Cand credinta este raspunsul

Cand credinta este raspunsul

Cand credinta este raspunsul

de Raluca Băceanu – redactor
foto: Ion Mateş – fotoreporter

Sunt momente în viaţă când trebuie să treci hopuri, fie ele mai mari sau mai mici. Cumva, ele fac diferenţa şi ne fac să apreciem momentele de fericire mai mult.

Doar că, atunci când le trăieşti, pur şi simplu nu te poţi detaşa şi în niciun caz nu te gândeşti că „vai, asta e doar ceva peste care să trec“. Nu. Se întâmplă să simţi în acele clipe că nu vei mai putea să revii la punctul de echilibru.

Dar de ajuns cu descrierea. Tuturor ni se întâmplă şi ni se va mai întâmpla. Dar e important ca atunci când ai mintea limpede să găseşti o cale de a putea ,,preveni“ simptomele.

M-am întors de curând de la Şcoala de Vară de la Sighet. Conferinţele s-au ţinut la Memorial. E un loc cutremurător, v-o spun la modul cel mai serios.
Abia acum am realizat unele treburi, iar asta datorită Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei.
Nu aveam habar cât de multe au putut îndura românii închişi, aproape mereu fără motiv, sau cel puţin, nu unul real...

De departe m-a impresionat cel mai mult cazul psihologului Nicolae Mărgineanu, care a fost condamnat la ani grei în închisoare în timpul regimului comunist.
Pentru a afla mai multe detalii despre viaţa acestui remarcabil om, vă invit să vizionaţi documentarul ,,Amfiteatre şi închisori“, în regia fiului lui, Nicolae Mărgineanu Jr..
Acest bărbat a fost plimbat din 1948, timp de 16 ani, prin puşcăriile Malmaison, Jilava, Piteşti, Aiud şi Gherla.

Vizionând documentarul am tot încercat să îmi explic cum de acest om a reuşit să reziste 16 ani în temniţă, bătut, chinuit să dea declaraţii uneori şi de mai multe ori pe noapte. Cea mai lungă declaraţie a sa numără 100 de pagini!

16 ani. Te întrebi, cum a reuşit un om să reziste atât de mult timp, departe de familie, fără să îşi piardă minţile?
Apoi răspunsul: prin credinţă.

Buuun. Deci omul ăsta, şi mulţi alţii până la urmă care au trecut prin infernul închisorilor comuniste, au rezistat doar prin credinţă?
Da, răspunsul este da. Dă-i omului ceva în care să creadă cu toată fiinţa lui, şi va crede.

Mi-am dat seama că poate asta lipseşte generaţiei noastre. Avem libertate, dar preferăm să ne ascundem într-o carapace de individualism când am putea să ajutăm. Trăim – vă rog să conştientizaţi că totuşi aşa este! – într-o ţară democrată, dar nu reuşim să o perfecţionăm, ci plecăm să aducem contribuţii altor ţări. Nu ne mai interesează binele colectiv, nu suntem uniţi, ne complacem în indiferenţă şi lucruri mărunte existenţiale…

Credinţa e lipiciul care ar putea să ne unească. Dar nu. Omul doar la greu spune în gând un ,,Doamne ajută!“, dar doar atunci… şi probabil că după ce îşi revine, uită să mulţumească.
Nu mai credem în nimic. Dar suntem impresionaţi când vizionăm un documentar ca cel menţionat mai sus, când vedem cum un om poate supravieţui atâtor chinuri doar prin rugăciune şi prin convingerea că dreptatea va învinge.
Şi pentru el a învins, ce-i drept, poate mai târziu. Dar sunt sigură că ar fi vrut ca posteritatea să cunoască ce a fost, cum a fost şi cum se poate trece.

Eu zic că ar cam fi cazul să ne stabilim nişte priorităţi, indiferent de cât de la pământ suntem sau credem că am fi, fie noi, individual, ca oameni, fie noi, ca popor ce parcă se destramă. Dar înainte de toate să ştim că trebuie să credem cu convingere că vom reuşi să facem ceva mai bun din această ţară, sau, de ce nu, din această lume.

Încă o dată, credinţa e lipiciul. Fie ea de orice fel.

