Am stat de vorba cu Mihai Malaimare

Interviu Mihai Malaimare_Ioana Gheorghiu_seminarist-4

de Ana-Maria Abaluta- reporter
foto:Ioana Gheorghiu- seminarist

Am reuşit să stăm de vorbă cu Mihai Mălaimare – actor, scriitor, profesor şi fost politician, dar nu în ultimul rând, director al Teatrului „Masca“. După o scurtă discuţie relaxată, începem interviul aproape fără să ne dăm seama.

Reporter: Acum ceva timp, când v-am întrebat cum v-aţi ales meseria de actor, aţi spus că v-aţi născut actor! Ne puteţi spune la ce vârstă şi cum v-aţi dat seama că aceasta este vocaţia dumneavoastră?
Mihai Mălaimare: Mi s-a spus în clasa a V-a că voi fi actor şi am crezut! Te naşti actor şi porneşti pe un drum de pe care nu poţi să deviezi, orice ai face tot aici rămâi.

R.: Dacă nu aţi fi fost actor, ce meserie aţi fi ales?
M.M.: Puteam să fiu orice şi aş fi fost poate la fel de bun, dar nu cred că aş fi putut să fac cu aceeaşi pasiune altă meserie!

R.: Bănuiesc că aţi avut diverse roluri pentru care a trebuit să studiaţi personajul pentru a-l înţelege. Care este cel mai nebunesc lucru pe care l-aţi făcut pentru a intra în pielea unui personaj?
M.M.: În cazul meu, experienţele sunt mai speciale. Eu nu am jucat foarte mult, am jucat însă suficient cât să fiu liniştit. Cea mai interesantă experienţă s-a petrecut la 23 de ani, când terminasem facultatea şi a venit un tânăr regizor să mă invite să joc în spectacolul lui de absolvire. Eu eram deja absolvent de un an de zile, eram actor la Teatrul Naţional şi am jucat un rol pe care ar fi trebuit să îl joc acum! Am fost bun, dar nu poţi fi de-adevăratelea când ai 23 de ani şi trebuie să joci un rol de 65 de ani. Într-un fel, cariera mea s-a frânt acolo fiindcă dincolo de acest personaj nu mai există nimic, era unul dintre imensele roluri ale unei posibile cariere unui actor. După aceea, am înţeles că de fapt totul este relativ şi că meseria asta este făcută să o iubeşti, nu să te iubească!

Interviu Mihai Malaimare_Ioana Gheorghiu_seminarist-2

R.: Aveţi vreun personaj de suflet?
M.M.: Nu! Am avut, mi-a fost refuzat, iar din clipa aceea toate personajele îmi sunt dragi, dar niciunul nu doarme cu mine în pat!

R.: În ce piese veţi putea fi văzut începând cu această toamnă?
M.M.: Joc în câteva dintre spectacolele puse de mine la Teatrul „Masca“, dar ştii, când montezi tu un spectacol nu poţi să te distribui într-un rol foarte mare. Deşi pretind că am această abilitate, nu sunt Napoleon, nu pot face şapte lucruri simultan. Sunt de văzut în „O noapte furtunoasă“ de Caragiale. În general sunt de simţit, fiindcă majoritate a spectacolelor Teatrului „Masca“ îmi aparţine!

R.: Ce se află în spatele a ceea ce văd oamenii pe scenă?
M.M.: În primul rând, un actor ar trebui să fie un om obişnuit, pe care să nu-l recunoşti pe stradă. Marii actori trec nebăgaţi în seamă. Dincolo de scenă, suntem oameni normali, cu necazuri, cu speranţe, cu gânduri frânte sau împlinite, oameni care punem murături, care facem copii, care bem cafele, care întârziem la întâlnirea cu voi.

R.: Cartea sau filmul?
M.M.: Aş zice că le prefer pe amândouă! Cartea îmi provoacă bucurie teribilă atunci când am vreme să o citesc, filmul mă ţine treaz, mă ţine în priză şi îl prefer şi pentru motivul că îmi doresc enorm să joc în film şi cred că nu o să apuc!

R.: Ce este teatrul?
M.M.: Teatrul este o şmecherie, un fals de la un capăt la altul, dar fără de care nu putem trăi.

