Cutiuta cu maimute – Ice, ice, baby!

Cutiuta cu maimute - Ice, ice, baby!

Cutiuta cu maimute - Ice, ice, baby!

de Sabrina Canea – redactor
foto: Cătălina Cosma – fotoreporter al RCTP

„Mai dau volum la bas, îmi dă sângele pe nas
Şi aştept adrenalina să mă bage în extaz
Creierul cedează, muşchii se-ncordează, inima-mi pompează tare…“
Nu, nu vorbim de „Basul şi cu toba mare“, ci de ceva mult mai tare, mai ritmat şi mai puternic!

Ai vrut vreodată să te simţi erou? Nu tipul ăla de erou, care face o faptă măreaţă, faptă care, în cele din urmă, îţi va salva propriul fundul, ci un erou mai adevărat. Ai vrut să fii un erou pentru oraşul tău, ţara ta, continent ori chiar pentru întreaga lume? Ai vrut vreodată să te oprească lumea pe stradă, pentru a-ţi mulţumi printr-o strângere de mână plină de respect ori un zâmbet cald?

Hai, s-o luăm altfel: ce este un erou? Dacă tu crezi că mă refer la un erou d-ăla de zboară printre zgârie-nori şi bate la criminali ca la fasole, te înşeli amarnic. Un erou este o persoană care a făcut ceva mare din nimic, care prin propria simplitate şi talent a reuşit să dea întregii lumi un nou curs, sens. Nu-ţi trebuie super puteri, muşchi, un AK47, un bici sau un ciocan pentru a fi un erou, decât dacă-ţi doreşti să fii un alt clişeu al industriei de benzi desenate.

Nu e uşor să scrii istorie, iar asta mai ales atunci când paginile nu sunt numai şi numai ale tale. Povestea e simplă: istoria nu e numai a mea, a ta, a lor, sau a nimanui; e a noastră, a tuturora, ceea ce ne face munca de a dăinui în timp de zeci de ori mai grea. Chiar şi aşa, sunt persoane care trec peste acest mic obstacol, şi plonjează lin pe paginile istoriei cu un entuziasm desăvârşit. Aceştia sunt eroii despre care vă vorbeam, eroi ce găsesc în ei, în ciuda greutăţilor vieţii, curaj, dorinţă şi pasiune.

Cu ce vă corupem ediţia asta? Patinaj pe pâine, tată!

E nevoie să vă zic ce e aia? Nu cred. Cu toţii aţi dat cel puţin o tură pe patinoarul din Cişmigiu şi cu toţii aţi căzut acolo cel puţin o dată, aşa că sunteţi familiarizaţi cu sportul „extrem“. Dac-ar fi, totuşi, să descriu fenomenul pe scurt, n-aş spune că patinajul este un fel de role pe gheaţă, ci este dans pe gheaţă. Ceea ce îl face unic şi nemaiîntâlnit este graţia pe care o resimţi pe gheaţă şi, totodată energia miraculoasă pe care patinele o ascund înăuntrul lor.

Totuşi, ceea ce mulţi dintre voi nu ştiu e că, pentru a aveam acel program scurt sau lung televizat timp de două minute cel mult, ai de muncit ani şi ani. Patinajul nu este un sport uşor. În ciuda graţiei şi energiei debordante cu care ne-am obişnuit de la televizor, el implică mult efort, multe sacrificii şi multe căzături pe gheaţă.

Curioşi? Hai să facem o călătorie în timp şi să vedem cum s-a gândit omul să danseze pe gheaţă!

Cum a luat naştere?

Ca să ajungă ceea ce este astăzi, un sport extraordinar de spectaculos, cu audienţe incredibile în timpul Jocurilor Olimpice, care ne surprinde de fiecare dată şi parcă redă o oarecare energie vieţii noastre, patinajul artistic a călătorit în timp pentru aproximativ 200 de ani. Toată povestea asta îngheţată (hehe!) începe prin 1772, când Robert Jones, un locotenent britanic de artilerie, îşi publică al său Tratat despre patinaj („A Treatise on Skating“). Bănuiesc că vă daţi seama că ceea ce însemna atunci patinaj n-are nici cea mai mică legătură cu ceea ce înţelegem astăzi prin patinaj.