P.S Vizionaţi documentarul şi mintea vi se va deschide mult mai mult.

Recommended Articles

5 Comments

  1. Genial articolul. Although nu am vazut documentarul, primele 3 paragrafe sunt, din nefericire, atat de adevarate. Nu am trecut prin asa ceva inca, stiu ca va trebui o data/de mai multe ori actually, in viata mea, insa ma apuca groaza cand ma gandesc ca eu de acum ma inspaimant de lucruri minore.

    Cat despre credinta mea, pot sa spun ca sunt crestina, si da, cred in Dumnezeu, mai exact in Iisus Hristos, and basically tot ce tine de ortodoxism. Ma inchin cand trec pe langa o biserica si ma rog la Dumnezeu sa fie totul bine (doar atat vreau, sa fie ok..nu sa fie one way or another, just sa fie bine). Din toti prietenii care ii am, only ~30% cred intr-un Dumnezeu, oarecare, fie si random, gen ok frate, admit ca e o fiinta superioara care ne-a creat. Nu cred ca se vor ruga in momente de cumpana (da, might sound lame, i know) acelui Dumnezeu, deci in acest sens credinta nu ii va ajuta sa treaca peste x chestie, in my opinion. Restul sunt atei convinsi. Ok, Big Bang probably or whatever, ne nastem din pamant, ne intoarcem in pamant. Ok, yeey pentru atomii mei, they will go on, dar cu sufletul meu cum ramane?
    Eh, tocmai de-aia cred intr-un Dumnezeu. Vreau sa cred ca exista ceva mai mult decat lumea asta, o lume mai buna dupa moarte. Gandul asta poate ajuta, zic eu, intr-un moment de cumpana cand iti moare cineva drag -Doamne fereste!!!-
    Though, nu sunt adepta chestiilor extremiste de genul, fara sex inainte de casatorie ca e pacat, fara nu stiu ce ca e pacat, si nu, nu merg la biserica pentru ca stiu ca sunt babele care barfesc orice misca pe acolo, si orice om nou, care poate a venit cu gand bun, popa cere bani (spovedanie, orice) ca nu are &co. N-ai batic pe cap cand esti in biserica si esti muiere! Aoleu, iesi afara! Esti muiere, n-ai voie in altar! Ok, am vazut gen cum arata unul de afara, si nu, nu imi doresc cu ardoare sa intru in camera aceea…..but still!!! de ce nu au voie femeile? Chestii de genul mi se par lame. Probabil au fost adaugate de oameni si de mentalitatea lor de-a lungul timpului..dunno…Oh da, si nu am citit Biblia inca! O am pe birou totusi, vreau sa ma apuc sa o citesc, macar sa stiu mai multe despre religia in care apartin (aka m-au botezat si invatat/insuflat ideile astea, parintii, bunicii etc si eu le-am preluat and agreed with them).

  2. Raluca Baceanu - Editor Online

    Andreea, feedback-ul de la tine mi-a cam adus un zambet pe buze. Chiar nu ma asteptam. Credeam in schimb ca se vor inghesui cativa care nu cred in nimic ca sa critice “naivitatea” mea. Oricum, toti zic un “Doamne ajuta” in unele clipe de pericol, inainte de examen…doar ca e muuult mai cool sa fii ateu sau sa fii stiut drept ateu… In sfarsit, eu acum vreau sa cred ca dupa momente de cumpana oamenii se gandesc sa mai si multumeasca inapoi. Pana la urma, sa ne gandim. Apelam la credinta doar cand avem probleme. E ca si cum ai apela la un prieten doar cand TU ai o problema. Ceea ce e egoism pur. De asta as vrea ca oamenii sa CREADA si sa RECUNOASCA asta si cand sunt fericiti, cand le merge bine.

  3. Tine-o tot asa!

  4. Andra Maria Maciuca

    Foarte frumos, felicitari! Exact asa gandesc si eu, ma regasesc in totalitate in ce ai scris.

  5. Raluca Baceanu - Editor Online

    @ Andrei Z : asa voi face.:)
    @ Andra Maria Maciuca: multumesc mult si ma bucur ca te regasesti in ce am scris. 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published.