Teen Press 
foto: Adriana Isăilă – seminarist foto
„Avem nevoie de 4 îmbrăţişări pe zi ca să supravieţuim. Avem nevoie de 8 îmbrăţişări pe zi ca să ne menţinem. Avem nevoie de 12 îmbrăţişări pe zi ca să creştem.“ – Virginia Satir
Pentru că îmi place să îmi încep pledoaria într-un ton optimist, fac introducerea cu un citat, ce m-a făcut să îmi dau seama că ar trebui să măresc porţia de îmbrăţişări pe zi, întrucât nu am decât un metru jumătate şi încă ceva, dar şi că Pământul ar fi un loc mai bun, dacă ar include mai multe îmbrăţişări.
Niciodată nu am înţeles care este rostul expresiei „pa“ la încheierea unei discuţii. Nu este o expresie formală, nici măcar amicală. Este un gest superfluu. De parcă persoana care o rosteşte încearcă să zică altceva şi nu reuşeşte să se exprime.
Pa… paradis… patiserie… papagal…panoramă…panaramă…pantomimă…parchet…pachet…pasiune… pariu… parcare… paralel… paraşută… paspartu… pahar… pandişpan… panglică… parfum. De ce să zicem „pa“, când putem la fel de bine să zicem „pandişpan“? Măcar „pandişpan“ sună mai afectuos decât „pa“.
Să spui „pa“ este cel mai convenţional, lipsit de profesionalism ori de afecţiune, mod posibil, pentru că nu exprimă nimic. Este o silabă mecanică şi la fel de expresivă precum un bocan. Este un gest mărunt, evident. Această superficializare s-a creat probabil inconştient, deoarece neglijarea virtuţilor e la ordinea zilei.
Prietenia, de exemplu, este lipsită de valoare. La un moment dat, prietenii au tendinţa să devină doar nişte străini cu amintiri. Politeţea este un act convenţional. Comportamentul oamenilor este nevrotic. Relaţiile interumane se sprijină pe ignoranţă.
Ignoranţa înseamnă fericire, spun unii. De fapt, este doar un mod prin care evităm realitatea. Dacă oamenii peşterilor ar fi fost nişte ignoranţi, atunci nu ar fi descoperit focul, nu s-ar fi străduit să supravieţuiască, pentru că le-ar fi fost mai uşor să dea colţu’ decât să alerge animalele sălbatice, să se hrănească şi să evolueze.
Fireşte că istoria se repetă, aşa că trebuie să ajungem să ne comportăm din nou ca maimuţele, pentru a fi capabili să depăşim condiţia de primată şi să atingem condiţia umană, capabilă să înţeleagă că este mult mai logic să trăieşti exprimând cuvintele pe care vrei să le rosteşti, nu să sugerezi, ci să-ţi exprimi clar sentimentele, dispreţul, nemulţumirea, consideraţia. Altfel aluneci în superfluu.
