Teen Press 
O sun pe Andreea. „Ţrrr! Ţrrr! Ţrrr! Abonatul Sândilău nu poate fi contactat“. OK, poate nu are semnal. Am ajuns cu 15 minute mai devreme, deci nu ar trebui să mă panichez. Poate e la metrou. Sau poate… poate mi-a tras clapa, poate se vede cu tipul ăla mai mare, Vasile. Sau poate a uitat de mine. Mai trec cinci minute, mai schimb melodiile din mp3, mă plimb de colo colo. Încă cinci minute până la ora stabilită – ea încă nu e aici. Meh, nu e panică. O melodie veselă, energie. Yeeey!
E cinci. Ar trebui să fie aici, dar nu e. Mă aşez pe o bordură la Romană, aşteptând-o, uitându-mă la fiecare persoană care iese de la metrou sau care coboară din autobuz. O văd în fiecare fată, dar nu e ea. Nu sunt buclele ei blonde, cele pe care ar trebui să le vad.
O mai sun o dată, nu am ce pierde. „Ţrrr! Ţrrr! Ţrrr! Alo, da? Scuze ca nu am răspuns, eram la matuşa mea şi am probleme cu semnalul în casă. Îmi cer milioane de scuze, o să întârzii 15 minute“. „Nu e nimic“, îi spun încet şi închid, după care încep să mă frământ. Ce scuze patetice. Nici nu mi-a spus că are o matuşă. Dacă mă minte? Sau dacă s-a văzut cu Vasile înainte?
Sunt din ce în ce mai abătut. Atât de abătut încât de-abia dacă îl zăresc pe Mihnea, prieten foarte bun. „Salut, băi Andrei, ce e cu tine? De ce eşti aşa abătut?“ Îi povestesc ce se întâmplă şi îmi răspunde „Haide, băi, ce dracu’? Fii mai optimist! Nu îţi mai face gânduri negre pentru că, în primul rand, nu îţi faci ţie bine. Iar în al doilea rând, dacă îţi doreşti ceva, se va întâmpla. Asta e optimismul – dorinţă. Aşa că doreşte-ţi. Doreste-ţi să apară mai devreme, să te sărute aşa cum doar ea o face, să vină la tine dupa ce vă plimbaţi prin parc şi să faceţi dragoste toată noaptea, să vedeţi un răsărit împreună. Dacă le vrei, şi ştiu că le vrei, se vor întâmpla“. Hehe, nu e o idee rea, îmi spun. Chiar – de ce să fiu abătut şi fraier. Capul sus si gânduri pozi…
Nici nu apuc să îmi termin gândul că Andreea iese de la metrou. Cu buclele ei blonde şi ochii albaştri vine spre mine. Mihnea era de mult plecat, s-a prins de fază. Eu am un rânjet imens pe faţă şi sunt plin de energie şi gânduri pozitive.
A doua zi mă trezesc. Ea e lângă mine, iar camera e toată portocalie. Aţi ghicit! Am mers în parc, m-a sărutat aşa cum numai ea ştie, a venit la mine şi am avut parte de o noapte absolut fantastică.
Morala poveştii: Fiţi optimişti. Viaţa e mult mai frumoasă aşa. Nu spun că va fi perfectă, dar va fi mai bună şi mai fericită. Vouă vă place să vedeeţi un om trist/îngândurat/posomorât? Nu cred! So think positive and smile!
Andrei si Andreea, ce original :))