Din seria: „de ce nu te sun“

de Andra-Maria Măciucă – redactor
foto: Ioana Muntean – fotoreporter

Cine a spus că „prietenul la nevoie se cunoaşte“ a uitat să menţioneze că prietenul nu se cunoaşte numai la nevoie. E momentul ăla când îţi apare pe ecranul telefonului „X apelează“ şi nu ştii dacă mai are rost să-i răspunzi, pentru că, direct sau din una în alta, ajunge să îţi ceară ceva.

Dacă te regăseşti în aceste prime rânduri, ar trebui să iei măsuri. Altfel, ajungi în stadiul în care îţi spune „cât se bucură pentru tine“ cu un zâmbet tâmp pe faţă şi ţie îţi vine să-i spui „cât“ nu crezi tot ce-ţi spune. Pentru că da, de cele mai multe ori prietenii interesaţi vin la pachet cu ipocrizia, minciuna şi invidia.

Şi ce exemplu mai bun din viaţa noastră de adolescenţi, decât o reţea de socializare care deja nu mai reprezintă un secret pentru nimeni: Facebook. Şi aici nu vorbim despre cei care nu au cont, ci despre cei care văd o fotografie, îţi cântă în strună şapte zile şi şapte nopţi despre cât de minunată este, dar nu apasă butonul ăla micuţ de Like, pe care îl au chiar în faţa ochilor, în timp ce îţi repetă toate chestiile pozitive care le vin în minte.

Şi mai sunt prietenii ăia cu 7.000 de meditatori, care încearcă să îţi bage pe gât chestii despre cât de inteligenţi sunt părinţii lor, doar ca să dea bine, să nu comenteze lumea că fac meditaţii. OK, care e logica? Având în vedere câţi elevi iau lecţii în particular în zilele noastre, cui îi mai pasă? Da, poate că simplii colegi te-ar judeca, dar de ce ţi-ai minţi prietenii cu o chestie atât de banală, cât timp chiar ştii ce înseamnă termenul pe care i-l atribui cuiva căruia îi spui chestii cu mult mai grave şi demne de blamat decât un simplu ajutor primit de la profesori? Da, probabil că atunci când observi că nici aşa nu poţi măcar să egalezi o anumită persoană din jurul tău, intervine invidia: „Cum reuşeşte Y să se descurce singur şi să mă şi depăşească?“ – „Y reuşeşte prin ambiţie, inteligenţă şi forţă de muncă, toate proprii.“

Pentru toate elementele prezentate mai sus mi-am ridicat multe semne de întrebare, în urma cărora am găsit un singur răspuns, foarte simplu: frustrarea. Este ceva firesc pentru fiinţa umană, dar în doze mari te conduce la lucruri precum a deveni disperat după atenţie şi a te plânge că nu ai prieteni etc.

După toate acestea şi multe altele, nu pot decât să constat cu uimire cât de mare e grădina Domnului, o grădină în care există la ora actuală mai multe buruieni decât flori parfumate. Dar Slavă Cerului că cele din urmă încă există!