Concursuri de patinaj se organizau pe ici, pe colo, iar în cadrul unui număr de patinaj nu se cunoşteau încă norme universal-valabile, reguli sau sărituri nebune. Fiind un sport născut în inima Marii Britanii, patinajul prindea o siluetă tipică englezilor: ţeapănă şi formală. Ce însemna un număr de patinaj la sfârşitul secolului al XVIII-lea? Ei bine, pe gheaţă puteam vedea doar bărbaţi, dat fiind faptul că ei erau singurii admişi în practicarea acestui sport, iar, în cele din urmă, în numărul lor nu se putea regăsi niciunul din adjectivele „creativ“ sau „original“. Tot spectacolul stătea în desenarea unor figuri în formă de cercuri şi opt-uri pe gheaţă, de unde şi numele sportului de „figure skating“, nume care s-a păstrat, deşi programul patinatorilor s-a moificat considerabil.

Cutiuta cu maimute - Ice, ice, baby!

Cu toate acestea, venise la un moment dat timpul ca cineva să ridice ştacheta, iar acela avea să fie Jackson Haines. Considerat astăzi „părintele patinajului artistic modern“, Haines a fost cel care în 1864 şi-a uimit publicul prin introducerea muzicii pe fundal în timpul numărului său, dar şi prin integrarea mişcărilor de dans. Totodată, Haines a fost primul care a purtat patine a căror lamă era prinsă de gheată cu şuruburi, ceea ce i-a acordat libertatea de a se învârti şi sări pe gheaţă. Partea proastă a poveştii e că americanii nu l-au înghiţit pe Haines, ceea ce l-a făcut să plece în partea opusă a lumii, la Viena, unde avea să fie mult mai apreciat. După ani buni de patinaj şi după ce înfiinţează la Viena forul conducător în patinajul artistic, Jackson moare la 35 de ani din cauza unei pneumonii, şi, măi să fie, americanii şi-au adus aminte de el! Deşi toată viaţa i-au dat cu şutul în fund, odată cu moartea sa spontană, americanii l-au recunoscut pe Jackson Haines ca unul de-al lor, iar abia în 1914 stilul său de a patina a început a fi folosit.

Ce a urmat? Bănuiesc că ştiţi şi voi, dacă v-aţi mai uitat aşa pe le televizor când erau competiţii de patinaj artistic, mereu există vocea aia pe fundal care behăie multe cuvinte pe care tu nu le ştii şi, logic, îţi dai seama că ceea ce spun ei are legătură cu programul patinatorului. De la Axel (1882), la Salchow (1909), Rittberger (1910) şi până la Lutz (1913), vorbim de sărituri extraordinare pentru perioada în care au fost executate, sărituri în spatele cărora stau oameni, oameni care le-au executat pentru prima oară în competiţiile vremii, intrând în vocabularul disciplinei. Şi încă o chestie mişto! Până în 1924, patinajul era inclus în Jocurile Olimpice de vară – fuck logic, aşa-i? Probabil din ’24 lumea s-a mai deşteptat, iar începând cu J.O. din Chamonix, Franţa din acelaşi an, patinajul a devenit sport de iarnă. Măi, să fie!

Să nu vă gândiţi, totuşi, că apele au stat liniştite până azi – din contră! Şi-n patinaj cunoaştem mici revoluţii. Prima a fost în 1908, când britanica Madge Syers câştiga argintul olimpic. În momentul doi, Federaţia Internaţională de Patinaj a luat foc, deoarece considerau a fi inadmisibil ca femeile să concureze împotriva bărbaţilor. Mai mult, proba pe perechi (survenită tot în 1908, unde aceeaşi Madge Syers şi al ei soţ, Edgard, sunt premiaţi cu bronzul olimpic) era considerată indecentă, fiind chiar interzisă în unele ţări.

