Sabrina Canea 
foto: Tehnoredacția R.C.T.P.
Dimineața, un singur lucru devine prioritar pentru mine: o cafea fierbinte. Cum să fie cafeaua mea? Pot spune că am ajuns la performanța ca gustul cafelei mele să difere de la dimineața la dimineața, deși nu schimb în vreun fel compoziția. Dar, până la urmă, așa e legea nescrisă a vieții: în fiecare zi suntem alții și, totodată, aceiași. Și așa este și cafeluța mea: în unele zile parcă se simte altfel gustul dulce al zahărului brun printre amărăciunea plăcută a cafelei, și-n altele amarul ăla e atât de dulce printre granulele de zahăr ce tind a-ți amărî ziua. Cu toate acestea, ea este exact aceeași cafea amărâtă. Totul e cu dus și-ntors.
Totuși, într-una din zilele astea, când cafeaua îți reprezintă nu numai necesitatea, cât și plăcerea, ai putea accepta mai puțin? Ai fi capabil să accepți jumătăți de măsură? Te-ai mulțumi cu mai puțin decât ești obișnuit ori decât meriți?
Eu nu. Merit mai mult. Meriți mai mult și merităm mai mult. D-asta voi spune tare și răspicat: nu merg spre falsuri, copii ori imitații ieftine. D-asta mă îndepărtez ușor și sigur de SELFIE-URI, iar pledez pentru AUTOPORTRET!
Cu toate că până și dicționarul britanic Oxford a recunoscut cuvântul și l-a introdus, practic în limbă, refuz să-l recunosc și eu! Nu, nu sunt de modă veche, tocilară sau mai știu eu ce apelative d-astea de la fundul sacului. Eu, pur și simplu, merg pe clasicism, frumusețe și esență: autoportretul în purul lui sânge.
Toată nebunia asta cu selfie-urile a pornit, zic eu, ca o jignire: cel mai probabil a fost o chestie pornită de niște fotografi amatori spre semi-prăfuleț așa, care, nereușindu-le autoportretele, s-au gândit să reușească și ei în viață într-un fel sau altul, iar acest mod simplu se pare a fi fenomenul „selfie“. La prima vedere, tuturor ni se pare șmecher, este? Câți dintre voi nu aveți așa ceva, și nu mințiți, că funcționăm cu toții pe stilul gloatei: dacă vezi la alții, vrei și tu, și așa devenim cu toții la fel, ca vitele. De altfel, astfel a devenit fenomenul în sine celebru, prin această plăcere inocentă de a încerca lucuri noi, ceea ce nu este totalmente rău.
Totuși, s-o iau cu începutul. De ce autoportretul în pofida selfie-ului? Se spune că atunci când pictorul își pictează muza, el, de fapt, își face un autoportret, căci își pune pe șevalet propriile sentimente, se așterne pe sine pe pânza albă. Așa și noi. Atunci când îți faci un autoportret – atenție! Nu selfie! – îți întinzi sufletul pe tavă spre a fi disecat, iar astfel, lași orice vizitator curios să vadă o părticică din tine, o latură a ta. Astfel, autoportretul se diferențiază de selfie, sau selfie-ul se diferențiază de autoportret (depinde cum pui accentul) prin aportul sentimental și emotiv pe care fiecare dintre noi îl transpune în propria-i reflexie, propria-i întruchipare a sinelui.
S-o luăm altfel. Ce este un selfie? Unii ar spune că este un stil de viață, în timp ce alții mărturisesc că fenomenul a devenit precum un cult, o nouă religie. Adevărul este că acest nou fenomen care ne abolește mințile, nu este nimic altceva decât o obsesie de moment. În același mod ne amintim și de Gangnam Style, Harlem Shake, Brooming și Twerking, drept fenomene virale ce au devenit pe o scurtă perioadă de timp obsesii, manifestări pe care le puteai vedea peste tot fără prea multă trudă, și care, în cele din urmă, s-au stins subit și fără o veșnică pomenire.
Dar, după cum spuneam, la nivel ideologic, întreaga idee este numai o jignire. Selfie-urile nu-și propun un anume lucru, nu tind să reliefeze vreo emoție, ci sunt doar tumori ale creierului. Când și de ce își fac oamenii selfie-uri? Răspuns: oricând și pentru a arăta „lumii“ diverse moace ori părți ale corpului (asta ca să nu zic craci, buci sau țâțe), căci altfel nu le pot numi. Iar aceste moace reprezintă stări, căci emoțiile nu răsar la minut, și nici nu-ți inspiră dorul de a imortaliza starea respectivă.
Autoportretul, pe de altă parte, te arată pe tine în „pielea goală“, cum s-ar spune. Îți oferă posibilitatea de a fi misterios, secretos și viclean în sute de moduri posibile.
Ai sute de poze, mă scuzi, selfie-uri, cu același zâmbet fals, zâmbet cu care vrei să ne cucerești pe toți și cu care vrei să ne arăți că nu-i nimic putred în Danemarca. Dar câte fotografii delicate, fine și misterioase ai? Astfel, autoportretul trece la gradul de artă. Căci zâmbetul tău nu va transmite aceeași emoție mereu într-un autoportret (asta ca să nu mai vorbim de calitatea fotografiei). Vei fi un alt fel de Gioconda și al ei zâmbet misterios.
Acuză-mă de sictir și te acuz de superficialitate! Acuză-mă de nepăsare și te acuz de vandalism! Oricum ai lua-o, oricum suntem categorii sociale diferite, n-ai ce-i face. Suntem cauze diferite și luptăm pentru scopuri diferite. Lumile noastre paralele nu se vor întâlni vreodată!
