Dictatorul nostru, VITEZA

de Ioana Dumitru – colaborator
foto: Roxana Leocovici – fotoreporter

Noroc cu (ştiu că e cacofonie) săptămâna asta în care ne încheie mediile pe la toate materiile pentru că mai avem ceva timp pe parcursul orelor să mai scriem un articol, să mai citim o carte, mai o ,,ce-am făcut aseară“ etc.
Eu scriu articolul acesta în ora de română, e linişte, lumea fie învaţă pentru o medie mai bună, fie mai improvizează un şah (creativitatea e în floare).

Aşa… să vă spun ce mi s-a arătat ieri. Mă grăbeam, ca de obicei, spre liceu şi am prins roşu, evident, parcă e o lege a naturii… în fine. Văd cum o bătrânică în baston trecea foarte încet strada. Peste 5 minute cobor din autobuz, ,,zbor“ pe lângă ceilalţi pietoni (eu încerc să nu le provoc leziuni, dar ei totuşi îmi urează ,,de sănătate“) şi ajung pe strada liceului. Acolo o văd pe aceeaşi bătrână, călcând ca un melc pe lângă zeci de leoparzi.

M-am oprit stupefiată de imaginea pe care o aveam în faţă. Ea mergea sprijinită în bastonul de lemn dur încovoiat în dreptul mâinii, şi, pe lângă ea, la stânga şi la dreapta treceau liceeni, tineri, oameni ai secolului nostru cu o viteză uimitoare. Dar nu viteza m-a uimit cel mai tare, ci felul lor de a fi, mersul, atitudinea, reacţia lor la ,,atacurile“ lumii ăsteia. Fie vorbeau la telefon, fie alergau cu bagaje în mâini, fie se certau. Parcă era un film derulat ,,pe rapid“. Stăteam şi mă uitam cum nimănui nu-i pasă de nimeni, dacă se lovesc, îşi aruncă un ,,Scuzaţi-mă!“ din mers şi gata, totul s-a rezolvat. Mă întrebam dacă şi eu fac la fel, dacă şi eu trec pe lângă oamenii de lângă mine fără să-i văd cu adevărat, fără să-i ascult cu adevărat… aşa trec zilele, care se fac luni, care se fac ani ş.a.m.d., până când… Până când? Până când ne va opri ceva şi poate atunci vom avea timp să ne întrebăm ,,Ce am făcut până acum?“, ,,Păi nu prea multe… ai alergat să obţii aia, aia… şi ai trecut pe lângă toate lucrurile frumoase, care, cu siguranţă, te făceau să zâmbeşti şi să simţi cum îţi pulsează viaţa în tine mai mult decât ai simţit-o.“

Am realizat că fiecare merge în ritmul vieţii sale, fiecare simte viaţa altfel. Unii se comportă aşa cum îi învaţă timpurile în care trăiesc, alţii o fac cum i-au învăţat timpurile în care şi-au trăit tinereţea. Femeia bătrână reprezintă vremurile trecute pe lângă nebunia pe care o trăim astăzi, unde toţi suntem setaţi de la butonul FAST.

Poate unii or să spună: ,,Păi, măi fetiţo, femeia aia mergea cum mergea, săraca, pentru că era bătrână!“. De acord cu ei, doar că, având puţină imaginaţie ajungi să vezi şi, mai ales, să gândeşti altfel lucrurile.
Şi în final… Facem ceva? Răspunsul la întrebare este: ,,Bine… Dar ce?“