După şapte ani de zile de ţinut patinele în cui – Primul Război Mondial, se înţelege de ce n-au mai avut loc competiţii de patinaj – cunoaştem viitorul fenomen, Sonja Henie. Deşi la prima competiţie internaţională majoră la care a participat s-a clasat pe ultimul loc, experienţa nu avea să se mai repete. Începând cu 1927, Sonja a spart gheaţa, luând toate titlurile posibile, fiind singura patinatoare din istorie care a luat trei titluri olimpice consecutive. Totuşi, ceea ce a transformat-o într-o legendă este modul în care a schimbat la faţă patinajul.

Ca nimeni înainte ei, Sonja a folosit muzica în propriul avantaj. Adolescenta din Norvegia a prezentat programe atent coregrafiate, cu elemente care „curgeau“ unele din altele, în ton cu ritmul muzicii. Şi nu numai că Sonja patina cu totul diferit, dar arăta şi altfel. Într-o perioadă în care patinatoarele evoluau în competiţii îmbrăcate ca pe stradă, cu fuste lungi, care limitau mişcările, şi cu patine de culoare neagră, ca băieţii, Sonja a venit la concursuri cu fuste scurte până la genunchi şi cu patine albe – o costumaţie pe care o considerăm astăzi obişnuită, pe-atunci era o extravaganţă.

Cutiuta cu maimute - Ice, ice, baby!

În cele din urmă, începând cu 2005 s-a schimbat şi sistemul de notare, după ce la Jocurile Olimpice din 2002 s-a acordat „zecele Nadiei“ unei perechi de ruşi. De ce s-a schimbat? Se pare că, în timpul competiţiilor, juraţii ar fi fost constrânşi de Federaţie pentru a favoriza anumiţi concurenţi, ceea ce a determinat oficialii să ia măsuri, astfel încât să nu se mai poate acorda nota maximă cuiva.

De ce? Cum de ce să patinezi?!

Patinajul artistic este un sport foarte plăcut, efortul fizic trecând aproape neobservat, mai ales dacă dificultatea exerciţiilor creşte ponderat. În cazul în care tot antrenamentul este conceput de către instructor ca un joc, tot conceptul de sport pe gheaţă vi se va părea mult mai fun, şi veţi învăţa şi mai uşor să patinaţi.

Patinajul artistic este un sport foarte complex, dezvoltând condiţia fizică, elasticitatea, forţa musculară, rezistenţa cardio-vasculară şi a articulaţiilor, concentrarea, coordonarea, atenţia distributivă la stimulii auditivi şi creativitatea. Solicită foarte mult sistemul osos şi cel muscular al picioarelor, articulaţiile genunchilor şi gleznelor, dar şi coloana vertebrală.

Trebuie, de asemenea, să ştii că patinajul artistic este un sport de compresie, puţini dintre sportivi fiind înalţi. Prin natura exerciţiilor şi elementelor ce-l compun, în mare parte sărituri şi rotaţii, acestea încetinesc creşterea, dar asta nu înseamnă că toţi patinatorii sunt mignioni.

Aşadar, patinajul este un sport care te dezvoltă foarte mult, atât fizic, cât şi mintal.
Unde?

Trist este că în România, în momentul de faţă, mai există doar trei stadioane olimpice: unul la Miercurea Ciuc, unul la Sfântul Gheorghe, iar cel de-al treilea la Braşov. Aşadar, stăm foarte prost la capitolul „patinoare olimpice“. Dacă e să vorbim de Bucureşti, singura bază olimpică – Flamaropol, patinoarul din complexul Lia Manoliu – se află în construcţii de ceva timp, deci inaccesibil. Iar chiar de-ar fi fost, rar era destinat patinatorilor, dat fiind faptul că este destinat mai mult hockey-ului. Deci unde se antrenează lotul nostru? Pe la patinoarul din Afi Palace, ceea ce este destul de trist.

Cutiuta cu maimute - Ice, ice, baby!

Ce anume rămâne? Afi, Cişmigiu, Floreasca, deci patinoare publice, ceea ce nu e tocmai încântător. Cui i-ar plăcea să facă performanţă împiedicându-se d-un ţânc căruia îi curg mucii pe patine?

