5-ul de la T.I.C.

5-ul de la TIC

5-ul de la TIC

de Casandra Săpoiu – seminarist
foto: designcollector.net

Am 15 ani, am trecut clasa a zecea, învăţ în Lazăr şi anul acesta am dat de „cea-mai-cea” materie, numită Tehnologia Informaţiei şi a Comunicării sau, mai simplu, T.I.C. Am avut noroc de 3 profi, toţi absolut geniali. Nu dau nume, dar sper că, dacă citesc asta, să fie mândri de părerea mea. Proful din semestrul 2, cu mai puţin de 10 ani mai mare ca noi, a fost, de fapt, un prieten mai mare pentru noi, un prof pe care nu o să-l uităm prea curând. Personal, n-o să uit nici ideea proiectului pentru nota finală, pe care l-am avut de realizat: Tinerii şi internetul.

Vreau să vă spun că primul meu gând a fost „copy-paste de pe net, să nu mă chinui prea tare“. Apoi, „Proiectul ăsta merită mai mult de atât. Scriu la o revistă, am pretenţia că pot mai mult!“. Şi am putut: o analiză (subiectivă) a ceea ce înseamnă internetul pentru tineri (+ exemple cât mai elocvente)…

Poate proiectul meu sună deja banal, dar… Ai 17 ani, eşti în clasa a XI-a şi tocmai ţi-ai reamintit cine era persoana care te-a contactat aseara pe mess: un „vechi“ prieten de pe Hi5. Brusc, intri pe site şi-ţi reaminteşti de o perioadă „importantă“ din viaţa ta, când tot ce conta era numărul comentariilor primite şi al vizualizărilor. Eh, perioada Hi5 probabil că am avut-o mare parte dintre noi, asta până când, evident, am dat cu ochii de Facebook! Te sperie puţin pagina de pornire cu o mulţime de informaţii pe care trebuie să le dai. Vezi că-ti cere numele real… Ah, păcat că nu mai poţi pune chestii cu „Printze$a“ şi un milion de inimioare. Dar, lasă, e mai bine ca fanii tăi să te cunoască așa cum eşti de fapt! J Ai trei variante: anonimul (cu 3 – 4 like-uri şi nu mai mult de două sute de prieteni), cei ce au fb-ul în sânge (mobile uploads, like-uri peste 50 şi câteva sute de prieteni, fani îi numesc eu) şi „divele online” (mii de like-uri şi de prieteni), incluzând şi varianta masculină, desigur!

La ce se referă 5-ul din titlu? Nu, nu e nota mea… (sau e, dar ori 2!). Se referă la topul alcătuit de mine, un top unde „se bat“: Facebook – Tumblr – Youtube – Google – IMDb. O să vorbesc puţin doar despre legătura dintre primele două, pentru că e cea mai întâlnită, deşi eu le-am analizat pe toate, „cum merg din una în alta“. Deci, toată lumea a întâlnit măcar o dată pe Facebook o poză care avea în descriere şi la comentarii inimioare şi „awww“. CEA care a postat poza, trebuie să fie fată, sigur!, ştie că va avea câteva like-uri în plus dacă postează ceva de genul. Oricum, dacă a pus o poză aşa, cu siguranţă mai are „în repertoriu“ şi altele. Dar fata, deşteaptă, desigur, le păstreză pentru „zile negre“ în care nu are prea multe like-uri de la fani.

Revenind la top, nu o să zic decât atât: totul se învârte într-un cerc în care dăm like la orice: căutăm pe facebook diverse persoane, emitem fraze „profunde“ sau le preluăm din melodii şi le găsim potrivite să ne descrie pozele, informăm persoane cu privire la ce ni s-a mai întâmplat etc.

Concluzia mea ar fi că cele 5 menţionate nu pot merge decât împreună, alcătuind un tot unitar ce caracterizează generaţia tânără de azi.

Primesc LIKE?

Recommended Articles

3 Comments

  1. Si daca primesti un “+1” ? 🙂

    1. Ce tare e “+1″ :).

  2. Foarte bun, mă bucur că nu te-ai plafonat. Iar la finalul zilei, ca să rezum altfel ceea ce vrei să spui, omul vrea să se impune prin ceva. Unii aleg standardele, majoritatea fetelor alege doar prosteala cu “aww, suit” și inimioare.

    Unii pierd și 10 minute la meșterirea statusului de Facebook sau Twitter.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *