Sabrina Canea 
foto: Catalina Cosma – fotoreporter
România, secolul XXI, anul 2014
Suntem autoritari, autonomi și siguri pe noi înșine, ori, cel puțin, impresia asta vrem s-o creăm. Oportunitatea, dreptul și dorința de afirmare și recunoaștere n-a fost nicicând mai în vervă ca acum. Suntem regi în propriul castel, iar nimeni nu poate combate acest aspect prea ușor. Pe baza tuturor acestora și, poate, și prin fantezia universului utopic european ce ia naștere, am început, ușor, încet, dar sigur, să ne punem amprentele oriunde: în pagini, în beton, în sânge, în aur și chiar și-n propria epidermă.
Nu, nu este o crimă, ne-am asigurat, iar faptul că-ți exteriorizezi interiorul nu este nicidecum imoral. Am învățat să lăsăm semințele sufletului să prindă rădăcini chiar aici, în noi. Am învățat să lăsăm lucrurile mărunte, pe care le iubim să vorbească despre noi. Ne-am mânjit cu culori și cu esențe. Imaginile devin astfel grăitoare în ochii noștri, dar și în ai voștri.
Cu ce vă corupem ediția asta?
Iar de ne veți permite, în ediția asta nouă și mișto vă vom impregna în stratul vostru gros de epidermă fragmente sensibile, îndrăznețe și frenetice de tatuaje.
Vorbind de tatuaje, ele au fost mai mult sau mai puțin un subiect tabu prin Românica noastră. Chit că s-a vrut ca „visul american“ să piardă teren în ceea ce privește tăria de caracter specific românească ori „exprimarea“ mult prea înverșunată a tinerilor să își diminueze din amploare, cert este că, acestea au fost privite, sau făcute să pară, ca fiind „sămânță a celui rău“, simbol al rebeliunii ori, pur și simplu, semn al unei proaste educații. Totuși, maturizându-ne puțin și upgrade-ând puțin generațiile și mentalitățile, găsim un decor românesc în care tatuajele sunt privite cu mult mai puțină superficialitate, devenind mult mai boeme și cu substrat.
Cum au apărut tatuajele?
Ca să vorbim puțin și din punct de vedere al etimologiei și ca să știți și voi cum și în ce fel, termenul de tatuaj provine din mai multe direcții. Avem, pe de-o parte, cuvântul polinezian „tatau“, care înseamnă „a lovi ceva“, iar pe de altă parte întâlnim tahitianul „tatu“, ceea ce înseamnă „a marca ceva“. Așadar, e clar! Fie că se referea la faptul că-ți marchezi trupul veșnic, ori că-ți agresezi straturile de piele, și anticii aveau o oarecare concepție despre tatuajele pe care le avem, iată, și astăzi.
Nimic nu e nou sub soare, asta este clar și în ceea ce privește tatuajele. Totuși, cum am aflat de prezența acestora? Se pare că prin ’92, undeva prin Alpi, umanitatea îl întâlnea pe Otzi, omul ghețurilor, care se pare că a fost conservat aproximativ 5000 de ani, ceea ce este destul de impresionant din punct de vedere al răbdării. Ceea ce este interesant la amicul Otzi este prezența tatuajelor pe trupul său bocnă. Au fost numărate 58 de astfel de desene alcătuite din puncte şi linii simple, iar istoricii au apreciat că tatuajele respective nu erau întâmplătoare, practica fiind probabil una frecventă în acele vremuri. Totuși, Otzi nu este singurul individ cu astfel de imprimeuri pe el. După cel de-al Doilea Război Mondial un alt nene arheolog – Serghei Rudenko – a descoperit în munții Altai o căpetenie a schiților pe corpul căruia se găseau picturi cu animale fantastice, precum grifoni și monștri cu însemnătate magică, dar și desene pur decorative.
Multe dintre aceste tatuaje reprezentau clasa socială a tatuatului, însă și tinerii au suferit de pe urma lor. În teorie, în urma unui ritual de trecere, erau implicați atât băieții cât și fetele la un loc. Ideea era în felul următor: dacă băiatul nu putea suporta o astfel de durere, cu sigurață nu ar avea succes în luptă, iar în ceea ce privește fata, aceasta nu ar putea suporta durerile facerii. Aflându-se, deci, sub standarde, aceștia erau excluși din trib.
Vorbind despre însemnătate, multe dintre tatuaje reprezentau animale. Se considera că purtătorii de imagini de şerpi, broaşte, fluturi, lupi sau urşi preluau, prin magia asocierii, o parte dintre puterile acestor animale. În alte culturi, un totem animal indica o legătură spirituală cu acea vietate care le ghida viaţa.
În orice caz, câștig de cauză au egiptenii, căci se pare că de la ei a pornit această modă nonconformistă. În 1891, arheologii au descoperit un mormânt, datat 2160-1994 î. Hr., constatând că mumia de sex feminin avea tatuat un desen geometric format din puncte şi linii, practică rituală rezervată pare-se doar femeilor. Trendul s-a extins rapid. Nomazii l-au exportat în adâncurile Asiei, grecii au învăţat arta tatuajului de la persani, romanii au adoptat şi ei acest obicei de la greci. Scriitorii romani precum Vergilius, Seneca şi Galenus notau că mulţi sclavi şi criminali erau tatuaţi. O inscripţie din Efes stă mărturie că în timpul Imperiului roman timpuriu toţi sclavii exportaţi erau inscripţionaţi cu „taxe plătite“. În timpul împăratului roman Constantin erau în continuare însemnaţi condamnaţii, soldaţii şi gladiatorii. Vikingii aveau şi ei tatuaje pe piele. Pe la 1100, arabul Ibn Fadlan îi descria pe aceştia ca fiind primitivi, murdari şi cu trupurile vopsite.
Povestea a continuat. După ce căpitanul Cook s-a întors din călătoria sa în Polinezia, moda tatuajului a devenit foarte populară printre marinarii englezi. La fel şi în Franţa, unde, în secolul XVIII, mulţi dintre navigatorii care se întorceau din larg aveau desenate pe piele flori, inimi, sirene, vapoare, şerpi sau diferite nume. În același timp, riscurile pentru sănătate ale tatuajului nu au rămas necunoscute. În 1861, medicul militar Maurice Berchon a publicat un studiu în urma căruia desenul pe piele a fost considerat periculos şi, pentru o vreme, a fost scos în afara legii.
Vă vine să credeți sau nu, marinarii aveau chiar un fel de cod al tatuajelor. Spre exemplu, fiecare pasăre tatuată însemna că respectivul marinar are la activ 5.000 de mile parcurse. Unii dintre marinarii care trecuseră la sud de Ecuator îşi tatuau pe picior imaginea lui Neptun. O fată tatuată – hula girl – însemna că respectivul marinar a fost în Honolulu. O femeie dezbrăcată tatuată pe braţ era indiciul că respectivul marinar nu era la prima cursă. Șmecheri sau nu, tradițiile astea se continuă și astăzi.
Revenim ușor în zilele noastre, unde conceptul de tatuaj a fost văzut de către creștini ca fiind un barbarism total. În 1915, când Cortez şi conchistadorii săi au atins coastele Mexicului, au fost terifiaţi nu numai de faptul că băştinaţii îl idolatrizau pe diavol, dar îşi imprimau pe piele imaginea lui. Spaniolii, care până atunci nu auziseră de tatuaje, au considerat acest obicei o lucrare a Satanei. În America de Nord, practica tatuajului era răspândită printre americanii nativi. La bărbaţi era un indiciu al statusului social, iar la femei un însemn al faptului că erau căsătorite şi aparţineau unui anumit grup.
Răspândirea creştinismului şi a credinţei islamice au pus cumva frână răspândirii artei tatuajului. În credinţa creştină, corpul era și încă mai este într-o oarecare măsură considerat un dat de la Dumnezeu care nu trebuia pângărit în acest fel. Această duritate a fost înlăturată ușor, ușor din momentul în care și și cei mai înalți oameni ai lumii au pornit pe direcția tatuajului, iar aici putem vorbi de Prințul de Wales, ducele de Clarence ori ducele de York.
