Articolul virtuos

articol virtuos

de Raluca Băceanu – redactor
foto: Carina Coman – colaborator foto

Lumea se schimbă. Bine, poate nu am început bine. Lumea se află într-o continuă schimbare, asta reprezentând evoluţia. Doar că, acum, ceva se întâmplă. Sunt sigură că şi voi o simţiţi, la fel ca şi mine, dar nu vreţi să vă mai bateţi capul cu încă o problemă. Le aveţi pe ale voastre, destule. Înţeleg. Dar, ceea ce se întâmplă acum ar trebui să vizeze fiecare individ al speciei noastre. Fiindcă asta suntem până la urmă, o specie, iar natura nu ne diferenţiază pe noi, oamenii, de animale cu nimic.

Când o specie este pe cale de dispariţie? Ştiţi când? Atunci când îşi schimbă comportamentul. Veţi spune că ştiaţi asta, că era destul de evident, sau, dimpotrivă, un beculeţ se va aprinde în mintea voastră.
Dar, în ce sens ne schimbăm? Acceptăm faptul că omenirea se duce de râpă, dar atât, nu facem nimic.
Ne comportăm adesea de parcă nu ne-am diferenţia unii de alţii prin personalitate, ci prin specie. Războaie, foamete, boli create în laborator şi menite să decimeze populaţia Pământului. ,,Vom sucomba de excesul de civilizaţie“. Asta să fie?

Desigur, cei cu puţină minte vor spune că aceste teorii ale conspiraţiei există de când lumea. Tot ei se vor pretinde a fi prea inteligenţi ca să şi creadă cu tărie în asta. Cei mai puţin inteligenţi, ori doar nepăsători, nici nu îşi vor pune problema asta. Ce conspiraţie? Ăsta-i pasul viitor în evoluţie. Să fie, să nu fie… eu nu ştiu. Probabil că şi tu eşti confuz.

Mai este ceva. Acel lucru care ,,alimentează“ efectele. Legile. Dacă nu demult credeam că sunt prea interpretabile, acum observ cu stupoare că tocmai asta e, nu sunt deloc interpretabile! Legea în prea multe ţări spune deja că drogurile şi prostituţia sunt legale. Voi conştientizaţi asta? Cu adevărat? Sigur, veţi spune că aşa se va reduce rata criminalităţii, a bolilor venerice etc etc… şi multe alte explicaţii ce ne-au îndopat, fără să mai putem spune nimic. Într-o lume în care prostituţia devine legală, la fel şi drogurile şi incestul(!), eu mă tem că pot spune că am găsit o posibilă cauză. E răul.

Acum, moment de reculegere sau moment de râs. Să fim serioşi, cine mai zice ceva despre rău. A devenit neglijabil. Ne-am obişnuit cu el. Ne amuză. Îl imităm. E normal?
Să vedem… Recent discutam cu un prieten, iar el mi-a pus o întrebare, ce, iniţial, recunosc, m-a făcut puţin să râd. Suna cam aşa: ,,Tu de când nu ai mai auzit de cineva că este virtuos sau virtuoasă?“ Păi, haha, hmm… Şi pauză. Una lungă şi deranjantă. Sunteţi conştienţi că totuşi cuvântul ăsta nu este un arhaism sau un regionalism. Dar, uite că nimeni nu îl mai foloseşte. A fost folosit vreodată? Poate prea mult timp a trecut de atunci. Acum se spune despre cineva că e de treabă sau de gaşcă, dar niciodată virtuos, pentru că asta implică mai multe. Sau cel puţin, aşa cred eu.

Într-o lume în care legea ne joacă feste, în care niciodată o pedeapsă cu închisoarea nu se ispăşeşte, în care răul nu mai este luat în seamă, ce e de făcut?
Ni s-a urât cu binele? Care e cauza? În secolul ăsta avem prea multe? Libertate, democraţie? Nu le avem, dar se pare că ne-am obişnuit cu iluzia.

Suntem o specie complexă. Iar un individ din specia asta complexă încearcă să te facă să deschizi ochii şi să conştientizezi efectele, că, de văzut, le vedem cu toţii. Poate că nu ştim de ce şi cum, dar ar fi cazul să le eliminăm, începând cu noi, indivizii. Lumea se va schimba atunci de la sine. Nu noi, ci tu, fă ceea ce e bine! Ai putea salva o întreagă specie. Vrei să fii virtuos şi să încerci să faci asta?…

Recommended Articles

12 Comments

  1. Ma bucur ca cineva o spune – poate ar trebui sa ne trezim toti. Raul nu e normal, nu trebuie acceptat sau tolerat. Pana nu vom intelege asta, vom involua in continuare.
    Poate data viitoare cand vedem ceva rau, nu vom mai da din umeri. Poate vom si face ceva.
    Si poate, daca nu ii vom putea opri pe altii sa faca lucruri rele – poate ne putem opri pe noi insine. Ar fi un inceput bun.
    Bravo Raluca, un articol senzational – ar trebui sa ne trezeasca putin. Chiar ma intreb daca o va face.
    In orice caz, e un inceput. 100 de articole ca asta – si cred ca deja lumea ar fi mai buna.
    Felicitari!

