Teen Press 
foto: Marius Dobre – colaborator foto
Marţi, 9 august, ne-am întâlnit cu Aylin Cadîr pe terasa cafenelei „Tête-à-Tête“, unde se făceau ultimele pregătiri pentru seara franţuzească anunţată cu ceva timp înainte. Pe Aylin Cadîr aţi văzut-o cu siguranţă în serialul „Cu un pas înainte“ (2007), difuzat pe Pro TV, iar din toamna trecută are un nou proiect jazz la care lucrează şi în prezent. Energică, veselă şi foarte sociabilă, cântăreaţa şi actriţa de origine turcă ne-a acordat un interviu în care ne vorbeşte despre cariera sa în plină ascensiune.
R.: Ce ne pregateşti în seara asta la „Tête-à-Tête“?
A.C.: În seara asta avem un spectacol de muzică şi poezie franţuzească – avem chansonuri franţuzeşti şi poezii ale unor autori francezi, spuse în română. Să nu credeţi că facem spectacol pentru ambasada franceză :-). Asta se pregăteşte în seara asta. Şi iese foarte bine. Am avut câteva repetiţii şi iese frumos.
R.: Cum te pregăteşti sufleteşte înainte de un spectacol?
A.C.: Repet cât se poate de mult, ca să fiu liniştită înainte. Şi asta se întâmplă acum: sunt foarte relaxată. Şi dorm bine!
R.: Ţi-ai dorit dintotdeauna să cânţi jazz sau a fost o decizie de moment?
A.C.: Nu cred că poţi să iei o decizie de moment în mediul ăsta. A venit în timp. Cumva, tot ascultând muzică şi repetând, cântând, mi-am dat seama că pe zona asta îmi merge foarte bine.
R.: În ce proiecte eşti implicată momentan?
A.C.: Păi, avem spectacolul ăsta. În toamnă o să fie ceva, dar nu pot să zic că e secret. Mai am nişte piese de teatru în care joc şi care se tot joacă. În octombrie merg cu „Lecţia“ în Macedonia. E un spectacol regizat de Horaţiu Mălăele, alături de care interpretez, iar din distribuţie fac parte şi actriţele Victoria Dicu şi Natalia Călin.
R.: Povesteşte-ne puţin despre experienţa ta ca actriţă. Cum te-a influenţat?
A.C.: De exemplu, în muzică mi se pare că fiecare piesă o gândesc ca pe o poveste. O gândesc nu atât ca note şi cum s-o cânt, ci mai mult ce aş vrea să transmit. Eu cânt mai mult ca o actriţă decât ca o cântăreaţă. Şi în viaţă cred că m-a influenţat; analizez oamenii, mă uit foarte bine. Sunt mai atentă la gesturi, la ce e în spatele lor.
R.: Este viaţa personală o sursă de inspiraţie pentru munca ta?
A.C.: Da, întotdeauna. De fapt, nu ştiu dacă e neapărat o sursă de inspiraţie, căci atunci când în viaţa ta privată merge bine şi eşti liniştit, toate lucrurile se leagă foarte bine. Şi viceversa.
R.: Retrăieşti pe scenă anumite experienţe din viaţa ta?
A.C.: Cred că da, dar nu sunt lucruri concrete. În funcţie de ce piese şi ce versuri sunt, mă gândesc nu numai la lucrurile mele, care mi s-au întâmplat mie, ci şi la lucruri pe care le-am văzut sau le-am citit. Sau mă uit la un om din sală şi se întâmplă ceva, se creează o conexiune cu publicul care e mult mai directă în concerte decât în teatru.
R.: Privind în urmă, care crezi că este cea mai mare realizare a ta?
A.C.: Când am terminat „Cu un pas înainte“ mă gândeam: „Doamne, să nu fie ăsta momentul meu de glorie…“, căci aveam doar 20 ani. Da, sper că nu e ăla; dar nu cred, personal nu cred că acela poate fi momentul meu de glorie. Nu cred că l-am atins încă. Sper că va veni.
R.: Şi cel mai mare regret?
A.C.: Regret… Nu am regrete. Je ne regrette rien!
R.: Până acum am vorbit despre carieră. Mai ai timp şi pentru hobby-uri?
A.C.: Da, întotdeauna. Am şi zis odată că cine nu are timp liber, să-şi găsească. Mi se pare foarte important. Ca sursă de inspiraţie, ca mod de a privi lucrurile mi se pare important să ai timp liber. Ce hobby-uri am eu… Mă plimb prin parc cu căţelul meu, mă mai plimb cu bicicleta din când în când. Am o bicicletă superbă! Merg foarte bine, am învăţat acum doi ani pentru un film, „Omega Rose“, care o sa apară la anul. Îţi dai seama, să înveţi să mergi pe bicicleta la 23 de ani! Eram plină de julituri! Şi mi-am luat o bicicletă foarte frumoasă, prima oară când am ieşit cu ea era să calc pe cineva :-). Apoi mi-ar plăcea să fac waveboarding, dar asta, aşa, pe viitor.
