Anger Management

anger management

anger management

de Emil Drăgănescu – redactor
foto: Ana Diaconu – fotoreporter

Conform definiţiei „ca la carte“, termenul din titlu se referă la o serie de proceduri şi exerciţii terapeutice care au ca scop tratarea nervozităţii excesive. Multe dintre tehnicile promovate de psihologi includ relaxare, meditaţie, linişte – prin care se vrea diminuarea factorilor de stres social.

Pe scurt, se pleacă de la ideea că empatia este remediul furiei. În mijlocul momentului de maximă enervare, persoana trebuie să înţeleagă ce a determinat acţiunile care l-au deranjat. În teorie este uşor, iar în practică este aproape imposibil ca un şef sau profesor (de exemplu) să nu-ţi trezească intenţii criminale.

De ce această definiţie? În decursul ultimelor câteva săptămâni am înţeles că s-ar putea să am o problemă cu stresul, nervii…

Tehnic vorbind, conform unui studiu de specialitate la care au luat parte numeroase universităţi americane (printre care şi St. John’s University), s-a ajuns la concluzia că IQ-ul persoanelor creşte exponenţial cu fiecare generaţie. O inteligenţă mai mare înseamnă şi o şansă mai mică să te enervezi. În mod ideal, în cele din urmă, dacă nu ne omoară vreun bolovan stelar, vom ajunge să ne folosim toată capacitatea creierului şi va fi linişte şi pace pe Pământ. Ar fi interesant dacă realitatea nu ar fi puţin cam opusă ideii, în cazul lumii înconjurătoare. Nu mă refer la totalitatea persoanelor de pe planeta asta, ci mai mult la împrejurimile pe care le putem concepe.

Să luăm de exemplu… Bucureştiul. Văzut în ansamblu, pare interesant. O capitală europeană „wannabe“, care face încercări (mai mult sau mai puţin) pentru obţinerea unei imagini bune în străinătate. Sună fals, nu? Totuşi, e suficient să te uiţi la persoanele care locuiesc aici. Da! Lasă cititul puţin şi uită-te în stânga şi în dreapta ta data viitoare când mergi pe stradă. Scoate-ţi ochii din ecranul telefonului şi uită-te atent la ce fel de oameni te înconjoară. Chiar şi la liceu. Toţi vor să pară altceva sau altcineva.

Ne credem civilizaţi doar pentru că urmăm regulile majorităţii, dar chiar această majoritate ne prosteşte social. Poate că sună a îndemn la anarhie, sau poate nu. Vă voi da doar un exemplu simplu şi cât de cât neutru: metroul dimineaţa (sau orice alt mijloc de transport în comun, până în ora 10). Avem multă lume obosită care nu mai ţine cont de aparenţe. Avem oameni mereu nervoşi care fac scandal la prima oră, avem „adormiţi“ care nu se mişcă din uşă nici luaţi pe sus, şi îi avem pe omniprezenţii tipi cu căşti în care muzica e dată la maximum.

Dacă sunteţi atenţi, cam în orice situaţie diferită se vor reliefa „categoriile“ astea (cu mici variaţiuni, în funcţie de context). Astfel, cei care blochează mereu uşile se vor regăsi în personalităţile şefilor nepăsători, care îţi invocă un regulament rigid de câte ori ai anumite probleme. Unii vor şti să te critice mereu, iar alte persoane nu te vor asculta niciodată, dar vor reuşi să te enerveze chiar prin simpla lor prezenţă. De aici este simplu. Se iau tipologiile şi se ambalează în diferite forme „politically correct“. Ajungem la societatea care ne înconjoară.

În aceste condiţii, citind studiul (foarte bine documentat) al celor de la St. John’s, nu pot să nu zâmbesc. Nu pentru că ar fi greşit ceva în el, ci pentru că totul este ideal. Într-o societate ca a noastră bănuiesc că nu putem decât să strângem din dinţi şi să mergem mai departe după cum ne taie capul. Controlul furiei e pentru oamenii slabi. Capra vecinului trebuie să moară cu orice preţ când stăpânul „nu cooperează“!

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published.