremea lui Oprea, cu ocazia inaugurării luminilor, când multe străzi s-au scufundat în beznă. Vorba celor de la Jurnalul Național, aici nu mai vorbim de o iaugurare a luminilor, ci mai degrabă de o lansare a întunericului, cu fiecare an.

Un caz extrem, care m-a convins că sărbătorile sunt periculoase atunci când sunt sorbite ca un drog, a fost cel al unei prietene care, în 2009, și-a rupt piciorul într-una din gropile Bulevardului Cantemir.

Atrasă de bradul din Piața Unirii, la întoarcerea acasă, a fost înghițită de hăul din asfalt în pana generală de curent. Efectul experimentului „o brad frumos, dar mare consumator de volți“, împreună cu toate celelalte instalații și proasta rețea electrică, a fost una bucată picior stat în gips trei luni și probabil alte picioare scrântite.

Un alt lucru în topul lucrurilor neplăcute de sărbători este popa. Pe colindători îi înțelegi, îți oferă în schimb un cântec mai mult sau mai puțin plăcut, nu contează. Popa ce face? Te stropește în față, îți strică tencuiala și îți ia și banii.

Din topul lucrurilor, care vă macină personal în fiecare an, este probabil: „Să stau cu părinții de Crăciun sau cu prietenii? Se poate să fac și fifty-fifty, ca să nu-i supăr?“. Se poate și probabil este cea mai bună soluție, dacă nu rezistați prea mult printre rude. Se stă între orele 8-12 cu aspiratorul prin casă, culmea de Crăciun, se aranjează aceleași tacâmuri de ocazie specială pe masă. Între 12-16 se ascultă aceleași bancuri, se înfige furculița în trecere. Mai apoi se stă cu ochii pe ceas și se face o rotație la 180 de grade, urmată de un pas la comandă spre casa unor prieteni. În final, trebuie să te bucuri de sărbători și fiecare o face în felul lui, dacă nu, măcar fifty-fifty, pe jumătate blazat de toate problemele care se dau pe bandă rulantă.

P.S.: Mă duc să mai aprind o petardă.

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published.