Echipament special?

De la patine, la costumul de antrenament şi cel de concurs, toate trebuie să fie disponibile oricând pentru patinator.

Într-adevăr, dacă vrei să faci performanţă, există anumite „fiţe“ la nivel de echipament. Patinele de calitate sunt cele din piele, cu şiret, adaptabile piciorului printr-un procedeu de încălzire, cu lamă din oţel sau din aluminiu, forma specifică şi cu zimţi în capătul din faţă al patinei. Desigur, acest tip de patine nu se poate găsi pe toate drumurile, aşa-i?
După fiecare utilizare, patinele trebuie îngrijite – lama trebuie ştearsă cu un prosop şi păstrată uscată. Patinele se lasă să se aerisească pentru ca interiorul să nu stea prea mult umed, iar la un anumit interval de timp pe care îl apreciezi singur, lamele patinelor trebuie ascuţite.

Cât?

Pe cât de frumos, pe atât de scump. De la bun început, pentru a trata patinajul ca sport de performanţă, deci pentru a-l lua în super-serios, trebuie să ştii că la patinaj nu te încalţi cu ghetele şi, gata, ştii să faci o cvadruplă. Nu, pentru a fi un bun patinator trebuie să faci atât gimnastică, forţă, cât şi balet. Totodată, dacă vrei să fii cel mai bun, un antrenor de top costă ceva mai mult. Să facem o comparaţie: un antrenor mediu îţi poate cere 20-30 de lei pe oră/şedinţă, pe când cel mai bun patinator din ţară, elita deci, poate urca până la 100 de lei pe oră/şedinţă, dacă nu mai bine.

De asemenea, pentru a face din hobby-ul tău un viitor, îţi vor trebui vreo trei, patru şedinţe pe săptămână. Dacă faci un calcul simplu, rezultă o poală de bani! La care nu am pus patinele, pe care le găseşti şi la un milion şi la două şi la trei, şi putem urca mult şi bine la sumă.
Nu în ultimul rând, ai nevoie de costume, numai unul fiind de la vreo 500 de lei în sus. În funcţie de nivelul de performanţă, implicarea în competiţii, producător şi calitate, preţul poate urca până la 4000 de lei. Nu putem spune, deci, că patinajul şi-l poate permite oricine, din păcate. Poate că acesta este şi motivul pentru care patinajul este slab practicat în România. Tot pe lista de „must have“ intră şi pantaloni lejeri, de obicei elastici, din microfibră şi lycra (care sunt între 30 şi 100 de lei), mănuşi (10 lei), încălţări sport (de la 150 de lei în sus), un trening (aproximativ 200 de lei) şi rucsac pentru patine (100 de lei). Nu în ultimul rând, nu trebuie să uităm de ascuţirea patinelor, care este între 10 şi 50 de lei.

Trebuie să iei în considerare şi că există costuri adiacente concursurilor, mai ales dacă alegi să faci performanţă, legate de transport, costumaţii, cazare, care, de obicei, sunt acoperite de clubul de care aparţii.

Cutiuta cu maimute - Ice, ice, baby!

Regim alimentar?

Pentru că este un sport care solicită foarte mult sistemul nervos, muscular, articular şi osos, este indicat să nu bagi în tine toate rahaturile, ci să te îndrepţi mai mult spre lactate, proteine din carne de pui, curcan sau vită, soia, fasole, mulţi carbohidraţi din cereale integrale şi legume şi neapărat două porţii de fructe, zilnic.

Dulciurile nu sunt complet interzise, însă este indicat să fie înlocuite cu fructe dulci. Cum regimul alimentar stă la baza condiţiei fizice a copilului, excesele sunt total interzise.
Nu cred că mai trebuie să zic că fast-food-ul este complet interzis, nu? Ei, pentru „glorie eternă“ faci sacrificii, nu? N-ajungi într-o singură zi campion olimpic.

Sfatul maimuţei?

Ai patine, n-ai patine, gheaţa acelaşi gust are, ca să zic aşa.

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published.