Teen Press 
foto: Ana Diaconu – colaborator foto
Cred că pot începe lejer acest articol cu o vorbă din popor care sună în felul următor: „Totul are o limită, numai cârnatul două“. Este de la sine înţeles mesajul pe care îl exprimă această sintagmă, dar nu e de ajuns să o citeşti şi să zici că e drăguţă, este necesar să o şi pui în practică, că, na’… La teorie suntem primii, practica este ceea ce ne omoară pe noi.
A sosit timpul ca fiecare din noi să iasă din stereotip, să nu mai stea liniştit în banca sa şi să nu îi mai pese de posibilele consecinţe, pentru că schimbarea începe de la o singură persoană, un singur impuls de la un individ poate să motiveze o masă remarcabilă de oameni care să îi urmeze exemplul şi să i se alăture în pledoaria respectivului pentru afirmare.
În fiecare zi suntem obligaţi să ne luăm porţia de fecale şi alte delicatese culinare servite riguros, în timp ce suntem bombardaţi de morale şi de persoane pline de flatulenţe care alcătuiesc un val etern de nervi şi dureri de cap. Atitudinea noastră la toate cele menţionate mai sus? Tăcere. Lăsăm capul în pământ şi înaintăm resemnaţi fără drept la apel (sau cel puţin asta este, din nefericire, părerea noastră). Probabil că aceasta este greşeala pe care o facem în inconştienţă, aprope mereu, şi anume că uităm faptul că avem dreptul la afirmare şi mai presus decât toate, că şi noi suntem oameni. Condiţia aceasta fiind îndeplinită, rezultă automat că odată ce oferim respect ne „este permis“ să avem pretenţia la acelaşi comportament faţă de noi.
Cazul de sus se aplică oricărei persoane, liceean sau nu, şi cred că noi toţi am tăcut şi am fost sacul de box al „superiorilor“ noştri puţin cam prea mult timp. Suntem luaţi drept „o masă fără creier şi uşor de manipulat“ de către toate instituţiile care ne conduc, fie ele guvernamentale sau şcolare şi se pare că dăm senzaţia permanentă că nu avem nimic de obiectat la acest lucru. Acum stau şi mă întreb cum de noi nu am făcut toxiinfecţie alimentară de la atâtea minciuni şi reproşuri vârâte pe esofag? Ne ţinem bine, ce-i drept…
Cred că pot să îmi asum dreptul şi în acelaşi timp responsabilitatea de a vorbi în numele a mai multor persoane, care îmi împărtăşesc punctul de vedere, când zic că e cazul să zicem „STOP!“. Ai ceva de zis? Ridică-te şi afirmă-te!
Dormi? Dormi acasă, prietene!
Frumos articolul… scurt si la obiect. Si de respectat este faptul ca ai avut curaj de a spune toate astea. Totusi, multi au fost inaintea ta care au spus aceleasi lucruri.
[gen mai baga o fisa, poate poate pica jackpotu-ul]. In rest, felicitari. Sunt cu tine! Ai ceva de spus? “Ridică-te şi afirmă-te!”
“Dormi?” atunci stai si mananca rahat turcesc in continuare.
Who’s with Eduard? Ohh, yeaah! I am! Cine se mai baga?
Bravo, ma. Bravo.
stimabile, nimeni nu a servit mai mult cacat decat mine;
articolul tau este genul de articol care ne strica tara;
nu facem nimic dar suntem buni la morala;
trebuie sa intelegi ca libertatea la libera exprimare nu exista;
trebuie sa intelegi ca cea ce numim democratie este defapt un fel de loterie la care prostii pierd si desteptii castiga;
ridica-te si afirma-te?
unde? ai vazut ce au patit moldovenii cannd s-au aformat? ai vazut egiptenii ce au patit cand au comentat?
suntem ocupati doar ca nu ni se zice pe fata asta, deci corect ar fi, daca vrem sa traim cat de cat decent, sa incercam as ne adaptam sistemului!
Iti respect si iti admir punctul de vedere.Te-ai ridicat si te-ai afirmat;).
Insa nu stiu daca un articol este ce ne strica tara sau o atitudine care nu denota altceva decat resemnare si acceptarea unor ideologii ale sistemului este de vina..
Well, exista un adevar in ceea ce spui tu (mai putin partea cu ”articolul tau este genul de articol care ne strica tara”), pentru ca, desi nu ne putem exprima liber, daca o tara intreaga se uneste, nimic nu o mai poate opri…vor fi multe sacrificii si majoritatea in zadar insa, cand o multime vrea un lucru, e de neoprit. Sa iti dau ca exemplu Revolutia de la 1989? Multi regreta si spun acum ca era mai bine pe vremea aceea insa, nu aveau atunci cum sa stie ce va fi. Nici noi nu vom avea de unde sa stim ce va fi. Asa ca, de ce sa nu incercam?