R.: Ce ne puteţi spune despre lumea teatrului românesc?
M.M.: Este o lume cu speranţe mai mari decât puteri, e o lume în care se înfruntă un sistem instituţional cu un sistem underground. Eu prevăd moartea sistemului instituţional, în detrimentul calităţii. Spun asta cu riscul de a exagera, sunt şi acolo actori buni şi spectacole reuşite, dar majoritatea se arondează, din păcate, ideii de comerţ.

R.: Îi îndemnaţi pe tineri să urmeze actoria?
M.M.: Nu e nevoie să îi îndemn. Îi îndemn doar să lupte pentru crezul lor, să nu tânjească după o glorie imediată.

R.: Ce ne puteţi spune despre perioada în care aţi predat pantomimă la Viena?
M.M.: În primul rând am descopertit un oraş superb, apoi nişte studenţi care chiar erau dornici să înveţe. Am avut o perioadă de relaxare, departe de nebunia de aici, am putut să îmi pun gândurile în ordine.

R.: Dar despre perioada în care aţi făcut parte din Parlamentul României?
M.M.: Şi asta a fost o perioada interesantă! Mi-am făcut datoria faţă de teatru, faţă de ţară. Nu vreau să mai am de-a face cu politica, e un teritoriu în care orice ai face, te murdăreşti. Nu numai la noi! Politicianul român se aseamănă foarte bine cu politicianul german, francez sau chiar american! Ceea ce nu are politianul român încă, din păcate, este un popor care să aibă grijă pe cine trimite în Parlament.

Interviu Mihai Malaimare_Ioana Gheorghiu_seminarist-6

R.: Care este principala dumneavoastră caracteristică?
M.M.: Eu sunt fecioară, aşa că îmi place ordinea, sunt predispus la critică exagerată şi nedreaptă uneori. Nu sunt un tip uşor de suportat!

R.: Ce este viaţa?
M.M.: Viaţa are multe definiţii. Este o experienţă pe care o trăim de parcă ar fi adevărată! Dacă am putea să ne aducem aminte mereu că sufletul este nemuritor, că această trecere pe Pământ este doar o experienţă, am fi mai detaşaţi şi mai apţi să ajungem la nivelul de cunoştinţe care să ne permită trecerea într-un alt sistem. Viaţa este o experienţă!

R.: Ce nu înţeleg oamenii din viaţă?
M.M.: Exact asta! Viaţa are nevoie de linişte, iar oamenilor exact asta le lipseşte!

R.: Un defect al tinerilor de azi?
M.M.: N-au niciun defect, sunt exact cum eram şi noi.

R.: Ne puteţi povesti o întâmplare amuzantă din copilăria dumneavoastră?
M.M.: Nu-mi aduc aminte de întâmplări amuzante, dar îmi aduc aminte de una terifiantă! Aveam vreo trei-patru ani. M-a trimis mama să aduc nişte ulei sau făină de la o vecină şi era noapte cu lună plină, era o atmosferă horror. Peste drum era o casă cu un balcon. În acea casă locuiau trei babe, iar noi, copiii din cartier, spuneam că sunt vrăjitoare! Întorcându-mă cu sticla de ulei sau kilogramul de făină, nu mai ştiu, le-am văzut pe vrăjitoare în balcon, stăteau nemişcate şi cu razele lunii căzând pe ele! M-am speriat îngrozitor, mama m-a găsit acolo mut. Imaginea acelor persoane mi-a rămas şi acum în minte! Acum rad, dacă vrei, asta este pentru mine o întâmplare amuzantă acum, dar la vremea respectiva nu era aşa!

R.: Ce pasiuni mai aveţi, exceptând teatrul?
M.M.: Îmi place să cultiv! E grozav, fiindcă ai sentimentul în fiecare an că dai drumul la viaţă. E grozav! Îmi mai place să joc tenis de câmp, am fost un bun jucător când eram tânăr.

R.: Care este motto-ul dumneavoastră în viaţă?
M.M.: Ar putea fi mai multe, dar cel mai serios este să fim noi înşine!

R.: Ce le puteţi transmite cititorilor?
M.M.: Le transmit să citească! Este o ţară care începe să aibă probleme legate de cultură generală, de demnitate!

R.: Mulţumim pentru timpul acordat!
M.M.: Cu drag!

Leave a Comment