Socul

de Emil Drăgănescu – redactor
foto: Ioana Muntean – fotoreporter

Ştiu că target-ul revistei, sunteţi voi, liceenii. Totuşi, ştiu că toţi liceenii depăşesc acest stadiu la un moment dat (mă rog, marea majoritate). Şi când se întâmplă acest lucru, tot marea voastră (sau a noastră) majoritate se îndreaptă spre o facultate. Când faceţi Pasul (nu vorbesc de însurătoare) aveţi anumite aşteptări. Probabil că este vina liceului pentru că v-aţi simţit mai mult sau mai puţin bine. Aparent, lucrurile vor fi asemănătoare – coridoare lungi, săli de clasă şi lume prietenoasă la înscriere. Sau nu.

Chiar dacă, vorbind cu colegii mai mari, suntem avertizaţi că va fi o diferenţă imensă faţă de liceu, nu o veţi realiza cu adevărat decât atunci când vă veţi vedea studenţi. Ca să mă exprim mai plastic, e că şi când ai lovi cu faţa un perete de beton (imagine that!). Profesori aproape nepăsători, lume la fel şi o competiţie constantă. Dacă eşti în clasa a 12-a acum, brace yourself! Ceea ce înveţi e doar o mică parte din ce vei găsi la facultate. Să nu crezi niciodată că nu poate fi mai rău! Asta în cazul norocos în care vei găsi o facultate care, la o săptămână de la începerea anului universitar, are grupele şi orarul stabilite.

În prima mea zi de facultă’, am avut un şoc (de unde şi titlul). (Dez)Organizarea ar speria pe oricine. Muntele birocratic, care se prăbuşeşte peste tine, face restul. Adăugaţi la imaginea de ansamblu lipsa informaţiilor cu privire la orar, grupe şi colegi pentru a obţine haosul perfect. Dar, hei!, gândul că mulţi alţii au supravieţuit te face să mergi mai departe cu optimism.

Nu vă culcaţi pe-o ureche. După un an greu de liceu, vine unul foarte greu de facultate. Când o să vă căutaţi un loc pe holuri (ca refugiaţii somalezi), ca să completaţi lungile formulare care vi se dau, o să înţelegeţi.

Ceea ce mă sperie este faptul că inclusiv profesorii te privesc ca pe „carne de tun proaspătă“. Cu un zâmbet nevinovat îţi spun lucruri cu adevărat nasoale. Poate că aşa e ritualul şi cei noi aşa trebuie iniţiaţi. Din păcate, nici nu încearcă să ascundă plăcerea pe care o resimt când vorbesc despre cele 20 de modalităţi prin care poţi pica. Şi asta e doar un exemplu. Ca să vă rezolvaţi toate problemele, puneţi întrebări! Cât mai multe şi cât mai detaliate. Nu se va obosi nimeni să vă spună ceva vreodată, altfel. Dap, învăţământul românesc n-a murit! El doar se transformă!

Fără să încerc să ascund frustrarea mea provocată de cei din provincie, vă sfătuiesc să-i evitaţi. Nu vă vor ajuta de prea multe ori dacă nu au ceva de câştigat la rândul lor. Mai mult, vor fi nişte adversari de temut. Fără prieteni şi cu un motiv foarte bun să rămână la buget – evitarea întoarcerii la Văscăuţii din Deal -, or să ascută cărţile de la atâta toceală, în timp ce tu vei merge acasă prin traficul criminal şi te vei întreba dacă vei trece cu bine peste sesiune. Sau peste pre-sesiune sau peste seminarul de… eh, o să înţelegeţi voi. E ca o clasă de-a noua, varianta spartană.

Nu vreau să fiu paranoic. Bineînţeles că vor fi mulţi dintre voi care se vor adapta rapid şi îşi vor face cunoştinţe peste tot, însă nu vă aşteptaţi la miracole. La urma, urmei, supravieţuieşte cel mai bun.

Chiar dacă se ştie în fiecare an de haosul generalizat, nu se oboseşte cineva să ia măsuri sau măcar să vorbească despre asta. Cu o privire uşurată pe chip, fiecare student e fericit că a mai scăpat pentru încă un semestru de nebunie şi se poate concentra pe ce are de făcut. Şi uite aşa se duce în cap un sistem deja lovit din toate direcţiile. Câţi dintre voi vor să mai facă facultatea aici, dacă lucrurile stau aşa?