Fragmente din istoria drogurilor

de Ilinca Papari – colaborator
foto: Cătălina Cosma – colaborator foto

Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii s-au drogat. Bine, nu ştiau ei pe atunci ce e ală un joint, ce e aia LSD sau heroină, foloseau plante aromatice, dar, la nivelul la care erau ei, frunzele de coca se pot considera droguri. Lumea evoluează, în timp drogaţii au vrut mai mult decât să mestece frunze de coca şi aşa a apărut cocaina. Omul cât trăieşte se adaptează.

Mestecatul frunzelor de coca se practica încă din anul 3.000 î.Hr., dinainte de apariţia Imperiului Incaş. Istoria afirmă că egiptenii îşi îngropau morţii împreună cu diverse obiecte de valoare. În mormântul lui Ramses al II-lea s-au descoperit frunze de tutun. Nu de alta, dar să aibă de ce se bucura mortul pe lumea cealaltă.

Istoricul grec Herodot descrie în anul 450 î.Hr. practica unor triburi mongole de a arunca seminţe de cânepă pe o plită întinsă. „După ce se aprind, acestea scot un fum al cărui miros îi îmbată, asemenea vinului. Cu cât sunt aruncate mai multe fructe, cu atât devin mai intoxicaţi şi încep să ţopăie, să cânte şi să danseze. Astfel, aceasta este prima descriere a unui drogat. Se remarcă faptul că în viziunea lui Herodot, un drogat reprezintă un om care ţopăie, cântă şi dansează după inhalarea fumului provenit de la seminţele de cânepă.

De-a lungul vremii, oamenii au folosit superstiţiile pentru a consuma diverse substanţe aducătoare de plăcere. Dacă merge mâine unu’ şi îl întreabă pe altul: ,,Băi drogatule, de ce tragi pe nas?“, răspunsul va fi evident, ,,Pentru că mă simt high şi îmi place“. Ei bine, acum mult timp, dacă întrebai un tătar, ,,Băi, tătarule, de ce tragi pe nas?“, ţi-ar fi răspuns cu ,,Pentru că alungă spiritele rele“. Şamanii (adică preoţii tătari) se aşezau în jurul unui foc unde fumau, băteau din tobe, gesticulau violent şi săreau în jurul focului, răcnind până cădeau laţi de epuizare.
În timp, oamenii au folosit drogurile pentru a înainta în politică. În Evul Mediu, opiul era folosit pentru eliminarea unor adversari politici, întrucât ucidea uşor şi fără urme (Papa Clement al II-lea,Victor al III-lea). În vremea boierilor fanarioţi, Miron Costin spunea despre domnitorul Constantin Racoviţă Cehan „de atâta era straşnic că mânca afion şi opiuţ dimineaţa şi peste toată ziua se afla tot vesel“. Se presupune că cei care au introdus consumul de narcotice în ţara noastră, în special de opiu, au fost boierii fanarioţi.

În domeniul artelor, drogurile erau nişte muze. În 1882, Thomas De Quincey scria: ,,Oh, just, subtil şi puternic opium! Tu care, în sufletul unui sărac, ca şi într-al unui bogat, pentru rănile care nu se vor închide niciodată şi pentru neliniştile care trimit spiritul în rebeliune, aduci un balsam înmiresmat, grăitor opiu“.

Istoria ne arată că drogurile îl fac pe om creativ. Dacă era război, omul se droga ca să reziste în luptă, dacă era bolnav se droga (morfina, care mai târziu a fost derivată cu opiu şi s-a obţinut heroina), dacă voia să omoare pe cineva îl otrăvea. Observ cu tristeţe că, în timp, omul a devenit leneş şi a început să folosească drogurile doar pentru plăcerea personală.