  2. E cam greu să încerci să faci ceva bine când altora nu le pasă decât de buzunarele lor. Dar, vorba aia: ”Încercarea moarte n-are”; cam toţi o spunem însă o aplicăm la lucruri minore, nu şi la cele care ne vor afecta pe termen mai lung. Totuşi, noi, cei care iţi citim articolul, care ne dăm seama că, ceea ce spui tu este adevărat şi că până la urmă, va trebui să spunem ”STOP!” şi să facem ceva, suntem o rază de speranţă în ceaţa asta impenetrabilă de prostie, ruşine, hoţie şi desfrâu. Oricum ar fi, eu sper să fie bine şi că, în curând, să ni se ivească oportunitatea de a ridica privirea şi de a înfrunta mulţimea care ne ”dăunează grav sănătăţii”. 🙂

  3. “In orice caz, e un inceput. 100 de articole ca asta – si cred ca deja lumea ar fi mai buna.” CREZI ? CREZI ? La biserica cu credinta. Ca lumea sa fie mai buna pentru tine ( ca sa fim seriosi esti pe primul plan indiferent ce ai spune ) trebuie sa respecti si sa iti faci singur dreptate. Spre exemplu esti atacat pe strada fara motiv ? Daca poti si erai pregatit scoatei ochii atacatorului. E crud,inuman,oribil,odios,animalic, raspuns pe masura la faptul ca el nu te respecta cum il respecti tu si vrea sa iti faca un rau.
    Acum sincer daca esti jefuit,batut,tras pe sfoara in final plange maica-ta. Daca previi toate astea nu mai plange maica-ta ci ma-sa .
    Ce alegi ? De cine iti pasa mai mult ? Azi nu mai e cale mijloc .
    >>> Da articolul e adevarat,probabil destul de multi cred pentru ca oricum nu e greu de crezut.

  4. Foarte inteligent articol – si cum e si normal, numai cei inteligenti il vor intelege.

  5. F fain. Un semnal de alarma bine venit, toti mai trebuie sa fim trasi de maneca din cand in cand. Sincer mi-a prins bine sa citesc asta, si mi-a placut si ce a zis Adrian. Asa trebuie sa gandim, daca vrem sa mearga cu adevarat treaba. Altfel ne ducem toti dracului, dupa cum se vede bine daca ne uitam in jur, la scoala si in afara ei.
    A, si tipul ala cu CREZI? CREZI?!? LA BISERICA CU CREDINTA, EU SUNT PE PRIMUL PLAN!!! sper sa mai comenteze, ca e teribil de amuzant.

  6. Sfantu' Asteapta

    Speciile dispar pentru ca asta e evolutia, cine se adapteaza supravietuieste.
    Spui de cuvantul “virtuos”. Dar de “slujba” de cand n-ai mai auzit? Desigur, pe tema asta sunt multe, astfel ca nu are relevanta lipsa unui cuvant din vocabularul de zi cu zi.

    Bun articolul, per total, dar pe cat de de bine ai inceput, pe atat de prost ai incheiat. As fi vrut sa vad o continuare a ideilor din inceput, dar mai bine dezbatute.

    Nu va mai grabiti sa spuneti ca printr-un articol schimbi ceva. Este bun, dar nici sa mute muntii din loc, caci nu spune ceva nou, ci spune acelasi lucru altfel.

    1. Speciile nu dispar din cauza evolutiei, rechinii si crocodilii sunt neschimbati de cand au aparut, nu s-au adaptat la nimic si sunt printre cele mai vechi specii. Dimpotriva, speciile care au disparut sau care s-au transformat in altele sunt exact cele care au incercat sa se adapteze. Ideea de adaptare e o capcana a naturii, pentru ca nu poti sa te adaptezi suficient de repede la schimbarile din jurul tau, sunt prea multe si in aceasta cursa vei pierde inevitabil, mai devreme sau mai tarziu. Singura solutie e sa nu te lasi afectat de ele.
      Schimbarea nu trebuie sa se produca conform cu imprejurarile, ci imprejurarile trebuie schimbate astfel incat sa devina unele favorabile.

  7. Raluca Baceanu - Editor Online

    Nu spun ceva nou, poate nu il spun nici altfel…
    Dar e timpul sa facem ceva. Acum chiar este. Prea multe s-au stricat, iar toti arunca vina de la unul la altul de parca ar fi o minge…si asta in orice.
    Oricum, nu cred ca strica sa citesti un articol ca asta. Chiar si daca pentru o secunda zici: ,,Da, ma, are dreptate asta” si mai si incerci sa schimbi ceva la tine, ca asta e primul pas ce trebuie facut, eu ma declar multumita.

  8. Binele este o minune, faptul ca te anima, pe tine si pe cei care simt la fel este tot o minune.
    Da, daca ar fi mai multe luari de pozitie de genul acesta (in media), asta ar ajuta la schimbarea lucrurilor in societate. Prin cuvant se transmit nu numai idei, ci si putere. Suntem probabil inca o majoritate de oameni responsabili, nu trebuie sa asistam nepasatori la degradarea umanitatii, nu trebuie sa ne complacem in tacere.

    1. Raluca Baceanu - Editor Online

      De acord. Nu trebuie sa asistam nepasatori la degradarea umanitatii… nici sa ne complacem in tacere.
      Ar fi cazul sa facem ceva atunci cand putem. Uite, eu am de gand sa fac ceva in sensul asta. Singura insa… nici nu vreau sa ma gandesc ce o sa iasa – sau nu. As vrea sa stiu daca e cineva de aici care ar vrea sa ma sustina.
      Hai sa incercam ceva, PE BUNE!!! Dezvolt aici ideile pe cate le am doar daca mai vad ceva feedback, ca de pus in practica, le voi pune cat de curand.

      1. Raluca Baceanu - Editor Online

        *pe care, ma scuzati 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published.