De aici âncolo, istoria nu mai e multă. Tatuajele au fost adaptate apoi de trupe rock precum The Rolling Stones, pentru ca mai apoi să fie acceptat de curentul cultural majoritar. Astăzi, astfel de desene pe piele pot fi văzute atât la vedetele rock, cât şi la sportivii de performanţă, manechine sau staruri de cinema. Dacă e să vorbim și de artiștii din domeniu, mai mult ca sigur ați văzut un episod sau măcar ați auzit de „Miami Ink“ sau „L.A. Ink“, nu-i așa? Ei bine, aici o cunoaștem pe Kat von D, una dintre cele mai în vogă, dar și talentate, tatuatoare din S.U.A.
De ce?
De ce s-o faci? Ei bine, aici este ceva mai complex. Nu te vom îndruma nici s-o faci, nici să n-o faci, te vom susține oricare ar fi decizia ta. Totuși, dacă alegi s-o faci, fii cu băgare de seamă. În primul rând, dacă nu ești ferm convins să te lași colorat pe viață, nu o face. Mai bine rămâi cu teama aia decât cu regretul mai târziu. Fii sigur pe tine și mergi la salon cu inima împăcată. Apoi, caută să ai o idee cât mai exactă a ceea ce urmează să îți tatuezi.
Doare?
Bineînțeles că da. Întotdeauna doare când vă faceți un tatuaj. Culoarea este introdusă în piele cu ajutorul acelor, însă nu este o durere ce nu poate fi suportată. Este dificil să particularizăm gradul de durere, deoarece acesta diferă de la individ la individ, în funcție de locul în care este făcut. Cu cât sunteți mai relaxați și mai răbdători, cu atât procesul va fi mai ușor de suportat. Tatuajul se face fără anestezie și este interzis consumul de băuturi alcoolice.
Ce se va întâmpla la bătrânețe?
Tatuajele pot fi permanente sau semipermanente. Dacă sunt realizate bine pe corp, acestea nu vor suferi schimbări majore. Sigur, cu timpul vor îmbătrâni și ele odată cu tine (și cu pielea ta), însă trebuie să acceptăm acest fenomen! Culorile se vor estompa, liniile se vor îngroșa puțin, iar liniile de detaliu, mai apropiate, vor avea tendința să se unească (de aceea se recomandă evitarea detaliilor).
Unde?
În ceea ce privește locul, fii sigur că ai mai multe opțiuni:
1. „Roxy Tattoo Design“ București, unde îți poți face tatuaje permanente, tatuaje semipermanente și tatuaje cover up (tatuaj peste un tatuaj existent). Programul este Luni-Vineri 14.00-20.00, iar sâmbătă 10 -16.00. Salonul îl găsiți în zona ștefan Cel Mare.
2. „Black Ink Studio“ este un alt salon autorizat de tatuaje și body piercing din capitală. Acesta se află în zona Universității, pe Bulevardul I. C. Bratianu, nr 27-29.
3. „Fashion Tattoo“ de pe Bulevardul Ion Mihalache, cel cunoscut ca „salonul lui Marius Niculae“ (fotbalist). Deși aici prețurile sunt mai ridicate, băieții se pot lăuda cu o treabă de calitate. Programul este Luni-Vineri 12.00-20.00, iar sâmbătă 11 -16.00.
4. „Industrial Tattoo“, de pe Ion Brezoianu, de asemenea, oferă oportunități una și una. Nu cunoastem prea multe detalii despre el, dar pare interesant si putin altfel, spun unii.
De asemenea, puteți încerca saloanele de tatuaje de prin mall-uri, dar nu este garantat ca totul este 100% igienic.
Cât?
Așteaptați-vă să dați mulți bani dacă vreți ca tatuajul vostru să arate sclipitor. Cu toate că se găsesc tot felul de negustori ambulanți la fiecare mal de drum, vă recomand să mergeți la un salon care se respectă, ceva mai profi. Deși dați ceva mai mulți bani pe tatuaj, cel puțin în acest fel puteți fi siguri (sau aproape siguri) că este ceva mai igienic, iar că respectivul nu-și va bate joc de pielicica voastră. Depinzând de mărime, culori și detalii, un tatuaj poate ajunge și la câteva sute de lei, dacă nu mai bine.
Sfatul Maimuței?
Lasă maimuța din tine afară! Atâta timp cât simți că este momentul și locul potrivit, colorează-te! Ai grijă, totuși la eventualele urmări, nu e bine să-ți regreți nici trecutul și cu atât mai puțin viitorul.
